Sport

Hagi şi Popescu vor juca într-un meci al legendelor clubului Galatasaray

Foştii internaţionali Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu vor juca, marţi seară, într-un meci organizat pe stadionul Ali Sami Yen, la care vor participa legende ale clubului Galatasaray, informează site-ul oficial al grupării din Istanbul.

Ioan Becali: Juventus m-a întrebat de Mutu, dar Cesena este mai aproape

Fostul impresar Ioan Becali a confirmat, sâmbătă, într-o emisiune televizată, că atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, se află în atenţia clubului Juventus Torino, după ce grupări ca Cesena şi Bologna s-au arătat interesate de serviciile românului.

O schioare italiană a decedat la numai 17 ani, după ce s-a simţit rău după o competiţie

O schioare italiană, în vârstă de numai 17 ani, a decedat, vineri, la un spital din Freiburg, după ce s-a simţit rău la hotelul unde era cazată la Schonach (Germania), unde participase la o probă din cadrul Cupei Continentale, a anunţat, sâmbătă, forul italian de specialitate.

Lacina Traore s-a înţeles cu Galata

Gruparea Galatasaray a ajuns la un acord cu atacantul ivorian al echipei CFR Cluj, Lacina Traore, iar faptul că Gheorghe Hagi este antrenorul formaţiei din Istanbul a avut un rol important în alegerea fotbalistului, informează cotidianul Fotomac.

Mihajlovici: Eu ştiu că Mutu este suspendat zece zile, nu e adevărat că nu era convocat

Tehnicianul Fiorentinei, Sinişa Mihajlovici, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că, din informaţiile sale, Adrian Mutu a fost suspendat pentru o perioadă de zece zile şi a negat faptul că atacantul român nu ar fi fost convocat pentru meciul cu Bologna, aşa cum a susţinut Ioan Becali.

Andone: I-aş dori la echipă pe Mutu şi Ştefan Grigorie

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, sâmbătă, la reunirea lotului, că va schimba sistemul de joc în vederea returului Ligii I şi că speră ca gruparea să mai facă unele transferuri în acest sens, menţionând că şi-ar dori să-i aibă la Dinamo pe Adrian Mutu şi Ştefan Grigorie.

Mutu s-a înţeles cu Galatasaray

Atacantul Adrian Mutu, suspendat, vineri, de la antrenamentele Fiorentinei, s-a înţeles cu gruparea Galatasaray pentru un contract pe trei ani şi este aşteptat la Istanbul, săptămâna viitoare, susţine site-ul turkspor.net.

Fiorentina îl va da în judecată pe Ioan Becali

Clubul Fiorentina a anunţat, pe site-ul oficial, că îl va da în judecată pe procuratorul Ioan Becali pentru "numeroasele minciuni şi calomnii" din conferinţa de presă pe care reprezentantul atacantului Adrian Mutu a susţinut-o, vineri, la Florenţa.

Adrian Mutu: Îmi doresc să rămân aici, să se încheie toată nebunia asta şi să rămân

Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat Antenei 1, că ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile între el şi gruparea Fiorentina a fost doar punctul culminant al unui conflict mocnit existent în ultimul an, dar că îşi doreşte să rămână în continuare la Fiorentina.

Luminiţa Huţupan, aleasă cel mai bun portar din toate timpurile în urma unui sondaj pe site-ul IHF

Luminiţa Huţupan Dinu, fostă componentă a naţionalei de handbal a României, a fost aleasă cel mai bun portar din toate timpurile, în urma sondajului derulat timp de o lună pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Handbal.

Complexul Dinamo va avea un bazin acoperit de înot

Primăria Sectorului 2 a semnat, vineri, autorizaţia pentru construcţia unui bazin acoperit de înot de dimensiuni olimpice în incinta Complexului Sportiv Dinamo, în locul fostului teren de handbal şi a tribunei de est, clădirea, care va avea trei etaje.

Un automobil de lux care i-a aparţinut lui David Beckham, scos la licitaţie pe eBay

Un automobil Porche de culoare neagră, în valoare de 150.000 de dolari şi care i-a aparţinut până de curând fotbalistului britanic David Beckham, a fost scos la licitaţie pe eBay, informează dailymail.co.uk.

Cum explică Ioan Becali plecarea lui Mutu de la Fiorentina

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Italia, că Adrian Mutu a plecat de la şedinţa de pregătire de miercuri, după ce a aflat că cei din conducerea clubului l-au jignit, numindu-l "cancerul clubului" şi "nenorocit", informează violanews.com.

