Social

Excluderea Curţii Constituţionale de la controlul asupra hotărârilor Parlamentului, neconstiţională

Soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului ce afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională, a decis, luni, Curtea Constituţională a României (CCR), care a admis astfel sesizarea depusă de 67 de deputaţi PDL.

SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU E CONSTITUŢIONALĂ. Antonescu este PREŞEDINTE INTERIMAR

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, este preşedinte interimar al României, a decis Curtea Constituţională , constatând că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de şef al statului a fost respectată.

Rata şomajului a ajuns la 4,49% în iunie, mai mică decât cele din mai şi din iunie 2011

Rata şomajului a fost în iunie de 4,49 la sută, cu 0,07 puncte procentuale mai mică decât cea din mai 2012 şi cu 0,35 puncte procentuale sub cea din luna iunie a anului 2011, a anunţat, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

REPORTAJ: Singurul elev de media zece din Buzău nu şi-ar lăsa familia pentru un job în străinătate

Singurul elev cu media 10 la bacalaureat din Buzău, fost olimpic la matematică, a absolvit liceul fără să fie şef de promoţie. Alexandru Orlando spune că nu şi-ar lăsa familia şi prietenii pentru un job în străinătate, şi nici pentru nişte studii pe care le-ar putea face la fel de bine şi în ţară.

Eurobarometru: 12% dintre utilizatorii internetului din UE s-au confruntat deja cu frauda online

Nu mai puţin de 12% dintre utilizatorii internetului din Uniunea Europeană s-au confruntat deja cu frauda online, iar 8% au fost victime ale furtului de identitate, însă, cu toate acestea, aproximativ jumătate dintre ei nu şi-au schimbat parolele online în 2011, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Compania CFR începe plata eşalonată a drepturilor salariale câştigate prin sentinţe judecătoreşti

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" plăteşte în iulie prima tranşă, în valoare de aproximativ două milioane de lei, din plata eşalonată planificată în bugetul pe 2012 pentru acordarea restanţelor salariale câştigate de angajaţi prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Blejnar, Comăniţă şi Secăreanu, cercetaţi pentru complicitate la evaziune. Blejnar: Nu am fost citat, nu am fost informat că aş fi acuzat de ceva

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, şi fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu, sunt cercetaţi de DNA, alături de omul de afaceri Radu Nemeş şi soţia acestuia, pentru complicitate la evaziune în legătură cu importul de produse petroliere, au declarat surse judiciare.

Ministerul Sănătăţii: Scopul nu e să mărim salariile medicilor, ci să dăm mai mulţi bani spitalelor

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat că salariile medicilor vor putea creşte când vor exista garanţii că sunt bani, însă scopul nu este majorarea salariilor cadrelor medicale, în detrimentul tratamentului pacienţilor, ci ca spitalele să primească mai mulţi bani.

REPORTAJ: Eleva din Alba care a obţinut 10 la bacalaureat cântă muzică populară şi vrea să devină medic

Singurul candidat din Alba care a obţinut media 10 la bacalaureat, Ina Todoran, este interpretă de muzică populară, câştigătoare a mai multor premii importante la concursuri naţionale, şi vrea să devină medic, dar nu doreşte să plece în străinătate pentru că "are o datorie morală faţă de ţară".

Guvern: Statul de drept nu e afectat. Băsescu şi PDL duc o campanie de denigrare

Guvernul transmite asigurări ferme şi fundamentate că în România buna funcţionare a statului de drept nu este afectată în niciun fel de disputele politice, respingând în acelaşi timp campania de denigrare a ţării dusă de preşedintele Traian Băsescu şi PDL, se arată într-un comunicat al Executivului.

Ministerul Sănătăţii va propune ca sistemul de urgenţă să rămână exclusiv public

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că ministerul va propune, în proiectul noii legi a sănătăţii, ca sistemul de urgenţă să rămână exclusiv public, dar că Parlamentul are ultimul cuvânt în acest sens.

Decizie în cazul armelor furate de la Ciorogârla: Eugen Preda, condamnat la 15 ani de detenţie

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 15 ani de detenţie pe sportivul Eugen Preda, judecat alături de alte 16 persoane, în cazul armelor furate de la unitatea militară din Ciorogârla, găsite în urma conexiunilor cu cei 17 acuzaţi, implicaţi şi în trafic cu stupefiante.

Manţog şi Vulpe, condamnaţi definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Strămutaţilor de lux”. Cei doi au fost încarceraţi

Fostul director al Complexului Energetic Turceni Ionel Manţog şi fostul director general al SNLO Ion Vulpe au fost condamnaţi, luni, de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul "Strămutaţilor de lux", decizia fiind definitivă.

