MTI rectifică bugetul CFR, pentru a include pierderi de 350 mil. lei, mult sub cele estimate iniţial

Ministerul Transporturilor vrea să rectifice bugetul CFR SA pentru anul în curs, astfel încât pierderile companiei să fie de peste două ori mai mici faţă de cele estimate iniţial, respectiv de 350 milioane lei faţă de 748,39 milioane lei, potrivit unui proiect de HG elaborat de instituţie.

165 afișări
Imaginea articolului MTI rectifică bugetul CFR, pentru a include pierderi de 350 mil. lei, mult sub cele estimate iniţial

MTI rectifică bugetul CFR, pentru a include pierderi de 350 mil. lei, mult sub cele estimate iniţial (Imagine: Shutterstock)

"Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 a fost rectificat ca urmare a încadrării în sumele alocate de la bugetul de stat sub formă de dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite, programe cu finanţare rambursabilă, programe ISPA, cheltuieli neeligibile ISPA, proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, programe din FC, alte facilităţi şi instrumente postaderare, cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă Fondul Naţional de Dezvoltare", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

CFR SA a încheiat anul trecut cu pierderi de 1,04 miliarde de lei, în creştere cu 12,5% faţă de 2009.

Bugetul rectificat prevede ca veniturile să fie mai mari cu 3,9% faţă de forma iniţială a bugetului, de la 2,29 miliarde lei la 2,38 miliarde lei, iar cheltuielile să scadă cu 10,1%, de la 3,04 miliarde lei la 2,73 miliarde lei.

Plăţile restante vor fi de 4,46 miliarde lei, în uşoară scădere, de la 4,59 miliarde lei prevăzuţi în bugetul administratorului infrastructurii feroviare aprobat la începutul anului. CFR SA a încheiat anul 2010 cu datorii de 5,36 miliarde lei.

CFR SA se află pe lista companiilor monitorizate de FMI. Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să asigure întreţinerea acestora.

La începutul lunii iulie, Guvernul a decis închiderea a aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare considerate nerentabile şi închirierea altor circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată, estimând că operaţiunea va genera economii de 109 milioane lei în bugetele companiilor CFR. Începând cu anul 2004, au fost închiriate secţii de circulaţie pe calea ferată cu o lungime însumată de peste 2.000 kilometri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici