Social

Cazanciuc: Discut săptămâna viitoare cu procurorii din CSM în legătură cu noul şef al DIICOT

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că se va întâlni, săptămâna viitoare, cu membrii Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a stabili varianta cea mai bună cu privire la viitorul şef al DIICOT.

Cazanciuc: Propunerea ca CSM, ICCJ, MP să aibă iniţiativă legislativă, corectă, dar trebuie dezbătută

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că propunerea preşedintelui Klaus Iohannis ca CSM, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aibă drept de iniţiativă legislativă este o soluţie corectă, însă este nevoie de o dezbatere în acest sens.

BOBOTEAZA: Mii de credincioşi, la bisericile din ţară pentru a lua apă sfinţită – FOTO

Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", "Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", această din urmă denumire provenind din limba greacă şi înseamnând "arătare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

Crucea din lemn aruncată în râul Buzău, recuperată de acelaşi tânăr ca în ultimii şase ani

Peste o mie de persoane au asistat la Catedrala Arhiepiscopală Buzău la slujba de Bobotează oficiată de arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, IPS Ciprian, o slujbă de sfinţire având loc şi pe malul râului Buzău, crucea din lemn aruncată în apă fiind recuperată de acelaşi tânăr ca în ultimii şase ani.

Vaslui: Agheasmă în recipiente din sticlă de 750 mililitri, la biserica ctitorită de Ştefan cel Mare

Agheasma Mare de Bobotează a fost împărţită, marţi, credincioşilor la biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, din Vaslui, în peste 1.200 de recipiente din sticlă, de 750 mililitri, cu o fotografie a lăcaşului de cult pe etichetă, după ce apa a fost sfinţită de preotul paroh în vase mari din plastic.

Tudose: CSM, PICCJ şi ICCJ vor putea avea iniţiative legislative abia după revizuirea Constituţiei

Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Marius Tudose, a declarat, marţi, că propunerea şefului statului ca CSM, instanţa supremă şi Parchetul general să aibă drept de iniţiativă legislativă se va putea materializa abia după revizuirea Constituţiei.

Ion Iliescu îşi va serba ziua onomastică în familie. Fostul preşedinte nu va organiza primiri de oaspeţi

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, îşi va petrece, miercuri, ziua onomastică în familie, alături de soţia sa, Nina, surse din anturajul său precizând, pentru MEDIAFAX, că fostul şef de stat nu va organiza primiri de oaspeţi, aşa cum nu a făcut-o nici în ultimii patru ani.

Maior: Este bine că bugetul Armatei urmează să fie mărit, ar fi şi mai bine să fie planificat

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a declarat, marţi, la ceremonia de învestire a noului şef al Statului General Major, că este foarte bine că bugetul Armatei urmează să fie mărit, dar că ar fi şi mai bine ca el să fie planificat şi folosit pentru întărirea operaţională.

Ponta i-a mulţumit noului şef al Statului Major General că i-a fost „destul de aproape” când s-a dat alarma la Kandahar

Premierul Victor Ponta i-a mulţumit noului şef al Statului Major General, general-locotenentul Nicolae Ciucă, pentru că i-a fost "destul de aproape" la Kandahar în vara anului trecut, când vizita sa la baza românească a fost întreruptă de o alarmă de raid aerian, Ponta fiind pus să stea la pământ.

ELCEN: Creşterea preţului gigacaloriei a fost stabilită de ANRE

Preţurile la care ELCEN Bucureşti vinde gigacaloria destinată consumului populaţiei şi clienţilor industriali au crescut de la 1 ianuarie ca urmare a unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

VREMEA miercuri şi joi: Prognoza meteo în ţară, la Bucureşti şi la munte

Miercuri, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -14 grade în Transilvania şi -2 grade, izolat, în Oltenia, iar cele minime se vor situa între -28 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi -7 grade în sudul Banatului.

Iohannis: Declanşez consultări cu partidele pentru prag minimal de 2% din PIB pentru Apărare, în 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia de învestitură a noului şef al Statului Major General, că va declanşa consultări cu partidele pentru încheierea unui acord politic, cu scopul asigurării în 2017 a unui prag minimal de 2% din PIB, pentru Apărare.

Procesul în care membri ai familiei Anghel sunt judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, amânat

Procesul în care cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel sunt judecaţi la Tribunalul Constanţa pentru şantajarea lui Mircea Băsescu s-a amânat din nou, marţi, după ce noul avocat al lui Florin Anghel şi al Fănicăi Anghel a cerut termen pentru a pregăti apărarea.