REZULTATE BACALAUREAT 2012: Au fost depuse 53.773 de contestaţii. Lista contestaţiilor în fiecare judeţ

Peste 53.700 de contestaţii au fost depuse de candidaţi din rândul celor care nu promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie de anul acesta, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

REPORTAJ: Singura elevă din Braşov care a luat 10 la bacalaureat vrea să studieze medicina la Paris

Singura elevă din judeţul Braşov care a obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, absolventă a Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din municipiu, intenţionează să studieze medicina la Paris, colegiul pe care l-a absolvit fiind singurul din judeţ cu promovabilitate sută la sută.

Judecătoarea Gabriela Bogasiu a fost aleasă preşedintele BEC pentru referendum

Judecătoarea Gabriela Bogasiu, de la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a fost aleasă, luni, prin vot secret, preşedinte al Biroului Electoral Central (BEC) pentru referendumul din 29 iulie.

REPORTAJ: Cele două fete care au luat zece la Bac în Sibiu vor să profeseze în ţară

Două colege de clasă de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din municipiul Sibiu sunt singurele eleve din judeţ care au obţinut media zece la examenul de bacalaureat, ele susţinând că îşi doresc să urmeze o facultate în România şi că visul lor este să profeseze în ţară.

Peste 6.100 de persoane au chemat ambulanţa în ultimele 24 de ore din cauza căldurii. Care sunt sfaturile medicilor pentru perioada caniculară

Serviciile de ambulanţă au înregistrat în ultimele 24 de ore 6.174 de solicitări, peste 120 persoane necesitând îngrijiri medicale după ce au leşinat ori s-au deshidratat din cauza caniculei, informează, luni, Ministerul Sănătăţii, prin Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă.

REPORTAJ: Cluj: Secretul mediei 10 la Bac îl ştiu şase fete: au învăţat patru ani, nu cu o lună înainte

Şase tinere din Cluj - patru de la licee din Cluj-Napoca, una din Dej şi o alta de la Câmpia Turzii - au obţinut media zece la examenul de bacalaureat şi spun că secretul performanţei lor este faptul că au învăţat în toţi cei patru ani de liceu, nu cu o lună înaintea examenului.

Blaga: Mă aştept ca CC să judece cu imparţialitate sesizările, voi respecta orice decizie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că aşteaptă de la judecătorii Curţii Constituţionale să judece cu imparţialitate contestaţiile, arătând că el va respecta orice decizie a Curţii.

Câmpeanu: Bugetul de şomaj poate prelua absolvenţii de liceu, dar nu va fi un număr mare de înscrieri

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat luni că, din experienţa anului trecut, în perioada următoare nu va fi un număr important de absolvenţi de liceu care se vor înregistra ca şomeri, precizând însă că bugetul asigurărilor de şomaj ar putea face faţă tuturor.

Andronescu: Nu e exclus să închidem licee dacă 2 ani au avut note slabe la bac, analizăm şi admiterea

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va analiza rezultatele la bacalaureat, dar şi admiterea în licee, unde mii de copii intră în clasa a IX-a cu medii cuprinse între 3 şi 4,99, apoi vor fi luate măsurile ce se impun, nefiind exclusă închiderea unor şcoli cu rezultate foarte slabe.

Schelet uman, descoperit în zona Pieţei Abator din Cluj-Napoca

Un schelet uman a fost găsit, luni, în Piaţa Abator din Cluj-Napoca, de către un bărbat care vindea la o tarabă şi care a mers pe un teren din zonă unde a văzut scheletul ieşind de sub un morman de cărămizi şi pietre.

Fostul şef al SIPI Constanţa Florin Secăreanu, ridicat de anchetatori de pe autostrada A2

Fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Florin Secăreanu a fost ridicat de anchetatori, luni, de pe autostrada A2, urmând să fie dus în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat într-un "caz vast" de evaziune fiscală, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Judecătorii Curţii Constituţionale ar putea să ia în discuţie luni contestaţiile lui Blaga şi Anastase

Judecătorii Curţii Constituţionale au în vedere judecarea contestaţiilor formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase împotriva schimbării din fruntea celor două Camere ale Parlamentului, în aceeaşi zi în care se discută şi subiectul legat de constatarea interimatului pentru funcţia de preşedinte.

Câmpeanu: Indemnizaţia pentru mame, singura care nu a fost reîntregită, dar o vom rezolva

Indemnizaţia pentru mame este singura care nu a putut fi reîntregită din cauză că a început vacanţa parlamentară, dar şi acest lucru va fi rezolvat, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Alocaţiile pentru hrana pacienţilor internaţi ar putea fi majorate

Alocaţiile pentru hrana pacienţilor adulţi internaţi ar putea fi majorate, din august, cu sume între 2,5 şi 4 lei, până la maximum 17 lei, iar cele pentru copii ar putea creşte cu sume între 0,7 şi 1,5 lei, până la 16 lei, impactul bugetar fiind estimat la 17 milioane de lei anual.

