Economic

Distribuitorul german de bunuri de larg consum Lekkerland a închis firma din România

Compania germană Lekkerland, cu activităţi în distribuţia de bunuri de larg consum către magazinele universale mici şi benzinării, a închis, după şapte ani, operaţiunile din România reprezentate prin compania Lekkerland Convenience Distribuţie.

„Stăpânul Văii Pantalonilor”, în noul număr al Business Magazin

Materialul de copertă pe care Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta, începând de luni, cu titlul "Stăpânul Văii Pantalonilor", prezintă povestea de succes a unei afaceri de zeci de milioane de euro în inima Carpaţilor.

O bancă britanică va vinde informaţii despre proprii clienţi

Banca britanică Barclays va începe din toamnă să vândă altor companii informaţii privind obiceiurile referitoare la cheltuieli a 13 milioane de clienţi, însă acestea vor fi agregate pentru a indica evoluţii ale pieţei, iar persoanele nu vor putea fi identificate pe baza lor.

Deficit bugetar mai mic în primele cinci luni, comparativ cu perioada similară din 2012

Deficitul bugetar a fost după primele cinci luni de 1,05% din PIB, cu 0,15 puncte procentuale mai mic faţă de finele lunii aprilie şi cu 0,18 puncte sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, încadrându-se în limitele agreate cu organismele internaţionale şi în prognoza pentru 2013.

Asigurătorii avertizează că încălzirea oceanelor face unele regiuni ale lumii de neasigurat

Ritmul rapid de încălzire a oceanelor pune în pericol capacitatea asigurătorilor de a vinde poliţe la un preţ acceptabil într-un număr tot mai mare de regiuni la nivel global, a avertizat o organizaţie a companiilor de asigurări.

CHIRIILE BIROURILOR din Bucureşti coboară până la 7,7 euro/mp/lună. Care este cea mai ieftină zonă

Chiriile spaţiilor de birouri din Bucureşti coboară până la 7,69 de euro/mp/lună, în zona de est fiind disponibile cele mai ieftine oferte, potrivit unui studiu realizat de Esop Consulting.

Prinţul Edward: Economia României are un mare potenţial pentru investitorii britanici

Prinţul Edward, conte de Wessex, al treilea copil al Reginei Elisabeta a Marii Britanii, a declarat că economia României are un mare potenţial, fiind o ţară prietenoasă şi apropiată geografic pentru investiţiile britanice.

Comisia Europeană a deblocat plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial Transport

Plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T) 2007-2013 au fost deblocate, în urma ridicării vineri a presuspendării de către Comia Europeană, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Gigi Becali şi primarul Robert Negoiţă au primit de la Guvern despăgubiri de 830.000 lei pentru terenuri

Gigi Becali şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, au primit de la Guvern despăgubiri totale de aproape 830.000 lei, alături de alte persoane fizice şi firme, pentru terenuri deţinute în Voluntari şi care vor fi expropriate pentru a lega autostrada Bucureşti-Ploieşti de Capitală.

Cursul BNR a scăzut la 4,487 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele şapte zile

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut marţi cu 3,39 bani, la 4,4870 lei/euro, şi a atins cel mai redus nivel din ultimele şapte zile, într-o piaţă unde volumele de tranzacţionare au crescut, pe fondul unor ordine mai mari de vânzare de euro.

TOPUL celor mai bine plătiţi directori din industria auto

Directorul general al Toyota, Akio Toyoda, nepotul fondatorului companiei, a primit anul trecut o creştere cu 35% a compensaţiei financiare, la 184 milioane yeni (1,9 milioane de dolari), dar rămâne unul dintre cei mai prost plătiţi executivi din industria auto raportat la performanţă.

Creditul pentru firme şi populaţie a crescut în luna mai cu 0,8%, la 221,6 miliarde lei

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în mai cu 0,8% (0,5% în termeni reali) faţă de luna anterioară, până la 221,65 miliarde lei, potrivit datelor anunţate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

Adrian Vasilescu: Băncile trebuie să restructureze personalul, întărind analiza de risc

Băncile trebuie să-şi restructureze personalul, dar nu în sensul de disponibilizare ci de întărire a unor departamente, precum cel de analiză de risc, şi să plătească psihologi şi sociologi, pentru a se pregăti de relansarea creditării, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Vasilescu, BNR: Populaţia are dreptul moral la credite, dar „miresele frumoase s-au măritat”

Populaţia are dreptul moral să acceseze credite bancare, dar foarte puţine persoane îndeplinesc în prezent condiţiile de eligibilitate, după ce "miresele frumoase s-au măritat", a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Microsoft şi Oracle au format o alianţă pe piaţa serviciilor de cloud pentru companii

Microsoft a introdus serviciile Oracle de baze de date şi aplicaţii Java pe propria platformă de servicii de cloud computing destinate firmelor, cele două companii lăsând în urmă o îndelungată rivalitate pentru a atrage clienţii corporate care îşi mută latura software a afacerii pe internet.

Reprezentant ANRE: Preţul energiei VA CREŞTE, după amânarea acordării unor certificate verzi

Amânarea acordării unor certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă va avea efectul invers celui scontat de stat, preţul final urmând să crească, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

ExxonMobil şi Petrom au finalizat cea mai mare campanie de achiziţie seismică 3D din Marea Neagră

ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom (SNP) au finalizat cea mai mare campanie de seismică 3D înregistrată în Marea Neagră, acoperind o suprafaţă de peste 6.000 de kilometri pătraţi aferentă blocului Neptun Deep.

CEO Tarom, Christian Heinzmann, forţat sa accepte scurtarea mandatului

CEO-ul Tarom, Christian Heinzmann, spune că a fost forţat să semneze un document prin care durata contractului său a fost redusă la un an, că ministrul Transporturilor Relu Fenechiu i-a spus că nu a ştiut despre acest lucru şi că vor discuta pe acest subiect la întoarcea oficialului din concediu.

LENOVO vine cu un serviciu de jocuri pentru a concura Samsung pe piaţa smartphone din China

LENOVO vrea să compenseze declinul vânzărilor de PC-uri şi să reducă dependenţa de notebook-urile ThinkPad prin crearea unui serviciu de jocuri cu ajutorul căruia să devanseze Samsung Electronics pe piaţa smartphone-urilor din China.

Noul director executiv Tarom: Nu există nicio şansă de rentabilizare a companiei în acest an. Sperăm pentru anul viitor

Nicolae Demetriade, care a fost numit vineri în funcţia de director executiv al Tarom de către Consiliul de Administraţie, a declarat agenţiei MEDIAFAX că nu există nicio şansă ca operatorul aerian să fie rentabilizat în 2013, dar speră ca acest lucru să se întâmple anul viitor.

SPAŢIILE DE BIROURI din Bucureşti: Capitala, în top 15 oraşe din lume cu cele mai mari reduceri ale costului de ocupare a birourilor

Bucureştiul se află în top 15 oraşe din lume cu cele mai mari reduceri ale costului de ocupare a spaţiilor de birouri în ultimul an, cu o scădere de 6,1% în trimestrul unu comparativ cu acelaşi interval din 2012, potrivit CBRE.

Prima bancă americană care se extinde în Irak: Citigroup „încearcă apa cu degetul”

Citigroup a devenit prima bancă americană care se extinde în Irak, pariind pe perspectivele economice pe termen lung ale unei ţări bogate în petrol, care este încă în curs de reconstrucţie după război.

Ministrul de Finanţe al Marii Britanii: Economia britanică iese de la terapie intensivă

Economia britanică iese de la "terapie intensivă", se arată într-un discurs pregătit de ministrul de Finanţe al Marii Britanii, George Osborne, pentru un eveniment care va avea loc miercuri şi obţinut de presă.

Ambasadorul Marii Britanii: Sunt un mare susţinător al acordului României cu FMI. Un nou acord ar fi foarte util

Ambasadorul britanic Martin Harris a declarat că este un mare susţinător al acordului pe care România îl are cu FMI, el arătând că un nou acord ar fi foarte util pentru susţinerea reformelor, stabilitatea economică şi relaţia României cu partenerii externi.

Germania investighează Barclays pentru că ar fi evitat plata unor taxe de miliarde de euro

Fiscul german investighează grupul britanic Barclays pentru folosirea unor breşe legislative care au ajutat banca să evite plata de taxe în valoare de mai multe miliarde de euro.

Jumătate din pachetul salarial al şefului Apple în următorii opt ani va depinde de cotaţia acţiunilor

Jumătate din pachetul salarial al directorului general al Apple, Tim Cook, va depinde pe parcursul următorilor opt ani de evoluţia pe bursă a acţiunilor companiei, raportată la cotaţiile altor firme americane.

Şeful RBI: Grupul Raiffeisen trebuie să reducă masiv costurile pentru a menţine profitul

Raiffeisen Bank International (RBI) trebuie să reducă "masiv" costurile pentru a menţine profitul la actualul nivel, în contextul unei recuperări economice în Europa de Est mai lente decât anticipa, a declarat directorul general al grupului bancar austriac, Karl Sevelda.

