Social

Senator PDL: Voi propune Comisiei de Cultură audierea conducerii CNA privind spoturile Roşia Montană

Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan (PDL), spune că va propune comisiei să fie audiaţi reprezentanţii CNA cu privire la interzicerea difuzării spoturilor de promovare a proiectului Roşia Montană, pe motiv că decizia este "un atentat la libertatea de expresie".

Cazanciuc vrea demararea unui program pilot de parteneriat public-privat în sistemul penitenciar

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că doreşte demararea unui proiect pilot pentru introducerea parteneriatelor public-privat în penitenciare, arătând că, în prezent, este nevoie de resurse financiare pentru sistemul penitenciar.

Oprescu: Cathedral Plaza nu va fi demolată până la sfârşitul anului, banii nu sunt cuprinşi în buget

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi că judecătorul nu a spus cine trebuie să suporte costurile demolării Cathedral Plaza, care se ridică la 17-18 milioane de euro, iar clădirea nu va fi demolată până la sfârşitul anului, pentru că banii nu sunt cuprinşi în buget.

Membrii reţelei destructurate de DIICOT Mehedinţi furau informaţii de pe o mie de carduri săptămânal

Membrii reţelei specializate în fraude informatice cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane de dolari, destructurată miercuri de procurorii DIICOT Mehedinţi, reuşeau să fure informaţiile de pe aproximativ o mie de carduri săptămânal, câştigurile ajungând chiar şi la 60.000 de euro.

Marincea: Am fost demis ilegal şi discriminatoriu pe motiv că nu am certificat ORNISS. Reacţia ministrului Pricopie

Fostul director al Institutului Geologic al României Ştefan Marincea a declarat pentru MEDIAFAX că a fost demis de Ministerul Educaţiei în mod discriminatoriu şi ilegal, pe motiv că nu are certificat ORNISS, pe care nu este însă obligat să îl aibă, ministrul Pricopie răspunzând că motivele care au stat la baza demiterii au fost legate de comunicare.

Roşca Stănescu: Intenţionăm să modificăm legea astfel încât TVR să nu mai aibă publicitate

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat, joi, la o dezbatere, că în curând Comisia de cultură din Senat va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai primească publicitate.

Instanţa a retras sancţiunea lui Becali, dar i-a respins permisia şi regimul deschis de detenţie

Judecătoria Sectorului 4 a decis, joi, anularea sancţiunii disciplinare primite de Gigi Becali în penitenciar, dar i-a respins cererea de a ieşi din închisoare în permisie de cinci zile, precum şi solicitarea de efectuare a detenţiei în regim deschis.

Comisia Europeană a lansat un infringement împotriva României privind eficienţa energetică a clădirilor

Comisia Europeană a anunţat, joi, un infringement împotriva României şi Cehiei pentru că nu au furnizat informaţii cu privire la implementarea Directivei 2010/31/EU referitoare la eficienţa energetică a clădirilor.

Un medic francez găzduieşte 50 de romi români într-o clădire dezafectată care îi aparţine

Un medic generalist din Roubaix, în nordul Franţei, Christophe Lamarre, găzduieşte într-o clădire care îi aparţine aproximativ 50 de romi români evacuaţi de autorităţi dintr-o tabără în urmă cu trei săptămâni, relatează La Voix du Nord, în ediţia electronică.

O firmă cu acţionari chinezi va pune în funcţiune cel mai mare parc solar din România – FOTO

Firma Green Vision Seven, controlată indirect de furnizorul chinez de panouri fotovoltaice Hareon, va pune în funcţiune în judeţul Braşov, până la sfârşitul acestui an, un parc solar de 82 MW, care ar urma să fie cea mai mare unitate de acest tip din România în funcţie de capacitatea instalată.

Deputatul Remus Cernea, în incompatibilitate pentru că a fost şi administrator de firmă. Partidul Verde: La începutul mandatului Cernea a cedat părţile sociale

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că deputatul Remus Cernea a fost în incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan şi funcţia de administrator al unei firme.

La Senat s-ar putea deschide un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat, dar şi grădiniţă

Secretarul general adjunct al Senatului Dan Mihalache a lansat public joi ideea ca în subsolul instituţiei să se deschidă, într-un spaţiu deja amenajat, un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat, arătând că într-o clădire în care lucrează 2000 de persoane ar putea funcţiona şi o grădiniţă.

Cele şapte persoane acuzate de recuperări de bani cu violenţă şi tâlhărie, printre care Mihai Mila, un apropiat al lui Gigi Becali, rămân în arest

Cele şapte persoane, printre care şi patru cetăţeni israelieni, acuzate de recuperări de bani cu violenţă şi tâlhărie rămân încarcerate, după ce instanţa supremă le-a respins recursurile împotriva deciziei de arestare preventivă dispusă de Curtea de Apel Bucureşti.