Un deputat UDMR propune înfiinţarea unor „gărzi cetăţeneşti”, pe bază de voluntariat: „În Ungaria există Garda Civilă, foarte bine şi clar reglementată”

Deputatul UDMR Bihor Szabo Odon iniţiază o lege pentru înfiinţarea "gărzilor cetăţeneşti", ai căror membri să activeze pe bază de voluntariat, în localităţile cu bugete prea mici pentru a-şi permite Poliţie Locală, după un model care funcţionează în Ungaria.

Primăria Timişoara va contracta un studiu de fezabilitate pentru introducerea metroului în oraş

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a dat "undă verde" pentru contractarea unui studiu de fezabilitate în vederea construirii unui metrou la Timişoara, cu fonduri speciale, costurile urmând să se ridice la circa două miliarde de euro.

Stoica: Iniţiativa legislativă să aparţină doar CSM, neutilă pentru ÎCCJ şi Ministerul Public

Acordarea dreptului de iniţiativă legislativă s-ar justifica numai pentru CSM, având în vedere componenţa sa, precum şi calitatea de garant al independenţei puterii judecătoreşti şi al autonomiei Ministerului Public, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica.

Cine este Marius Tudose, noul preşedinte al CSM

Judecătorul Marius Tudose, care a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al CSM, a intrat în magistratură în 1995 şi a fost judecător la Judecătoria Slatina, Judecătoria Sectorului 4 şi Judecătoria Sectorului 3.

Deputatul Dănuţ Culeţu, judecat pentru abuz în serviciu. Faptele, de când era prefect de Constanţa

Deputatul Dănuţ Culeţu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu legată de fapte comise în perioada când era prefect al judeţului Constanţa, mai precis de restituiri ilegale de terenuri, prejudiciul calculat de anchetatori fiind de peste un milion de lei.

Judecătorul Marius Tudose este noul preşedinte al CSM. Procurorul Bogdan Gabor a fost ales vicepreşedinte

Judecătorul Marius Tudose este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar pentru funcţia de vicepreşedinte a fost ales procurorul Bogdan Gabor.

Oprescu: La finele lui martie, începutul lui aprilie, începem mutarea unor servicii în sediul vechi

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, marţi, că la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, municipalitatea va începe mutarea în sediul vechi, aceasta urmând să se facă treptat, pe măsură ce constructorul va ieşi din clădirea aflată pe bulevardul Regina Elisabeta.

REPORTAJ: Sânvăsâiul, obicei de prezicere a căsătoriilor, păstrat în unele sate din Alba – FOTO

Un obicei vechi denumit Sânvăsâiul sau prezicerea căsătoriilor este specific în satele din judeţul Alba la începutul noului an şi de sărbătoarea Bobotezei, însă tradiţia este pe cale să se piardă, fiind practicată doar sporadic şi cu rol artistic.

Furt la o casă de amanet din Orăştie, aparţinând familiei viceprimarului Dorin Ioan Popa

Poliţiştii hunedoreni caută mai mulţi hoţi care au spart, în noaptea de Revelion, o casă de amanet din Orăştie care aparţine familiei viceprimarului Dorin Ioan Popa, furând bijuterii şi valută în valoare de 200.000 de lei, după ce au dezactivat alarma şi sistemul de supraveghere.

Chelaru, despre propunerile lui Iohannis: Drept de iniţiativă legislativă să aibă doar CSM, pe domeniu

Senatorul PSD, Ioan Chelaru, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că e de acord cu propunerea preşedintelui Klaus Iohannis ca procurorul general să fie membru CSAT, el arătând, pe de altă parte, că în opinia sa doar CSM ar putea avea drept de iniţiativă legislativă, şi doar pe domeniu.

Dumbravă (CSM): Politicienii să fie obligaţi să-şi dea demisia dacă atacă independenţa justiţiei

Judecătorul Horaţius Dumbravă a spus marţi, în cadrul şedinţei plenului CSM, că politicienii şi persoanele publice ar trebui să fie obligaţi să demisioneze dacă atacă independenţa justiţiei, el cerând sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis pentru asigurarea "instrumentelor necesare" în acest scop.

Europarlamentarul Monica Macovei a câştigat un proces intentat fostului ministru Dan Şova

Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat, marţi, că a câştigat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, procesul intentat lui Dan Şova, care a susţinut că tatăl acesteia ar fi fost “general de Securitate” şi “şeful Securităţii Giurgiu”.

Directorul general al Departamentului Consular din MAE: Ministerul a invitat Ambasada Libiei la discuţii cu privire la atacul asupra petrolierului

Directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a declarat, marţi, că MAE a invitat Ambasada Libiei la Bucureşti la discuţii cu privire la circumstanţele atacului asupra unui petrolier în portul libian Derna, atac în care un marinar român şi-a pierdut viaţa.

