HOROSCOP 25 februarie 2019: Zodia care străluceşte astăzi, iar părerile sale sunt apreciate şi la mare căutare

HOROSCOP, luni, 25 februarie. Află care sunt zilnic previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Peşti. Horoscopul îţi va răspunde la întrebările dacă vei avea succes în carieră, ce se întâmplă cu sănătatea ta, cât de bine vei sta cu dragostea, dar şi cu banii. Berbecii strălucesc luni, 25 februarie 2019, iar părerile lor sunt apreciate şi la mare căutare.

23759 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 25 februarie 2019: Zodia care străluceşte astăzi, iar părerile sale sunt apreciate şi la mare căutare

HOROSCOP, luni, 25 februarie 2019:

Hososcop Berbec

Eşti atent(ă) la nevoile familiei, iar acest lucru se traduce prin relaţii strânse cu rudele apropiate. Dacă totul merge bine, nu te culca pe-o ureche. Este nevoie de eforturi constante pentru ca atmosfera armonioasă dintre voi să reziste. La nivel profesional, părerile tale sunt apreciate şi la mare căutare. Totuşi, ai putea fi tentat(ă) să te implici prea mult emoţional şi să-ţi aduci deservicii. Dă-ţi silinţa atât cât este profesionist s-o faci, dar nu-ţi lua în spate mai mult decât poţi duce. Cât priveşte sănătatea, se recomandă să-ţi aloci timp la finele zilei. Ai nevoie de un moment de respiro.

Hososcop Taur

O bună parte din eforturile tale ar trebui să fie direcţionate astăzi către sectorul relaţional. Dacă timpul îţi permite, investeşte timp şi energie atât pe plan profesional, în relaţiile cu asociaţii sau colegii de serviciu, cât şi acasă, în parteneriatul de viaţă. Asigură-te că trageţi toţi la căruţă în proporţii egale şi vă cunoaşteţi fiecare îndatoririle. Iată un prilej mai mult decât bun să te concentrezi pe îmbunătăţirea comunicării cu cei cu care ai relaţii apropiate. Cu siguranţă au rămas chestiuni nediscutate care ar putea fi puse pe tapet astăzi. Spre seară, pregăteşte ceva frumos pentru tine şi cel drag.

Hososcop Gemeni

Pe plan familial şi în relaţie cu persoana iubită, ai putea fi tentat(ă) să impui standarde greu de atins. Nu-i exclus, de asemenea, ca situaţia să stea invers şi să simţi că se percep de la tine lucruri mult prea numeroase sau prea grele pentru a le putea duce la îndeplinire. La nivel profesional, dai dovadă de randament şi profesionalism, iar sarcinile de serviciu te solicită cam mult. Nu uita totuşi să mai iei o pauză din când în când. Nu se recomandă infuziile substanţiale de capital, deşi oportunităţi apar. Caută să le amâni pe când astrele sunt mai favorabile.

Hososcop Rac

Reflectorul cosmic se aţinteşte astăzi asupra relaţiei cu persoana iubită. Dacă ai făcut eforturi să-l recâştigi pe partener după o perioadă mai grea sau te-ai tot gândit cum să abordezi pe cineva care ţi-a trezit interesul, astăzi ai putea să culegi fructele strădaniilor tale. Se arată, de asemenea, un moment prielnic clarificării unor chestiuni în parteneriatul profesional, mai ales dacă anumite subiecte au rămas nediscutate. Mizează pe sinceritate şi caută să vezi ce se aşteaptă de la tine. Spre seară, concentrează-te pe anumite treburi profesionale din ziua următoare. Poate reuşeşti să verifici un proiect sau să furi startul de mâine.

Hososcop Leu

Relaţia cu membrii familiei ar trebui să te preocupe mai mult decât de obicei astăzi. Poate este nevoie să depui mai multe eforturi pentru a elimina sincopele de comunicare şi tensiunile care s-au manifestat mai mult sau mai puţin vădit zilele acestea. Dacă chestiunile imobiliare reprezintă o prioritate pentru tine acum, află că astăzi nu este tocmai o zi bună pentru a semna contracte sau a vira sume mari. Cu siguranţă ar fi bine dacă ai face nişte cercetări amănunţite înainte de a trece la investiţii. Pe seară, atmosfera veselă de acasă te ajută să concluzionezi ziua într-o notă optimistă.