INFORMARE DE PLOI şi vânt puternic până mâine. Care sunt zonele afectate. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară, în Bucureşti şi la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă de joi de la ora 12:00 până vineri la ora 10:00.

Timişoara: Directorul şi asistenta-şefă de la spitalul privat Athena, reţinuţi pentru fals şi înşelăciune

Directorul spitalului privat Athena din Timişoara, Dan Szabo, şi asistenta-şefă, Claudia Dota, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce miercuri seara au fost audiaţi la Parchetul Judecătoriei Timişoara, fiind cercetaţi pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Florin Lupescu (CE): Internetul creează cinci locuri de muncă la fiecare două pierdute

Florin Lupescu, principal advisor European Commission Directorate General Communications Networks, Content&Technology, a declarat, joi, că în UE există o preocupare deosebită pentru realizarea "pieţei unice digitale", precizând că internetul creează cinci locuri de muncă la fiecare două pierdute.

Muşat&Asociaţii a atenţionat asupra termenului scurt de finalizare a privatizării CFR Marfă

Casa de avocatură Muşat&Asociaţii, consultant al Ministerului Transporturilor la privatizarea CFR Marfă, a anunţat joi că a atenţionat instituţia că termenul de 60 zile prevăzut pentru finalizarea tranzacţiei ar putea fi insuficient pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor,dar părţile şi l-au asumat.

Gorj: O dubă care transporta mineri s-a RĂSTURNAT. O persoană a murit şi alte şase au fost rănite

Şoferul unei dube care transporta mineri în zona Motru din judeţul Gorj a murit, iar alte şase persoane au fost rănite, joi, după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat.

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, trimis în judecată pentru conflict de interese

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte juridice cu firme al căror reprezentant era fiul său, unul vizând concesionarea unui teren la un preţ subevaluat.

Circulaţie îngreunată şi tamponări în Bucureşti, din cauza ploii

Circulaţia pe mai multe străzi şi la intrările în Capitală se desfăşoară îngreunat, joi dimineaţă, iar în mai multe zone s-au produs tamponări, din cauza ploii, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.

Ploaie puternică la Piteşti: Două persoane salvate de pompieri, mai multe case şi străzi inundate

Două persoane cu dizabilităţi din Piteşti, mamă şi fiu, au fost salvate cu barca de pompieri, iar mai multe case şi străzi din oraş au fost inundate, în noaptea de miercuri spre joi, în urma ploilor puternice care au depăşit 60 de litru pe metru pătrat.

Remus Borza, trimis în judecată pentru conflict de interese

Remus Borza a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.

Avertizare COD GALBEN de inundaţii. HARTA râurilor afectate

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru judeţele Hunedoara, Arad, Alba, Vâlcea, Gorj şi Argeş, unde până vineri dimineaţă, pe râurile din bazinele Crişul Alb, Arieş, Olt şi Argeş se vor produce scurgeri pe versanţi şi creşteri de debite care ar putea depăşi cotele de atenţie.

Peste o sută de persoane protestează în continuare la Siliştea. Utilajele aduse în zonă au fost retrase

Peste o sută de persoane din Siliştea (Vaslui) protestează, joi, pentru a patra zi consecutiv, în perimetrul unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist, iar firma angajată de companie să amenajeze platforma din zonă şi-a retras cele două utilaje aduse miercuri.

Medic: Sedentarismul are o implicaţie majoră pentru o multitudine de boli reumatice

Sedentarismul are o implicaţie majoră pentru o multitudine de boli reumatice, influenţând artroza, suferinţele de tip inflamator, cât şi osteoporoza, a declarat, miercuri, Cătălin Codreanu, managerul Centrului de Boli Reumatismale "Ion Stoia" din Bucureşti.

MEN: Marincea, demis pentru modul în care a comunicat privind cutremurele din Galaţi

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) transmite că directorul Institutului Geologic al României (IGR) Ştefan Marincea a fost schimbat, miercuri, din funcţie, din cauza "modului defectuos în care a gestionat şi a comunicat public rezultatele cercetărilor" privind cutremurele din Galaţi.

Argeş: Opt suspecţi de trafic de droguri de risc au fost arestaţi

Cei opt suspecţi de trafic de droguri de risc din judeţul Argeş, reţinuţi, marţi, după audieri la DIICOT Piteşti, au fost arestaţi preventiv, miercuri, pentru 29 de zile, decizia Tribunalului Argeş nefiind însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Cei 200 de jandarmi aflaţi în zona protestelor de la Siliştea s-au retras, manifestanţii au rămas

Cei 200 de jandarmi care se aflau în zona unde au loc protestele de la Siliştea (Vaslui) faţă de explorarea gazelor de şist au fost retraşi din dispozitiv, la ora transmiterii ştirii la faţa locului rămânând aproximativ 300 de protestatari, care vor sta şi în cursul nopţii de miercuri spre joi.

PROTEST în Capitală, în solidaritate cu manifestaţiile din Vaslui. În Piaţa Victoriei au avut loc ciocniri cu jandarmii – FOTO

Peste 250 de persoane s-au adunat, miercuri seară, în Piaţa Universităţii pentru a protesta faţă de exploatarea gazelor de şist, exprimându-şi susţinerea pentru protestatarii de la Vaslui. După ce au trecut, în marşul lor, prin Piaţa Romană, la sediul Ministerului de Interne şi Piaţa Victoriei, unde au avut loc incidente, aproximativ 500 de persoane au ajuns la sediul TVR.

Sindicatul minerilor de la Roşia Montană solicită în instanţă anularea deciziei CNA privind spoturile de promovare a proiectului

Sindicatul "Viitorul Mineritului" (SVM) a solicitat, miercuri, Curţii de Apel Bucureşti suspendarea şi anularea deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de marţi, de oprire de la difuzare a spoturilor de promovare a proiectului minier de la Roşia Montană.

Explorarea gazelor de şist de către Chevron, blocată de protestele sătenilor din Vaslui. Jandarmii au intervenit

Aproximativ 500 de persoane din Siliştea, judeţul Vaslui, protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în perimetrul unde compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de şist, iar în timpul manifestaţiei doi localnici au leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale. Câţiva localnici au forţat cordonul format de jandarmi mobilizaţi la faţa locului şi au reuşit să ajungă în perimetrul în care nu aveau acces, oamenii acuzând că au fost bruscaţi apoi de forţele de ordine.

Un senator PNL cere demiterea prefectului de Vaslui pentru modul cum a abordat situaţia la Pungeşti

Senatorul PNL Mihaela Popa cere demiterea prefectului de Vaslui, Radu Renga, pentru modul defectuos în care acesta a gestionat situaţia din localitatea vasluiană Pungeşti, adăugând că se comportă ca un prim-secretar care refuză să discute cu protestatarii.

NOUL COD RUTIER: Amenda maximă pentru şoferi va fi de 9.600 de lei. Alte prevederi ale proiectului

Amenda maximă pentru şoferi ajunge la 9.600 de lei, iar cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere este de doi ani, potrivit proiectului noului Cod rutier publicat miercuri pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

CNCD: Declaraţia lui Andras Kiraly privind şcolile unde învaţă mulţi romi nu constituie discriminare

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, că declaraţia secretarului de stat din Ministerul Educaţiei Andras Kiraly, care a afirmat că nu şi-ar trimite copilul la o şcoală unde ponderea romilor este semnificativă, nu constituie discriminare.

Peste 100 de clujeni la un marş de solidaritate cu sătenii din Pungeşti. Traficul rutier, blocat

Peste 100 de persoane au pornit, miercuri seară, la Cluj-Napoca, într-un un marş de solidaritate cu sătenii din comuna vasluiană Pungeşti, blocând traficul rutier în centrul municipiului, pe traseul spre Prefectură.

Mehedinţi: Cinci persoane, reţinute după percheziţiile privind fraude informatice de 2,5 mil. dolari – VIDEO

Cinci persoane membre ale reţelei specializate în fraude informatice cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane de dolari au fost reţinute, miercuri după-amiază, de procurorii DIICOT Mehedinţi, în urma percheziţiilor care au avut loc în 17 judeţe.

Directorul şi două angajate ale spitalului privat din Timişoara, audiaţi pentru înşelăciune

Directorul spitalului privat Athena din Timişoara şi alte două angajate sunt audiaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri, cei trei fiind suspectaţi că au prezentat deconturi pentru servicii medicale fictive către CJAS Timiş.

Fosta dirigintă a Sabinei şi directorul şcolii, amendaţi de CNCD cu câte 400 de lei

Fosta dirigintă a Sabinei, eleva dintr-un liceu din Covasna care a mers la şcoală cu o bentiţă tricoloră de Ziua maghiarilor de pretutindeni, a fost amendată cu 400 de lei de CNCD, pentru că i-a solicitat fetei să nu mai poarte acea bentiţă şi i-a luat-o, aceeaşi amendă fiindu-i aplicată şi directorului şcolii.

Ştefan Marincea: Am fost DEMIS din funcţia de director al Institutului Geologic

Ştefan Marincea a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost informat "prin două ordine, cu semnături diferite" că, începând de miercuri, a fost demis din funcţia de director general al Institutului Geologic al României, el menţionând că intenţionează să facă plângere penală în acest caz.

O înregistrare cu Cioacă dintr-o benzinărie, din noaptea dispariţiei Elodiei, prezentată la Curtea de Apel Piteşti

O înregistrare cu Cristian Cioacă de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie, din 29 august 2007, a fost prezentată la Curtea de Apel Piteşti, acesta apărând îmbrăcat cu o cămaşă cu mânecă scurtă, deşi el declarase în anchetă că în noaptea respectivă purtase o cămaşă cu mânecă lungă.