Mediafaxfoto

Joi, 29 iunie 2006 / 21:05:00 – Conflictul Băsescu – Tăriceanu ia amploare, coaliţia începe să se destrame

BUCUREŞTI, 29 iun (MEDIAFAX) - Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seara, că ideea de alegeri anticipate este, acum, "o copilărie" şi că premierul Tăriceanu nu-şi face treaba" de şef al Guvernului. Preşedintele şi-a exprimat, de trei ori în decursul emisiunii, regretul că l-a numit pe Tăriceanu în această funcţie şi a precizat că nu-l va mai nominaliza "încă o dată, ca să cadă".

Duminică, 22 octombrie 2006 / 17:23:00 – Eliminarea stagiului militar obligatoriu – Valiza de lemn schimbată cu un rucsac kaki

BUCUREŞTI, 22 oct (MEDIAFAX) - Faimoasa valiză de lemn, simbolul serviciului militar obligatoriu care a bântuit tinereţile multor generaţii de români a fost schimbată, duminică, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, cu un rucsac kaki, cu ocazia unui eveniment dedicat ultimei încorporări şi trecerii la o armată de profesionişti.

Violenţele de vineri din Siria au dus la moartea a 35 de persoane, dintre care 23 de civili – OSDO

Violenţele de vineri din Siria au provocat moartea a 35 de persoane, dintre care 23 de civili şi 12 membri ai forţelor de securitate, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Joi, 14 decembrie 2006 / 15:30:00 – Băsescu şi Tăriceanu au integrat România în harta de turtă dulce a Europei

BRUXELLES, 14 dec (MEDIAFAX) - Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au lipit România la harta de turtă dulce a Europei, au urmărit trupa Sistem şi au fluturat tricolorul, la spectacolul dedicat aderării României şi Bulgariei organizat, joi, de Comisia Europeană la Bruxelles.

Sâmbătă, 20 octombrie 2007 / 06:52:25 – Lucian Bute a câştigat titlul mondial la categoria supermijlocie

BUCURESTI (MEDIAFAX) Pugilistul Lucian Bute este noul campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic, pe deţinătorul centurii, columbianul Alejandro Berrio, în gala disputată, sâmbătă dimineaţă, la Centre Bell din Montreal.

Marţi, 3 februarie 2009 / 13:16:45 – România a câştigat procesul cu Ucraina de la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Preşedinta CIJ, Rosalyn Higgins, a citit decizia în cazul procesului dintre România şi Ucraina pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre, prezentând coodonatele geografice (latitudine, longitudine) ale punctelor prin care va trece linia de delimitare.

Miercuri, 25 martie 2009 / 09:43:40 – România ia 12,95 mld.euro de la FMI, pachetul total luat fiind de 20 de mld.euro

BUCUREŞTI/WASHINGTON (MEDIAFAX) - România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

Joi, 1 octombrie 2009 / 12:54:24 – Miniştrii PSD şi-au dat demisiile din Guvernul Boc

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Miniştrii PSD şi-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, a anunţat, la Palatul Victoria, fostul vicepremier Dan Nica, afirmând că responsabilitatea crizei politice revine integral PDL.

Diaconescu a discutat cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei şi cu omologul bulgar

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a avut, vineri, o serie de convorbiri cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei la Bucureşti, precum şi cu omologul său bulgar, temele abordate fiind legate de adearea la Schengen, schimburile comerciale şi criza economică.

Joi, 18 martie 2010 / 12:16:09 – Automobile Dacia a lansat în România SUV-ul Duster

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Automobile Dacia a lansat, joi, în România, primul SUV al constructorului, Duster, model care poate fi comandat în toată reţeaua de dealeri, la preţuri pornind de la 10.500 euro.

MApN: Gheorghe Alexandru propunea desfiinţarea Parlamentului. SMG a luat cunoştinţă cu consternare

Conducerea SMG a luat la cunoştinţă "cu consternare" de activităţile şi propunerile locotenentului Gheorghe Alexandru, informează MApN, menţionând că acesta susţinea dizolvarea sau desfiinţarea Parlamentului, invocarea stării de urgenţă şi preluarea administrării statului de către Armată.

Rata şomajului din Spania se apropie de 23%, numărul şomerilor a depăşit 5 milioane

Rata şomajului din Spania a ajuns la 22,85%, nivelul record pentru ultimii 17 ani, iar numărul persoanelor fără loc de muncă a depăşit un prag istoric de 5 milioane, în condiţiile în care ţara, aflată în pragul recesiunii, a multiplicat măsurile de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar.