Hososcop Fecioară

Multe din provocările la care te supune contextul astral de astăzi pot fi depăşite cu brio dacă-ţi alegi cu grijă cuvintele. Acest lucru este mai cu seamă valabil pe plan partenerial, fie că este vorba de relaţia cu asociaţii/colegii de muncă sau persoana iubită. Iată aşadar un moment propice să iei cuvântul în şedinţă, să lămureşti unele chestiuni confuze sau chiar să propui anumite idei de proiect la care te gândeai de ceva vreme încoace. Spre seară, n-ar fi rău să-ţi vizitezi părinţii, în special dacă nu i-ai mai văzut de ceva vreme. Îţi vor schimba tonusul cu siguranţă.

Hososcop Balanţă

Investeşte astăzi atenţie şi interes în sectorul financiar. Nu va dura mult până când acestea se vor fructifica în oportunităţi de rotunjire a veniturilor sau valorificare a economiilor pe care ai reuşit să le realizezi până acum. Cel mai probabil, suplimentele băneşti vor veni de pe urma unor proiecte extraprofesionale, deci arată-te disponibil să întreprinzi activităţi independente. Este drept că-ţi vor afecta într-o oarecare măsură timpul liber avut la dispoziţie astăzi, dar în cele din urmă nu vei regreta. Spre seară, o ieşire cu prietenii sau rudele apropiate te va ajuta să te destinzi şi să închei ziua cu bine.

Hososcop Scorpion

Cu Luna în semnul naşterii tale în cea mai mare parte a acestei zile, te simţi bine în pielea ta şi gata să înfrunţi orice provocare cu pieptul gol. Mizează pe activităţi care te aduc în centrul atenţiei şi-ţi pun în valoare seriozitatea şi profesionalismul. Ai parte de un context astral care îţi permite să te afirmi la serviciu şi să-ţi faci vocea auzită. Cu siguranţă vor observa şi cei din familie schimbarea, iar partenerul va aprecia mult acest tonus proaspăt cu care vii în cuplu. Spre seară, te preocupă mai mult sectorul financiar, unde vrei să reduci nişte costuri.

Hososcop Săgetător

Nu prea eşti tu însuţi/însăţi astăzi. Poate nu este vorba de ceva serios, dar cu siguranţă nu eşti în cea mai bună formă. Preferi mai degrabă compania unor cercuri restrânse şi mai puţin zgomotoase decât de obicei şi eşti mai preocupat(ă) de meditaţie şi introspecţie. Nu-ţi strică deloc să te conectezi la universul interior şi să fii mai atent(ă) la emoţiile şi trăirile care te încearcă perioada aceasta. Ai putea sesiza, de asemenea, că eşti mai sensibil(ă) la semnalele subtile trimise de cei din jurul tău, ceea ce ajută să abordezi altfel relaţia cu familia şi colegii de muncă.

Hososcop Capricorn

Te gândeşti la viitor mai mult decât de obicei astăzi. Te preocupă poate gândul de a pune pe picioare un proiect de grup sau de a apela la nişte sponsori pentru a-ţi subvenţiona, măcar parţial, o idee de afacere. În cazul în care ai luat astfel de iniţiative deja aşa ceva, plăţile mari ar trebui să mai aştepte. Cu siguranţă mai sunt aspecte care ar merita revăzute pentru ca totul să se desfăşoare aşa cum ţi-ai imaginat. Lasă pe seară activităţile ce presupun rafinarea planurilor de acţiune. Între timp, dacă îţi permite programul, caută să te vezi cu prietenii tăi.

Hososcop Vărsător

Nu doar afirmarea pe plan profesional, ci şi creşterea câştigurilor se află pe lista de priorităţi a zilei de astăzi. Dacă ai depus eforturi să te remarci la serviciu sau să obţii o promovare, s-ar putea să apară primele semne clare că te îndrepţi în direcţia potrivită. Fie că este vorba de promisiuni ferme sau chiar de un bonus, cert este că eşti pe calea cea bună şi răsplata cuvenită va apărea curând. Între timp, mai spre seară, urmăreşte să dedici timp prietenilor, mai ales dacă nu v-aţi văzut prea des în ultima vreme. Îţi prinde foarte bine să-i vezi.

Hososcop Peşti

Ai bateriile încărcate la maximum astăzi şi te bucuri de un tonus bun. Iată un moment propice să te înscrii la un curs de perfecţionare continuă, de formare profesională sau chiar la un atelier de dezvoltare personală. Poate n-ar fi rău să iei în calcul ideea de a participa la un program de schimb de experienţă în străinătate, fie că este unul organizat de locul de muncă în care activezi ori de universitatea la care studiezi. Dacă eşti implicat(ă) într-o relaţie la distanţă sau cu cineva care provine dintr-o altă cultură, află că sunteţi pe calea cea bună cu siguranţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici