Sport

Marcos Alonso (Bolton), eliberat pe cauţiune după accidentul din Spania

Fundaşul echipei Bolton, Marcos Alonso, care a fost implicat într-un accident rutier la Madrid, în urma căruia o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, a fost eliberat pe cauţiune, împotriva sportivului fiind reţinute patru capete de acuzare, informează cotidianul As.

FCM Târgu Mureş: Jucătorii au înregistrat un videoclip pentru noul imn al echipei

Jucătorii echipei FCM Târgu Mureş au înregistrat, marţi, în studioul Radio Târgu Mureş, un videoclip pentru noul imn al formaţiei, care va fi prezentat în premieră cu ocazia partidei cu Pandurii Târgu Jiu, informează site-ul oficial al grupării ardelene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marcel Popescu: N-am fost oficial nici la CFR, nici la Braşov, dar munca mea s-a văzut

Impresarul Marcel Popescu a declarat, marţi, la Sport.ro, că nu este deranjat de afirmaţiile lui Mihai Stoica referitoare la poziţia sa în cadrul FC Steaua şi nu-l interesează funcţia din cadrul clubului, ci rezultatele muncii lui.

Rada: Absenţa galeriei noastre la meciul cu Steaua este o pierdere pentru Rapid

Antrenorul echipei Rapid, Marian Rada, a declarar, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că absenţa galeriei la meciul cu Steaua, programat, miercuri, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, reprezintă o pierdere pentru formaţia giuleşteană.

De Bleeckere: Meciul Barcelona-Real este ca un cadou căzut din cer pentru mine

Arbitrul Frank de Bleeckere, desemnat să conducă la centru meciul FC Barcelona - Real Madrid, din manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, a declarat, într-un interviu, că această oportunitate este pentru el ca "un cadou căzut din cer", ţinând cont că se află la finalul carierei.

Mihai Stoica: N-am fost de acord cu venirea lui Cârţu, dar e normal să fiu alături de el

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu se gândeşte până în vară la un alt antrenor şi că nu are niciun conflict cu actualul tehnician, Sorin Cârţu, deşi nu a fost de acord cu venirea lui.

Peste 170 jandarmi şi poliţişti vor asigura măsurile de ordine la partida FC Vaslui – FC Timişoara

Peste 170 de jandarmi şi poliţişti vor asigura măsurile de ordine la partida de joi dintre FC Vaslui şi FC Timişoara, din cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, meciul fiind considerat de organizatori unul cu risc ridicat având în vedere miza întâlnirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Caramarin: Cu Rapid vrem să spălăm ruşinea din meciul cu Dinamo

Antrenorul secund al echipei Steaua, Gabriel Caramarin, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii stelişti vor "să spele ruşinea din meciul cu Dinamo" printr-o victorie în partida cu Rapid, întâlnire contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.

Conceicao: Nu am fost contactat de niciun club, cuvântul meu valorează mai mult decât semnătura mea

Antrenorul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu a fost contactat de niciun club din România şi că afirmaţiile sale valoarează mai mult decât orice semnătură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mourinho ar putea vedea meciul cu FC Barcelona de la hotel

Gruparea Real Madrid şi tehnicianul Jose Mourinho iau în calcul posibilitatea ca antrenorul portughez, suspendat pentru meciul din această seară, cu FC Barcelona, din Liga Campionilor, să urmărească de la hotel partida, din motive de securitate, informează As.

Mihai Stoica: Marcel Popescu a făcut o eroare când a vorbit în numele Stelei

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că impresarul Marcel Popescu a greşit când a vorbit despre funcţia de director sportiv al grupării din Bulevardul Ghencea pe care o va ocupa, pentru că oferta primită s-ar putea să nu mai fie valabilă.

Un europarlamentar PSD cere înfiinţarea unei instituţii care să lupte împotriva pariurilor sportive

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan solicită, într-o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor UEFA şi Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), înfiinţarea unei instituţii la nivel european, pe modelul Agenţiei Mondiale Anti-doping, care să se implice în lupta împotriva pariurilor sportive ilegale.

Finanţatorii şi jucătorii, interzişi să participe la emisiuni TV legate de meciurile netelevizate

Oficialii cluburilor şi jucătorii de fotbal nu vor avea voie să participe la emisiuni TV legate de meciurile netransmise, în caz contrar urmând să fie amendaţi cu suma de un milion de lei, s-a stabilit, marţi, în cadrul Adunării Generale a LPF, a declarat Dumitru Dragomir, preşedintele ligii.

Mihai Stoica: Am un „feeling” că Rapid nu va avea spectatori în Ghencea

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea pe care o reprezintă nu este obligată să ofere bilete suporterilor rapidişti pentru meciul din etapa a XXXI-a şi a lăsat să se înţeleagă că nu vor fi fani ai echipei oaspete pe stadion.

UPDATE: Dragomir: Pachetul 9 merge la TVR, pentru celelalte pachete se negociază până în 15 iunie

(adaugă alte declaraţii ale preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, în paragrafele 3 şi 4)

Chivorchian: Campionatul e decis în proporţie de 20 la sută de arbitraje

Preşedintele Consiliului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, marţi, că titlul de campioană este decis în proporţie de 20 al sută de calitatea arbitrajelor, dar precizează că grupările din Liga I trebuie să aibă răbdare cu Comisia Centrală a Arbitrilor.

Avancronica partidei FC Braşov – Astra Ploieşti

Avancronica partidei FC Braşov - Astra Ploieşti, care se va disputa, miercuri, de la ora 18.30, pe stadionul "Tineretului", în etapa a XXXI-a a Ligii I:

Marius Stan spune că FC Vaslui este adversara la titlu de care se teme cel mai mult

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, la sediul LPF, că adversara de care echipa sa se teme cel mai mult în lupta pentru titlu este FC Vaslui.

Dinu Gheorghe: Prefer un Steaua-Rapid mai slab decât Steaua-Dinamo, dacă înving oaspeţii

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că nu îl deranjează ca derbiul cu Steaua să fie mai slab decât cel dintre formaţia "roş-albastră" şi Dinamo, încheiat cu scorul de 0-1, dacă şi întâlnirea de miercuri se va termina cu victoria oaspeţilor.

Abramovici, dispus să cheltuiască 80 de milioane de lire pentru „sexy fotbal”

Patronul grupării Chelsea, Roman Abramovici, este pregătit să cheltuiască 80 de milioane de lire sterline pentru "sexy fotbal" la londonezi, adică un stil de joc spectaculos şi atractiv.

Arbitrii meciurilor de joi din etapa a XXXI-a a Ligii I

Arbitrul Alexandru Deaconu va conduce la centru meciul FC Vaslui - FC Timişoara, care va avea loc, joi, de la ora 19.30, în etapa a XXXI-a a Ligii I.

FC Steaua refuză să acorde bilete suporterilor rapidişti la meciul de miercuri

FC Steaua refuză să acorde bilete suporterilor echipei Rapid la meciul direct programat, miercuri, pe Stadionul Steaua, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, liderul galeriei formaţiei giuleştene, Vali Bulgaru.

Dusan Uhrin Jr.: Nu mă gândesc la butoane sau valize, nu am văzut niciodată aşa ceva

Antrenorul FC Timişoara, Dusan Uhrin, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că formaţia bănăţeană trebuie să câştige meciul cu FC Vaslui, din etapa a XXXI-a a Ligii I, subliniind că nu se gândeşte la "butoane sau valize", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Halagian: Nu am luat niciun ban de la Gloria

Fostul director tehnic al formaţiei Gloria Bistriţa, Florin Halagian, a declarat că nu a câştigat niciun leu din perioada în care a activat la formatia ardeleana, adăugand că nu se aştepta ca Jean Padureanu să renunţe la el atăt de uşor.

Peste 400 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la Steaua-Rapid

Peste 400 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul Steaua- Rapid, programat, miercuri, de la ora 20.30, în etapa a XXXI-a a Ligii I, în timp ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 va delega un procuror care va asista la această partidă, se arată într-un comunicat.

Liceenii din Sectorul 1 vor avea propria competiţie de baschet

FR Baschet a lansat, marţi, proiectul "Conferinţa Sectorului 1 - Mihai Nedeff", care reprezintă o competiţie adresată liceenilor din Sectorul 1 Bucureşti, programată a se derula în intervalul 5 mai-10 iunie.

Daniel Stanciu: Aşa cum au spus şi jucătorii în comunicat, important este obiectivul sportiv

Managerul sportiv al FC Timişoara, Daniel Stanciu, a evitat să vorbească despre problemele ridicate de jucători în comunicatul remis MEDIAFAX şi a ameninţat marţi, într-o conferinţă de presă, cu surprize în meciul cu FC Vaslui, în cazul în care vor fi delegaţi anumiţi arbitri.

LPF negociază vânzarea pachetelor rămase cu B1

Liga Profesionistă de Fotbal negociază cu postul de televiziune B1 vânzarea celor cinci pachete rămase nevândute din drepturile de televizare a meciurilor din Liga I la licitaţia din 4 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul ligii.

Avancronica partidei FCM Târgu Mureş – Pandurii Târgu Jiu

Avancronica partidei FCM Târgu Mureş - Pandurii Târgu Jiu, care se va disputa, miercuri, de la ora 16.30, în etapa a XXXI-a a Ligii I:

Avancronica partidei Unirea Urziceni – Victoria Brăneşti

Avancronica partidei Unirea Urziceni - Victoria Brăneşti, care se va disputa, miercuri, de la ora 14.30, în etapa a XXXI-a a Ligii I:

Cel mai ieftin bilet la FC Braşov – Steaua costă 30 de lei

FC Braşov a anunţat marţi, preţurile biletelor pentru meciul cu Steaua, contând pentru manşa retur a semifinalelor Cupei României-Timişoreana, cel mai ieftind fiind de 30 de lei la peluză, tribuna I şi II.

Avancronica partidei Steaua – Rapid

Avancronica partidei Steaua - Rapid, care se va disputa, miercuri, de la ora 20.30, în etapa a XXXI-a a Ligii I:

Americanul David Lawrence a părăsit U Mobitelco Cluj

Conducerea vicecampioanei la baschet masculin U Mobitelco BT Cluj a anunţat, marţi, despărţirea de jucătorul american David Lawrence, care şi-ar dori să revină în viitor la formaţia studenţească.

Höwedes ar putea fi apt pentru meciul cu Manchester United

Fundaşul central al echipei Schalke 04, Benedikt Höwedes, ar putea fi apt pentru semifinala retur din Liga Campionilor, de miercuri, cu Manchester United, a anunţat gruparea germană, citată de AFP.

Jucătorii FC Timişoara, nemulţumiţi de atacurile formulate la adresa lor de conducerea clubului

Jucătorii formaţiei FC Timişoara au remis, marţim un comunicat agenţiei MEDIAFAX, în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de "atacurile, criticile, minciunile şi uneori chiar jignirile" pe care conducerea clubului le-a formulat la adresa lor, fără să ţină cont de rezultatele echipei.

L’Equipe: VfB Stuttgart l-ar ceda pe Marica la PSG pentru două milioane de euro

Publicaţia L'Equipe de marţi susţine că gruparea VfB Stuttgart ar fi pregătită să-l cedeze pe Ciprian Marica la Paris Saint-Germain pentru suma de două milioane de euro, românul aflându-se sub contract cu germanii pentru încă un an.

Steaua a urcat şase locuri în clasamentul IFFHS. Vezi ce loc ocupă

Echipa Steaua Bucureşti a urcat şase locuri, de pe 109 pe 103, cu 114 puncte, în clasamentul pe luna aprilie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.

Guardiola: Real Madrid nu decide cine poate juca sau nu

Tehnicianul FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat că Real Madrid nu poate decide cine poate juca sau nu ci doar UEFA poate face acest lucru, declaraţia lui fiind un răspuns la afirmaţiile secundului madrilenilor, Aitor Karanka, care a apreciat că meciul de marţi a trecut în "plan secund".

Karanka: După respingerea memoriilor de la UEFA, meciul a trecut pe planul secund

Antrenorul secund al formaţiei Real Madrid, Aitor Karanka, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că semifinala retur a Ligii Campionilor de marţi, de la Barcelona, a trecut pe "planul doi", după decizia UEFA de a respinge memoriul grupării madrilene, informează AFP.

Minteuan: Nu înţeleg cum ne-am prezentat în halul ăsta, e normal ca fanii să ne huiduie

Tehnicianul Alin Minteuan a declarat, luni, că este normal ca suporterii să-i fluiere pe jucătorii formaţiei CFR Cluj, care au avut o evoluţie foarte slabă la meciul cu Oţelul, apreciind că "dacă ar fi coborât oamenii din tribună şi jucau nu se vedea o mare diferenţă".