15 martie 1990 – Conflict interetnic la Târgu-Mureş

Aniversarea Revoluţiei maghiare de la 1848, la 15 martie, a indus o stare de tensiune, care în 19 martie, la Târgu Mureş, a înregistrat un moment de vârf prin ciocniri între membrii comunităţilor română şi maghiară.

Hizo: Voi sta la echipă până va deveni oficială despărţirea

Tehnicianul Viorel Hizo, despre care finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a afirmat că renunţă la serviciile sale, a declarat pentru Pro TV că încă nu ştie nimic oficial îl privinţa demiterii sale şi că deocamdată rămâne la echipă.

Traficul rutier deschis pe ambele sensuri pe A1. Rute alternative pentru traseul Bucureşti şi Constanţa, date în folosinţă

Traficul rutier a fost deschis pe ambele sensuri pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, precum şi pe rute alternative între Bucureşti şi Constanţa, informeză CNADNR.

Şeful serviciilor de informaţii americane anunţă schimbări pentru a evita un nou WikiLeaks

Directorul naţional al serviciilor de informaţii americane, James Clapper, a anunţat "schimbări reale" în următorii cinci ani pentru a împiedica noi pierderi de informaţii clasificate, ca urmare a scandalului WikiLeaks.

2006

Anul crizei H5N1, al dezastrelor şi al destrămării coaliţiei de guvernare, dar şi al intrării în UE Mai multe focare de gripă aviară sunt semnalate în România, în perioada de vârf a epidemiei fiind înregistrate 127 de focare. În primăvară, Dunărea inundă mai multe ţări, printe care şi sudul României, cele mai afectate zone fiind […]

Natalia Oreiro a născut un băieţel

Actriţa de telenovele şi cântăreaţa Natalia Oreiro, în vârstă de 34 de ani, a născut joi primul său copil, un băieţel care a primit numele Merlín Atahualpa Mollo Oreiro, potrivit presei spaniole.

2005

Anul naşterii „leului greu” La 1 iulie, moneda naţională se denominează, 10.000 de lei vechi fiind preschimbaţi pentru un leu nou. Leii vechi au circulat până pe 31 decembrie 2006, iar de la 1 ianuarie 2007 sunt pe piaţă numai lei noi. Răpirea a trei jurnalişti români în Irak – Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci […]

Vicepreşedintele PDL: Propun reducerea vacanţei de vară a elevilor şi prelungirea celei de iarnă

Vicepreşedintele PDL, senatorul Mihaela Popa, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va iniţia o dezbatere publică privind oportunitatea reducerii vacanţei de vară a elevilor şi prelungirea celei de iarnă până la 1 februarie.

27 iunie 1992 – Se înfiinţează FDSN, după scindarea FSN, care îl susţine pe Ion Iliescu la Preşedinţie

Prima Conferinţă Naţională a FDSN a decis, în 27 iunie, susţinerea lui Ion Iliescu pentru un nou mandat de preşedinte al României şi l-a ales pe Oliviu Gherman preşedinte al partidului.

2004

Anul când România devine membru al NATO şi al schimbării de putere România devine oficial membru al NATO la 29 martie, în urma depunerii instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, statul depozitar al Tratatului Alianţei. În 2 aprilie, drapelul naţional este arborat la sediul NATO. La Mihăileşti (Buzău), explozia unui camion încărcat […]

Kiril Lazarov a doborât recordul de goluri marcate la un Campionat European

andbalistul macedonean Kiril Lazarov a doborât recordul de goluri marcate la un Campionat European, datând din 2002, cu un total de 61 reuşite, stabilit în meciul pentru locurile 5-6, de vineri, la CE din Serbia, prin victoria echipei sale, scor 28-27 (16-12), în faţa Sloveniei.

Al doilea liceu francez, cu o capacitate de 1.200 de elevi, va fi deschis în Capitală

Un nou liceu francez, cu o capacitate de 1.200 de elevi, va fi deschis în Capitală, lângă Academia de Poliţie, construirea unităţii de învăţământ urmând să înceapă săptămâna viitoare, informează, vineri, Institutul Francez din Bucureşti.

19 noiembrie 1992 – Guvernul Văcăroiu primeşte votul Parlamentului

Camerele reunite ale Parlamentului dau votul de încredere noului Guvern în 19 noiembrie, cu 260 voturi „pentru” şi 203 „împotrivă”, iar a doua zi premierul Nicolae Văcăroiu şi miniştrii cabinetului său au depus jurământul în faţa preşedintelui Ion Iliescu.