Ministrul Sănătăţii: După evaluarea FMI, sper să mai deblocăm 2.500 de posturi în sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat luni că speră să deblocheze circa 2.500 de posturi în sistemul sanitar, la nivel naţional, în urma unei noi evaluări făcute de FMI şi după finalizarea calculelor privind creşterea cheltuielilor salariale cu 8 la sută.

REZULTATE BACALAUREAT 2012: Patru licee din Bistriţa-Năsăud au înregistrat promovabilitate zero la examen

Patru unităţi şcolare din Bistriţa-Năsăud au înregistrat promovabilitate zero la examenul de bacalaureat, potrivit unei statistici a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), dată publicităţii luni.

REZULTATE BACALAUREAT 2012: Cum au reacţionat elevii la aflarea notelor – GALERIE FOTO

Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT 2012 au fost afişate duminică la centrele de examinare din întreagă ţară, rata de promovare fiind de 43,01%, rezultat sub aşteptările celor din sistemul de învăţământ. Reacţiile elevilor la aflarea notelor au fost diverse, de la zâmbete şi îmbrăţişări la lacrimi de tristeţe pentru nereuşita la examen.

Un şofer băut a accidentat mortal un pieton pe Calea Victoriei din Capitală

Un şofer băut a accidentat mortal un pieton, duminică noapte, pe Calea Victoriei din Capitală, apoi a fugit de la locul faptei, acesta fiind prins câteva ore mai târziu, după ce poliţiştii au găsit la locul accidentului una dintre plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului.

REZULTATE BACALAUREAT 2012: Topul notelor de 10 în fiecare judeţ

Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT 2012 au fost afişate duminică dimineaţă la centrele de examinare din întreagă ţară. Notele sunt afişate şi pe edu.ro, portalul Ministerului Educaţiei destinat informaţiilor despre examene. În întreaga ţară, numărul elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat este de 67.

ANALIZĂ Financial Times: Temeri pentru democraţia din România

Prima a fost Ungaria, dar acum există semne de îngrijorare că ar putea avea loc derapaje de la statul de drept într-o altă fostă ţară comunistă care a aderat la UE în 2007, România, vecinul mai mare al Ungariei, comentează Financial Times în ediţia electronică.

COD PORTOCALIU ŞI GALBEN DE CANICULĂ în Bucureşti şi 29 de judeţe. Cum va fi vremea marţi şi miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, valabilă în zilele de luni şi marţi, în Bucureşti şi 11 judeţe din sudul şi sud-vestul ţării, când temperaturile ajung până la 39 de grade şi disconfortul termic este accentuat, iar alte 18 judeţe din est, sud-est şi vest sunt avertizate cu cod galben.

Percheziţii în cinci judeţe şi Bucureşti, vizând infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani

Un număr de 28 de percheziţii au loc, luni dimineaţă, în judeţele Mehedinţi, Prahova, Olt, Vâlcea şi Giurgiu, dar şi în Bucureşti, fiind vizat un grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul creat statului fiind de aproximativ cinci milioane de euro.

Andronescu: „Nu exclud desfiinţarea unor licee”, după rezultatele finale la bacalaureat

După ce pe site-ul edu.ro s-au publicat online REZULTATE BACALAUREAT 2012, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat într-un interviu pentru gândul că aşteaptă ca "după contestaţii, să ajungem ca procent de promovare în jurul cifrei de anul trecut, respectiv 44%"

REZULTATE BACALAUREAT 2012: Primele note pentru fiecare judeţ. Rata de promovare de 43,01%, rezultat sub aşteptările celor din sistemul de învăţământ

Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT 2012 au fost afişate duminică dimineaţă la centrele de examinare din întreagă ţară. Notele vor fi afişate şi pe edu.ro, portalul Ministerului Educaţiei destinat informaţiilor despre examene.

REZULTATE BAC 2012 BUCUREŞTI: Câţi elevi au reuşit să ia nota 10

Trei elevi de la colegiile "Tudor Vianu", "Sf. Sava" şi "Gheorghe Lazăr", din Bucureşti, au obţinut nota 10 la examenul de BAC 2012, la Colegiul Naţional de informatică "Tudor Vianu" promovabilitatea fiind de sută la sută, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Cluj: O fetiţă de cinci ani a murit pe rampa de la Pata Rât, lovită de o maşină ce transporta gunoi

O fetiţă în vârstă de cinci ani a murit, duminică, în urma unui accident produs pe rampa de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, după ce a fost lovită de o maşină care transporta gunoi.

EXCLUSIV: Instituţii şi firme de stat au cheltuit în 2009-2012 peste 33 de milioane de euro pentru avocaţi

Instituţiile publice şi companiile de stat au cheltuit în perioada 2009-31 mai 2012, în mandatul fostului Guvern, peste 150 milioane lei (33 de milioane de euro) pentru servicii contractate de la casele de avocatură, cei mai mai mulţi bani fiind cheltuiţi de Loteria Română, Electrica, Hidroelectrica şi AVAS.