Mihai Draghici

Preot franciscan şi creştini laici, luaţi ostatici de filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida

Un preot franciscan şi creştini laici au fost capturaţi, în Siria, de membri ai grupului terorist Frontul Al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, anunţă Ordinul franciscan, citat de AFP.

Un fost agent al serviciilor secrete franceze a devenit membru Al-Qaida şi se află în Siria – presă

Un fost agent al Serviciului francez pentru informaţii externe s-a alăturat reţelei teroriste Al-Qaida şi se află în Siria, unde a fost vizat de raiduri aeriene americane, afirmă oficiali din Statele Unite, citaţi de ABC News.

Accidentul din Grecia: Administratorul firmei care efectua lucrări pe autostrada din nordul ţării, acuzat de omor din culpă

Administratorul companiei care efectua lucrări pe autostrada din Grecia unde a avut loc accidentul în lanţ provocat de un român a fost inculpat pentru ucidere din culpă, relatează site-ul publicaţiei Ekathimerini.

Grupul terorist Stat Islamic utilizează muniţie fabricată în 21 de ţări, inclusiv în România

Grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria utilizează muniţie fabricată în 21 de ţări, inclusiv în România, conform unui raport elaborat de Institutul de analize Conflict Armament Research (CAR).

Hackeri români au accesat serverele grupului Yahoo

Hackeri români au accesat în mod ilegal serverele companiei Yahoo, utilizând eroarea de codificare Shellshock, depistată luna trecută, anunţă specialistul IT Jonathan Hall, citat de ziarul The Independent.

Manuel Valls: Marea Britanie va avea mult de pierdut dacă va ieşi din Uniunea Europeană

Premierul Franţei, Manuel Valls, avertizează că Marea Britanie şi în special zona financiară City of London vor avea "mult de pierdut dacă vor întoarce spatele Europei".

Belgia şi Australia au început raiduri aeriene în Irak, contra grupului Stat Islamic

Avioane militare belgiene şi australiene au efectuat primele raiduri aeriene în Irak, bombardând poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Statele Unite avertizează că o recunoaştere internaţională a statului palestinian este „prematură”

Statele Unite au avertizat vineri că orice recunoaştere internaţională a statului palestinian este "prematură", după ce Suedia a anunţat că intenţionează să recunoască "statul Palestina".

Merkel: Reunificarea Germaniei arată că orice este posibil. Republica Moldova are dreptul la autodeterminare

Reunificarea Germaniei pe cale paşnică poate fi un model pentru rezolvarea actualelor probleme din Europa, afirmă cancelarul Angela Merkel, subliniind că va depune eforturi ca Republica Moldova, Ucraina şi Georgia să beneficieze de dreptul la autodeterminare pe care l-au avut cetăţenii germani.

Canada va participa la raiduri aeriene în Irak, contra grupului terorist Stat Islamic

Canada a decis să participe la raidurile aeriene efectuate în Irak împotriva poziţiilor grupului terorist Stat Islamic, anunţă premierul Stephen Harper.

Confruntări între grupuri de manifestanţi au avut loc vineri la Hong Kong. Organizaţia studenţilor a suspendat negocierile cu Guvernul

Confruntări între grupuri de manifestanţi au avut loc vineri la Hong Kong, unde numeroase persoane sunt nemulţumite de faptul că fosta colonie britanică este paralizată din cauza protestelor.

Reacţie la declaraţiile Victoriei Nuland: Ungaria dă asigurări că respectă libertăţile şi restul valorilor democratice

Ungaria a făcut eforturi intense pentru libertate şi pentru înlocuirea dictaturii cu democraţia, afirmă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, reacţionând la declaraţiile subsecretarului de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland.

Oficial ucrainean: Rusia a trimis efective suplimentare în estul Ucrainei

Confruntările militare continuă, vineri, în zona aeroportului din Doneţk, existând informaţii că Rusia ar fi trimis efective suplimentare pentru ajutarea separatiştilor proruşi.

Opt români, reţinuţi la Florenţa, după o altercaţie între grupuri de romi înarmaţi cu lanţuri

Două grupuri de români de etnie romă s-au bătut, joi după-amiază, cu lanţuri şi curele, în centrul oraşului italian Florenţa, două persoane fiind rănite, iar alte opt reţinute, relatează presa locală.

Brăţările Rainbow Loom, un hobby la modă printre adolescenţi. Cele falsificate ar putea fi cancerigene. 20 de milioane au fost deja confiscate la Milano – FOTO

Firele elastice multicolore din care copiii şi adolescenţii împletesc brăţări - un hobby la modă - pot fi periculoase, dacă acestea sunt falsuri aduse din China, autorităţile italiene confiscând deja zeci de milioane de astfel de brăţări după ce testele au relevat că sunt cancerigene.

Parlamentul Turciei aprobă participarea la operaţiuni contra grupului terorist Stat Islamic. Turcia ar putea accepta militari străini, în cadrul ofensivei

Parlamentul Turciei a aprobat joi, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care permite efectuarea de operaţiuni militare în Irak şi Siria, împotriva grupului terorist Stat Islamic.

Uniunea Europeană, preocupată de intensificarea confruntărilor armate în Ucraina

Uniunea Europeană a exprimat "preocupare" în legătură cu intensificarea confruntărilor militare în estul Ucrainei, în pofida armistiţiului, anunţă Serviciul European pentru Acţiune Externă (SEAE).

Atac cu obuze în centrul oraşului ucrainean Doneţk: Un angajat al Crucii Roşii a fost ucis

Centrul oraşului Doneţk a fost vizat joi de un atac cu obuze, unele proiectile căzând într-un centru comercial, a anunţat Primăria oraşului aflat sub controlul insurgenţilor proruşi. Este vorba de primul incident de acest fel produs la Doneţk după acordul de încetare a focului din 5 septembrie.

Avioane militare britanice au efectuat noi raiduri aeriene în Irak

Aviaţia militară britanică a efectuat, miercuri, două raiduri aeriene împotriva grupului terorist Stat Islamic, la vest de Bagdad, anunţă Ministerul britanic al Apărării.

Atentate în Homs: Cel puţin 48 de persoane au murit, dintre care 41 de copii

Cel puţin 48 de persoane, inclusiv 41 de copii, au murit miercuri într-un dublu atentat comis în oraşul sirian Homs, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

Membri ai Congresului SUA cer demisia directorului Secret Service

Membri republicani şi democraţi ai Congresului Statelor Unite cer demisia directorului Serviciului prezidenţial de pază şi protecţie, Julia Pierson, după o serie de incidente privind securitatea preşedintelui Barack Obama, relatează Fox News.

Avioane militare americane au efectuat bombardamente în nordul Siriei

Aviaţia militară americană a efectuat miercuri raiduri aeriene în nordul Siriei, vizând poziţii ale grupului terorist Stat Islamic, anunţă Departamentul american al Apărării, citat de AFP.

Benjamin Netanyahu: Iranul este pe punctul de a deveni putere nucleară

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a avertizat pe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, că Iranul este "în pragul de a deveni putere nucleară".

Jens Stoltenberg aşteaptă „schimbarea” acţiunilor Rusiei şi vrea o „relaţie constructivă” cu Moscova

Noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că aşteaptă "schimbarea reală a acţiunilor" Rusiei, pledând pentru "o relaţie constructivă" între Alianţa Nord-Atlantică şi Moscova.

Vladimir Putin cere implementarea de măsuri pentru „protejarea” reţelelor cibernetice ruse

Preşedintele rus, Vladimir Putin, consideră "absolut necesară" elaborarea de măsuri destinate "protejării" reţelelor cibernetice ruse, excluzând însă impunerea unui "control total" al statului în mediile online.

Ambasador UE: Canada încearcă să rezolve preocupările României privind vizele

Ambasadorul Uniunii Europene în Canada, Marie-Anne Coninsx, este încrezătoare că Guvernul de la Ottawa încearcă să rezolve preocupările României şi Bulgariei privind vizele, un oficial canadian confirmând că se lucrează la un proiect pentru eliminarea restricţiilor de călătorie.

Cameron: Paradoxal, în Marea Britanie nu sunt mulţi români, ci prea mulţi italieni, spanioli, francezi

Premierul britanic, David Cameron, a declarat că Marea Britanie se confruntă, paradoxal, cu un număr foarte mare de imigranţi italieni, spanioli şi francezi, nu români şi bulgari, avertizând că ar putea pleda pentru ieşirea ţării din UE dacă aceste probleme nu se vor rezolva.

Marea Britanie îl va convoca pe ambasadorul Chinei, pe tema crizei din Hong Kong

Marea Britanie îl va convoca pe ambasadorul Chinei pentru a-i transmite "preocuparea" în legătură cu atitudinea autorităţilor faţă de protestele din fosta colonie britanică Hong Kong.

Comisar UE desemnat pentru Politici de Vecinătate: Parteneriatul Estic nu este în detrimentul Rusiei

Proiectul Parteneriatului Estic, dezvoltat de Uniunea Europeană, nu este în detrimentul Rusiei, afirmă Johannes Hahn, viitorul comisar european pentru Extindere şi Politici de Vecinătate, pledând, în cursul audierilor în Parlamentul European, pentru dialogul cu Moscova.

Bashar al-Assad: Ţările care au propagat terorismul nu îl pot combate. SUA au obiective ascunse

Ţările care "au propagat terorismul" nu pot învinge grupurile fundamentaliste, afirmă preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, denunţând "obiectivele ascunse" ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Teroriştii care l-au răpit şi executat pe ostaticul francez au fost identificaţi, anunţă Algeria

Militanţii islamişti care l-au răpit pe cetăţeanul francez decapitat în Algeria au fost identificaţi, anunţă ministrul algerian al Justiţiei, Tayeb Louh.

Bulgaria a oferit armament forţelor kurde din Irak, pentru confruntările cu grupul Stat Islamic

Bulgaria a oferit Guvernului irakian "armament uşor" destinat forţelor kurde care luptă cu grupul terorist sunnit Stat Islamic, anunţă Ministerul bulgar al Apărării.

Aviaţia militară britanică a început să efectueze raiduri aeriene în Irak

Avioane militare britanice au efectuat marţi primele raiduri aeriene în Irak, împotriva grupului terorist Stat Islamic, anunţă ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, citat de AFP.

Autorităţile ucrainene au lansat o anchetă care vizează oficiali ruşi

Autorităţile judiciare ucrainene au iniţiat o anchetă penală împotriva unor oficiali ruşi acuzaţi de susţinerea "grupurilor separatiste şi teroriste" din estul Ucrainei, după un demers similar al Moscovei.

NATO: Sute de militari ruşi sunt în continuare în Ucraina

Sute de militari ruşi, inclusiv membri ai unităţilor speciale, se află în continuare pe teritoriul Ucrainei, în pofida armistiţiului, anunţă Alianţa Nord-Atlantică.

UE constată că armistiţiul nu este aplicat în totalitate în Ucraina, menţinând sancţiunile antiruse

Uniunea Europeană a avertizat, marţi, că acordul de pace încă nu este aplicat "corespunzător" în estul Ucrainei, luând decizia de a menţine sancţiunile economice împotriva Rusiei.

Piloţii companiei aeriene Lufthansa sunt în grevă, fiind afectaţi circa 20.000 de pasageri

Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au iniţiat marţi o nouă grevă, a patra de la sfârşitul lunii august până în prezent, numeroase curse aeriene fiind afectate pe aeroportul din Frankfurt.

Armata turcă a ocupat poziţii în apropierea unui oraş sirian asediat de grupul terorist Stat Islamic

Armata turcă a ocupat poziţii în apropierea oraşului sirian Kobani (Ayn al-Arab), situat în apropierea frontierei turco-siriene şi asediat de membri ai grupului terorist Stat Islamic.

Instanţa constituţională din Spania interzice organizarea referendumului în Catalonia

Tribunalul constituţional spaniol a decis suspendarea referendumului privind autodeterminarea regiunii Catalonia, programat în noiembrie.

Benjamin Netanyahu: Un Iran dotat cu arme nucleare ar fi cea mai mare ameninţare pentru întreaga lume

Un Iran dotat cu arme nucleare ar fi "cea mai mare ameninţare" pentru întreaga lume, a avertizat premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, de la tribuna Adunării Generale ONU.