Draghi: Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor

Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor din zona euro care afectează regiunea din decembrie 2009, a declarat vineri, la Davos, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.

1 februarie 1993 – România încheie acordul de asociere cu Comunităţile Europene

România semnează la 1 februarie acordul de asociere cu Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora (Acordul European), baza legală a relaţiilor româno-comunitare.

Vineri, 31 martie 1995 / 13:32:00 – Un avion Airbus al TAROM se prăbuşeste la Baloteşti, nici un supravieţuitor

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) În ziua de 31 martie 1995, la ora 9.11, a.m. ora României, a avut loc un accident al aviaţiei în care a fost implicat un avion al companiei TAROM de tip A 310-324, înmatriculat YRLCC, care executa zborul RO 371 pe ruta Bucureşti-Bruxelles, a anunţat Agenţiei MEDIAFAX conducerea Companiei TAROM.

Cutremur cu magnitudinea de 5,4 pe scara Richter, produs în nordul Italiei

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 5,4 pe scara Richter a avut loc vineri după-amiază în nordul Italiei, în zona Parma

17 februarie 1993 – Academia Română face o minirevoluţie de scriere – „Reforma ortografică”

Academia Română decide, prin votul nominal al membrilor săi, revenirea la grafia cu litera „â” în loc de „î” în anumite poziţii din cuvânt şi la scrierea cu „sunt”, „suntem”, sunteţi” în loc de „sînt, sîntem, sînteţi”.

Primii locuitori ai Americii de Nord provin din Siberia

Amerindienii, primii locuitori ai continentului nord-american, ar proveni dintr-o mică regiune montană din sudul Siberiei, potrivit studiului unei echipe de antropologi americani şi ruşi, publicat în SUA.

Luni, 29 mai 1995 / 13:42:00 – Este lansată Dacia Nova, primul model proiectat şi realizat în România

BUCUREŞTI, 29 mai (MEDIAFAX) - Societatea Automobile Dacia Piteşti a lansat, luni, la TIBCO'95, noul model Dacia Nova, primul model proiectat şi realizat în România, destinat atît pieţei interne, cît şi exportului.

1 iulie 1993 – Guvernul Văcăroiu introduce taxa pe valoare adăugată (TVA)

La 1 iulie intră în vigoare taxa pe valoarea adăugată (TVA). Guvernul Văcăroiu introduce taxa pe valoare adăugată (care înlocuieşte impozitul pe circulaţia mărfurilor) prin Ordonanţa 3/1992 (aprobată prin legea 130/1992).

Actorul britanic John Hurt va primi premiul BAFTA pentru întreaga carieră

Actorul britanic John Hurt va primi premiul BAFTA pentru întreaga carieră la ediţia de anul acesta a premiilor Academiei de film britanice, care va avea loc pe 12 februarie, la Londra.

20 septembrie 1993 – Conflictul interetnic de la Hădăreni

O altercaţie între trei ţigani şi un român, soldată cu un mort declanşează un conflict în localitatea Hădăreni (Mureş).

Demi Moore, atrasă dintotdeauna de bărbaţii mai TINERI ca ea. Sărutul din tinereţe cu un adolescent de 15 ani – FOTO

Demi Moore a avut întotdeauna o atracţie faţă de persoanele de sex opus mai tinere decât ea, acest lucruu fiind demonstrat de o înregistrare din tinereţea actriţei.

7 octombrie 1993 – România este primită în Consiliul Europei

România este primită în Consiliul Europei în 7 octombrie, după ce din 1991 Parlamentul primise statut de invitat special la Adunarea Parlamentară a Consiliului şi Guvernul primise un statut similar, în urma aderării la Convenţia culturală europeană.

Miercuri, 26 ianuarie 1994 / 19:20:00 – România intră în „Parteneriatul pentru pace” al NATO

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) La sediul NATO din Bruxelles Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor Externe, a semnat astăzi documentul cadru privind Parteneriatul pentru pace.

Premierul a survolat unele zone înzăpezite cu un elicopter al MAI. Boc: Situaţia va reveni la normalitate după ninsori

Situaţia va reveni la normalitate după ninsorile din ultimele zile, dar aceasta presupune să mai treacă o anumită perioadă, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, după ce a survolat zonele înzăpezite cu un elicopter.

Joi, 22 iunie 1995 / 20:49:00 – România depune cererea oficială de aderare la UE

PARIS, 22 iun (MEDIAFAX) - Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a prezentat, joi, la Paris, omologului său francez, Herve de Charette, cererea de aderare a României la Uniunea Europeană.