Livia Stanciu: Magistraţii nu vor negocia independenţa justiţiei, nici măcar de dragul unei păci politice

Magistraţii nu vor negocia niciodată independenţa actului de justiţie, "nici măcar de dragul unei păci politice", a declarat marţi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, la şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Peste 1.500 de şoferi au rămas fără permis în ultima lună

Peste 1.500 de şoferi au rămas fără permis, în urma controalelor în trafic făcute de poliţiştii de la Rutieră în perioada 4 decembrie - 5 ianuarie, care au urmărit, în principal, prevenirea accidentelor grave produse din cauza defecţiunilor tehnice ale autoturismelor, informează Poliţia Română.

O tânără de 26 de ani s-a aruncat de la etajul al zecelea al unui bloc turn din Botoşani

O tânără de 26 de ani s-a aruncat, luni seară, de la etajul al zecelea al unui bloc turn din municipiul Botoşani şi a murit în momentul impactului, cadavrul acesteia fiind văzut de către un trecător care a sunat la 112.

Unităţi de învăţământ închise din cauza vremii

Mai multe unităţi de învăţămând din judeţele Cluj şi Vaslui au fost închide, marţi, din cauza vremii nefavorabile, elevii fiind nevoiţi să rămână acasă pentru că drumurile spre şcoală sau grădiniţă sunt impracticabile.

ELCEN a crescut cu 10,2% tariful pentru gigacalorie. Oprescu: Populaţia nu va fi afectată

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că în 24 decembrie, zi nelucrătoare, RADET a fost înştiinţată de ELCEN că de la 1 ianuarie 2015 creşte tariful cu 10,2 procente la gigacalorie, edilul precizând că populaţia nu va suporta această creştere.

Iohannis: CSM să sancţioneze imediat atacuri, derapaje şi imixtiuni în justiţie ale politicienilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa CSM, că această instituţie trebuie să sancţioneze imediat orice atacuri, ingerinţe, derapaje şi imixtiuni în justiţie, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau de exemplu un consilier comunal.

Ponta va spriijini propunerile lui Iohannis privind procurorul general, CSM şi ICCJ

Premierul Victor Ponta a transmis că ideea preşedintelui Klaus Iohannis ca procurorul general să fie membru al CSAT, iar CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General să aibă drept de iniţiativă legislativă este corectă şi precizează că va sprijini aceste propuneri.

Predoiu: Opoziţia este interesată de un dialog intens cu domnul Ponta pe tema ordonanţei plagiatului

Opoziţia este interesată de un dialog ”intens” cu Victor Ponta pe teme ”presante” ca ”prăbuşirea” investiţiilor”, gradul scăzut al absorbţiei fondurilor UE, ordonanţa ”care reglementează problema de plagiat a unei singure persoane”, a scris, marţi, pe blog, prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.

Procurorii cer noi date în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD şi fac o reconstituire

Procurorii au cerut noi date în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD şi au dispus o reconstituire, pentru stabilirea modului de propagare pe lacul Siutghiol, de la peste 300 de metri de mal, a strigătelor de ajutor ale unuia dintre membrii echipajului, acestea fiind înregistrate cu un telefon mobil.

Iohannis: Obiectivul major al sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea MCV-ului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa CSM, că unul din obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), iar România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită.

Iohannis: Procurorul General să fie membru CSAT. CSM, ICCJ şi Parchetul să aibă iniţiativă legislativă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa CSM, că Procurorul General al României ar trebui să fie membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) iar CSM-ul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi Parchetul General să aibă drept de iniţiativă legislativă.

Klaus Iohannis, la şedinţa Plenului CSM: Instituţiile nu aparţin conducătorilor. Nu vă lăsaţi intimidaţi sau pradă influenţelor politice şi ameninţărilor

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, marţi, magistraţilor, în dicursul susţinut în cadrul şedinţei CSM, să nu se lase intimidaţi şi pradă influenţelor politice sau ameninţărilor, pentru că nu există altă şansă a acestei ţări decât un stat de drept consolidat şi cu o justiţie independentă. Iohannis a declarat că instituţiile nu trebuie identificate cu imaginea liderului de la un moment dat, acestea neaparţinând conducătorilor.

Profesorul de istorie de la „Iulia Haşdeu” care obliga elevii să-i cumpere o carte, suspendat

Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "Iulia Haşdeu" din Capitală a hotărât, luni, suspendarea contractului de muncă al profesorului de istorie care şi-ar fi obligat elevii să cumpere un atlas istoric semnat de el.

Mircea Moloţ şi celelalte patru persoane cercetate pentru corupţie rămân în arest la domiciliu

Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, în prezent suspendat din funcţie, fostul vicepreşedinte CJ Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ şi alţi doi oameni de afaceri, toţi cercetaţi pentru corupţie, rămân în arest la domiciliu, potrivit unei decizii a Tribunalului Alba, transmite corespondentul MEDIAFAX.