STUDIU: Şomajul din Grecia va depăşi 30% anul viitor

Rata şomajului din Grecia, în prezent de circa 27%, va depăşi anul următor 30%, în contextul recesiunii prelungite prin care trece ţara, avertizează un studiu al Centrului pentru Planificare şi Cercetare Economică.

Austria creşte cheltuielile publice pentru a susţine economia, după cel mai mare caz de insolvenţă din ţară de la Al Doilea Război Mondial

Austria va creşte cheltuielile publice anuale cu 500 de milioane de euro pentru sprijini economia, după ce compania de construcţii Alpine Holding a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în ţară după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Germania estimează surplus bugetar din 2015. În 2017 ar putea ajunge la un excedent de 10 miliarde de euro

Germania va avea anul următor cel mai redus necesar net de împrumut din ultimii 40 de ani, urmând ca din 2015 să treacă pe surplus bugetar, iar în 2017 să ajungă la un excedent de aproape 10 miliarde de euro, a declarat o sursă apropiată guvernului.

RABLA 2013: Judeţele fruntaşe la distribuirea tichetelor

Colectorii din Vâlcea, Gorj, Sibiu şi Alba au primit cele mai multe tichete în cadrul Programului "Rabla", în timp ce cele mai puţine vouchere au fost în Ialomiţa, Călăraşi şi Vaslui, potrivit datelor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Ministerul Agriculturii va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii. Constantin: Peste 50 la sută din plantaţiile pomicole sunt în declin

Ministerul Agriculturii va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii, la Mărăcineni-Piteşti, Iaşi şi Bistriţa, care să producă material săditor necesar din 2014, când va începe programul de reconversie în pomicultură, a anunţat sâmbătă ministrul Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii: Vrem să finanţăm producţia, procesarea şi distribuţia în zona sectorului de lapte în toate satele româneşti

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, în cadrul unei mese rotunde pe teme agricole, că pentru creşterea competitivităţii în zona sectorului de lapte, statul va finanţa proiectele integrate ce includ producţie, procesare şi distribuţie, în toate satele româneşti.

Flutur: Cadastru gratuit, cofinanţare de 70% şi o bancă agricolă, pentru proiecte UE în agricultură

Secretarul general al PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă că pentru promovarea proiectelor europene de dezvoltare a agriculturii este nevoie de realizarea cadastrului gratuit, de creşterea cofinanţării la 70 la sută, dar şi de o bancă agricolă care să asigure finanţarea în domeniu.

UE cere Franţei să reformeze sistemul de pensii şi să reducă costurile angajatorilor

Franţa trebuie să reformeze sistemul de pensii până la sfârşitul anului şi să reducă costurile angajatorilor cu forţa de muncă, în schimbul prelungirii perioadei în care trebuie să scadă deficitul bugetar sub limita de 3% permisă în UE, au transmis, vineri, miniştrii de Finanţe ai statelor membre.

Finanţele propun 12 candidaţi pentru CA al Transgaz, printre care şi actualii administratori

Ministerul Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al Transgaz (TGN), propune 12 de candidaţi pentru ocuparea celor cinci posturi de membru în Consiliul de Administraţie al companiei controlate de stat, printre care figurează şi actualii deţinători ai funcţiilor.

Energia verde îşi face simţită prezenţa pe piaţa spot

Preţul energiei electrice tranzacţionată pe piaţa spot a scăzut cu 32% într-un an, de la 178,8 lei/MWH (40,4 euro) în luna mai 2012 la 121,6 lei/MWh (28 euro) în perioada similară din acest an, ca urmare a producţiei în creştere de energie din surse regenerabile.

Rusia va livra Chinei petrol în valoare de 270 de miliarde de dolari

Grupul petrolier rus Rosneft, controlat de stat, va livra Chinei petrol în valoare de 270 de miliarde de dolari în următorii 25 de ani, acordul fiind parte a strategiei Rusiei de a strânge legăturile cu cel mai mare consumator de energie din lume.

Guvern: Peste 5.000 de proiecte UE transmise în trecut autorităţilor de management au rămas sigilate

Peste 5.000 de proiecte transmise în trecut autorităţilor de management din ministerele Economiei şi Societăţii Informaţionale, cu scopul de a fi obţinute finanţări din fonduri UE, nu au fost deschise, ci au rămas sigilate, fără să se "atingă" nimeni de acestea, a afirmat premierul Victor Ponta.

Ponta s-a interesat în discuţie cu Teodorovici dacă „faimoşii experţi” angajaţi sunt plătiţi de UE

Numărul experţilor angajaţi pentru verificarea cererilor de finanţare şi rambursare pentru proiecte UE va fi astfel dimensionat încât proiectele neevaluate să fie finalizate până cel târziu la jumătatea lunii august, a afirmat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da