Shutterstock

Franţa: Soarta Uniunii Europene depinde de menţinerea euro

Soarta Uniunii Europene (UE) depinde de menţinerea euro, iar uniunea politică şi economică ar fi în pericol dacă moneda comună ar fi desfiinţată de criza datoriilor suverane, a declarat, duminică, ministrul francez de Externe, Alain Juppe.

MTI rectifică bugetul CFR, pentru a include pierderi de 350 mil. lei, mult sub cele estimate iniţial

Ministerul Transporturilor vrea să rectifice bugetul CFR SA pentru anul în curs, astfel încât pierderile companiei să fie de peste două ori mai mici faţă de cele estimate iniţial, respectiv de 350 milioane lei faţă de 748,39 milioane lei, potrivit unui proiect de HG elaborat de instituţie.

Licenţele Bulgaria Air şi Alma Tour ar putea fi retrase, după blocarea a sute de turişti

Autorităţile bulgare ar putea retrage licenţele companiei aeriene naţionale Bulgaria Air şi agenţiei de turism Alma Tour, după ce sute de turişti au fost afectaţi de anularea unor zboruri, pe fondul disputelor dintre cele două firme.

Câţi bani pierd agenţiile de turism dacă România nu se califică la Euro 2012

Peste 10.000 de români ar fi participat la meciurile echipei naţionale de fotbal dacă România ar fi mers la turneul final Euro 2012 din Ucraina şi Polonia, potrivit estimărilor agenţiilor de turism, care pierd astfel în jurul a 10 milioane de euro din cauza ratării calificării.

Reuniunea G7 scoate în evidenţă diferendele dintre Europa şi Statele Unite

Angajamentele vagi şi lipsa de măsuri din partea statelor membre G7 au subliniat diferendele dintre Europa şi Statele Unite, dar şi spaţiul redus de manevră în faţa celei mai grave crize de încredere de la criza creditelor.

Porsche, BMW, Ferrari şi Ford – printre mărcile cu cele mai aşteptate noutăţi la Frankfurt

Peste 50 de construtori auto vor fi prezenţi la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt, în perioada 15-25 septembrie, iar dintre zecile de noutăţi de la standuri cele mai aşteptate sunt modelele produse de Porsche, BMW, Ferrari, Ford, Opel, Daimler şi Volkswagen.

Lazea: România are şansa istorică de a reduce inflaţia la niveluri apropiate de zona euro

România are şansă istorică de a reduce inflaţia la niveluri de sub 3% în următorii ani, scenariu posibil dacă politica monetară a BNR va fi sprijinită "în mod ferm" de politicile fiscale şi salariale, afirmă economistului şef al BNR, Valentin Lazea.

Lazea: Deficitul bugetar va depăşi ţinta de 3% din PIB în 2012, chiar şi în scenariul optimist

Deficitul bugetar va depăşi anul viitor ţinta de 3% din PIB după metodologia europeană de calcul, chiar şi într-un scenariu optimist în care creşterea economică va fi de 4%, potrivit economistului şef al BNR, Valentin Lazea.

Topul ţărilor care nu au simţit recesiunea: Cine e pe primul loc

Economiile lumii sunt în prezent interconectate, iar schimburile comerciale dintre ele extrem de puternice, ceea ce le face vulnerabile în faţa riscului de contagiune. Prin urmare, criza financiară care a debutat în vara lui 2007 în Statele Unite a cuprins pieţele din întreaga lume.

EXCLUSIV: Managerii privaţi pot câştiga milioane de euro pe an pentru performanţă la companiile de stat

Managerii privaţi care vor fi numiţi la companiile de stat ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract, potrivit unui proiect.

Peste 10.000 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional. Ce meserii se caută

Peste 10.000 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 9-15 septembrie, cele mai multe oferte fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Hunedoara, Braşov, Neamţ, Harghita, Bihor, Alba, Arad şi Mureş, informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Romania’s New Civil Code To Enter Force On October 1

Romania's new Civil Code, regarding property and non-property relationships between individuals, is to enter force on October 1.

Noul Cod civil al României intră în vigoare peste trei săptămâni. Ce aduce nou

Noul Cod civil al României, prin care sunt reglementate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, intră în vigoare peste trei săptămâni, respectiv la 1 octombrie.

Statistică: Mai mulţi decedaţi decât născuţi vii în iulie, faţă de iunie. Numărul căsătoriilor a crescut, divorţurile sunt în scădere

Numărul persoanelor care au decedat este mai mare decât cel al născuţilor-vii în luna iulie, iar căsătoriile sunt mai multe decât în iunie, în timp ce divorţurile sunt în scădere, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dorna şi Albalact, împreună cu alţi doi producători de lactate, investigaţi de Consiliul Concurenţei pentru trucare de licitaţii

Consiliul Concurenţei investighează o posibilă înţelegere între patru companii producătoare de lactate de a participa cu oferte trucate la o licitaţie organizată de Consiliul Judeţean Giurgiu pentru atribuirea contractelor de "furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari".

În acest sezon estival a crescut numărul turiştilor, dar au scăzut încasările. Câţi turişti străini au ajuns la malul Mării Negre, în România

Preşedintele ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, a afirmat, joi, că, deşi în acest sezon se înregistrează o creştere a numărului de turişti, totuşi veniturile hotelierilor sunt mai mici cu zece la sută faţă de anul trecut.

Derapajele fiscale ale Greciei provoacă discuţii despre ieşirea ţării din zona euro

Nemulţumirea provocată de incapacitatea Greciei de a respecta ţintele fiscale, condiţii pentru ajutorul financiar internaţional, se apropie de un punct exploziv în Germania şi Olanda, politicieni de prim rang vorbind deschis despre o posibilă ieşire a statului elen din zona euro.

Perspectivele economice mondiale s-au înrăutăţit. OCDE a redus estimările economice pentru SUA şi Japonia

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a redus estimările privind creşterea economică din SUA şi Japonia şi a avertizat că băncile centrale din întreaga lume trebuie să fie pregătite să relaxeze politicile monetate dacă tendinţele negative vor continua la nivel mondial.

Tribunalul Bucureşti decide peste o săptămână dacă părinţii Mădălinei Manole îşi vor putea vizita nepotul

Tribunalul Bucureşti va decide peste o săptămână dacă părinţii Mădălinei Manole îşi vor putea vizita nepotul, după ce hotărârea a rămas în pronunţare, joi, în procesul intentat de aceştia în acest sens, caz în care judecătoria Buftea a admis acţiunea, iar soţul artistei a contestat-o la tribunal.

România, în coada Europei într-un top al competitivităţii. Printre probleme, taxele, birocraţia şi corupţia

România a coborât 10 poziţii, pe 77, într-un top al competitivităţii realizat de Forumul Economic Mondial pentru 142 de state şi a fost depăşită de Bulgaria, iar în Uniunea Europeană se situează pe penultima poziţie, înaintea Greciei.

Top 50 cele mai puternice branduri româneşti

Borsec este, pentru al doilea an consecutiv, cel mai puternic brand autohton, potrivit Topului 50 al celor mai puternice branduri româneşti, lansat, joi, de revista Biz împreună cu Unlock Market Research.

Fitch avertizează că ar putea reduce ratingurile de credit ale Chinei şi Japoniei

Agenţia de rating Fitch a avertizat joi că ar putea reduce ratingul de credit al Chinei în următorii doi ani, din cauza datoriilor acumulate de bănci în urma creditării agresive prin care a fost sprijinită economia în timpul crizei financiare mondiale din 2008-2009.

Rezervele de aur estimate de companii sunt de 700 tone. Cele de argint se ridică la 2.000 tone

Rezervele de aur ale României, estimate de companiile care le exploatează, se ridică la aproximativ 700 tone, în timp ce resursele de argint sunt evaluate la 2.000 de tone, a declarat joi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi.

România are 38 de firme în topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală

România este prezentă cu 38 de firme în topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală după cifra de afaceri de anul trecut, ocupând locul cinci din regiune, aproape jumătate dintre acestea plasându-se însă pe poziţii inferioare celor din clasamentul din 2010.

Imaginea ţării noastre în lume: Românii, cetăţenii UE pe locul doi la condamnări în Marea Britanie în 2010

Numărul cetăţenilor Uniunii Europene condamnaţi în Marea Britanie s-a triplat după 2007, de la aderarea României şi Bulgariei, românii fiind pe locul doi ca număr al condamnărilor în 2010, după polonezi, potrivit datelor de la Ministerul britanic de Interne.

FMI va reduce estimările privind creşterea economiei mondiale

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va revizui în scădere estimările privind creşterea economiei mondiale, potrivit agenţiei italiene Ansa, care citează o versiune preliminară a previziunilor economice ale instituţiei.

Imaginea femeii în spaţiul media: De la gospodină la obiect sexual

Spaţiul audiovizual este impregnat cu stereotipuri tradiţionaliste şi sexiste, femeia având un rol controversat, de la gospodină la obiect sexual, potrivit raportului de analiză media al proiectului naţional ALTFEM - o campanie pentru schimbarea imaginii femeii în societate, prezentat miercuri.

Lara Fabian concertează în premieră la Bucureşti – VIDEO

Artista belgiană Lara Fabian, care în 25 de ani de carieră a încântat milioane de persoane din întreaga lume, va concerta, în premieră, la Bucureşti pe 17 martie 2012, la Sala Palatului, informează organizatorii, Project Events în colaborare cu European Event Services.

Un şoarece a împiedicat decolarea unui avion de pe aeroportul din Hong Kong

Un Boeing 757 aparţinând companiei Nepal Airlines a fost ţinut la sol pe aeroportul din Hong Kong, marţi seara, din cauza unui şoarece din cabina piloţilor, prins în cele din urmă de personalul avionului, au declarat miercuri reprezentanţii companiei.

Pagubele produse de infracţiunile informatice depăşesc piaţa marijuanei, cocainei şi heroinei

Dezvoltatorul de software de securitate Symantec estimează costurile totale induse de infracţiunile informatice la nivel mondial la 114 miliarde de dolari pe an, mai mult decât valoarea combinată a pieţelor globale de marijuana, cocaină şi heroină.

Românii merg la medic doar când au probleme. Peste jumătate dintre ei nu-şi fac controale anuale de rutină

Aproape 60 la sută dintre români nu merg la medic pentru controalele anuale de rutină, ci doar atunci când au probleme de sănătate, potrivit unui studiu realizat pentru MedLife.

Peste 35.000 de locuri la master în anul academic 2011-2012. Ce universităţi organizează cursuri

Instituţiile de învăţământ superior vor avea în anul academic 2011-2012 peste 35.000 de locuri la master, din care 65 la sută sunt în universităţi de cercetare avansată şi educaţie, cele mai multe fiind la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Cum pot profita românii de decizia Băncii Elveţiei

Decizia luată de banca centrală a Elveţiei a avut efecte imediate asupra leului şi a celorlalte monede din Europa de Est. Ieri referinţa BNR pentru francul elveţian a scăzut cu 7,3%, la 3,5344 lei/franc, cel mai redus nivel din ultimele două luni.

Guvernul italian propune majorarea TVA şi introducerea în Constituţie a bugetului echilibrat

Guvernul italian s-a angajat marţi să majoreze TVA şi să propună introducerea în Constituţie a unui amendament care să prevadă obligativitatea unui buget echilibrat, în timp ce sute de mii de oameni au protestat faţă de planul iniţial de austeritate.

Economia mondială se îndreaptă spre dezastru? ONU afirmă că situaţia economică este foarte periculoasă

Măsurile de austeritate şi reducerea deficitelor împing economia mondială spre dezastru, într-o încercare eronată de a face pe plac pieţelor financiare, potrivit unui raport anual al UNCTAD (Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare).

Francul a înregistrat cea mai mare scădere faţă de euro din istorie, după anunţul Băncii Elveţiei

Francul elveţian s-a depreciat marţi cu până la 9,9% faţă de euro, cel mai amplu declin înregistrat vreodată în raport cu moneda unică, după ce Banca Naţională a Elveţiei a impus o limită a cursului de schimb, transmite Bloomberg.

Romania To Introduce Vehicle Emissions Certificate, Eliminate Pollution Tax In 2013

Romanian Environment Minister Laszlo Borbely said Tuesday that, in mid-2012 or in 2013, he plans to eliminate the pollution tax paid upon a car's first registration and introduce a "green card" certifying the amount of emissions produced by the vehicle.

Ce s-ar întâmpla dacă Germania ar ieşi din zona euro? UBS spune că ar fi un dezastru pentru economia mondială

Ieşirea din zona euro ar costa Germania 20-25% din PIB în primul an, sau până la 8.000 de euro pentru fiecare cetăţean german, şi ar reprezenta un dezastru pentru economia mondială, potrivit unei analize a grupului elveţian UBS.

Companiile de stat la raport: Afaceri de 10 mld. euro, pierderi de 500 mil. euro

Cele mai mari 35 de companii din portofoliul statului român, majoritatea aflându-se în subordinea Ministerului Economiei şi Transporturilor, au înregistrat anul trecut afaceri de circa 10 miliarde euro, dar nu au reuşit să facă profit, pierderile acestora apropiindu-se de 500 mil. euro, potrivit ZF.

Companionul doamnelor: Sfaturi pentru virgine, soţii şi văduve, de la 1740

O carte extrem de rară, care conţine sfaturi pentru femei, de la coptul pâinii până la respingerea avansurilor venite din partea bărbaţilor, pune într-o lumină nouă viaţa femeilor de la 1740.