Avocat: Fiorentina a dat dovadă de înverşunare faţă de Mutu

Avocatul Paolo Rodella a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că gruparea Fiorentina a dat dovadă de "înverşunare" faţă de jucătorul Adrian Mutu, pe care l-a exclus de la antrenamente şi pregătire, menţionând că gruparea viola a iniţiat 10 acţiuni împotriva românului numai în ultimul an.

Liviu Ganea: Ne e dor de zilele în care eram plătiţi la timp

Fotbaliştii dinamovişti duc dorul zilelor în care îşi primeau drepturile salariale la timp şi mai puţin resimt lipsa acţionarului Cristian Borcea de lângă echipă, a spus vineri atacantul Liviu Ganea, care a efectuat o pregătire fizică alături de Marius Alexe.

Oficial: Fiorentina l-a exclus pe Mutu de la antrenamente şi pregătire

Clubul Fiorentina a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, excluderea jucătorului Adrian Mutu de la antrenamentele şi pregătirea echipei, deoarece acesta a încălcat obligaţiile contractuale.

Preşedintele FIFA se aşteaptă ca turneul final al CM să aibă loc iarna

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat, vineri, pentru prima oară, că se "aşteaptă" ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022, din Qatar, să se dispute iarna, în loc de perioada obişnuită: iunie-iulie.

Boloni: Nu m-a interesat niciodată imaginea mea, sunt prea arogant pentru acest lucru

Tehnicianul Ladislau Boloni a declarat, în ediţia de vineri a cotidianului L'Equipe, că nu a fost niciodată interesat să aibă o imagine bună în presă, deoarece este "prea arogant" pentru aşa ceva.

Mutu s-a prezentat la antrenamentul Fiorentinei

Atacantul Adrian Mutu s-a prezentat, vineri dimineaţă, la antrenamentul formaţiei Fiorentina, anunţă calciomercato.com, iar la ora 14.00 (ora României) va susţine o conferinţă de presă alături de Ioan Becali şi avocatul Paolo Rodella.

Editorial Cristian Tudor Popescu: A. Mutu

"Ştii cine sunt eu, bă?! Îmi stai tu mie în cale, băi, prăpăditule?!" În ciuda tuturor diferenţelor care pot fi enumerate pe loc, A. Mutu şi C.V. Tudor au ceva fundamental în comun: convingerea fermă că, la trecerea lor, oamenii obişnuiţi trebuie să aştepte în genunchi şi cu gura căscată ca să-i scuipe Zeul în ea.

Adrian Mutu împlineşte sâmbătă 32 de ani

Atacantul echipei AC Fiorentina şi al naţionalei României, Adrian Mutu, supranumit "Briliantul" de suporterii români şi "Il Fenomeno" de fanii italieni, împlineşte, sâmbătă, 32 de ani şi îşi începe anul 2011 în plin scandal, aşa cum a fost cazul şi în 2010.

Mircea Lucescu, locul 31 în clasamentul tehnicienilor din ultimul deceniu

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, ocupă locul 31 în clasamentul tehnicienilor din ultimul deceniu, realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, anunţă, vineri, site-ul oficial al IFFHS.

Mihajlovici: Mutu a dat dovadă de lipsă de respect faţă de toţi. Nu am nevoie de un astfel de jucător

Tehnicianul echipei Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat că atacantul Adrian Mutu a dat dovadă de lipsă de respect faţă de toţi plecând de la antrenamentul de miercuri fără să dea explicaţii şi a precizat că formaţia sa pierde un jucător important, informează direttanews.it.

Grigoraş: Am cerut conducerii să renunţe la zece jucători

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, joi, la reunirea pentru returul Ligii I, că a solicitat conducerii clubului gorjean să renunţe la serviciile a zece jucători.

Şahtiorul lui Lucescu, cea mai valoroasă echipă din Europa de Est. Vezi pe ce loc se afla Steaua!

Mircea Lucescu conduce cea mai valoroasă echipă din Europa de Est, jucătorii de la Şahtior Doneţk valorând aproape 142 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.co.uk. Galatasaray, echipă condusă de câteva luni de Gică Hagi, se află pe locul patru, în uma marilor rivali de la Fenerbahce şi Beşiktaş.

Galatasaray va plăti două milioane de euro pentru transferul lui Culio

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul argentinian Juan Emmanuel Culio a fost transferat la Galatasaray Istanbul în schimbul sumei de două milioane de euro, plătibilă într-o singură rată.

Conducerea Fiorentina: Vom lua măsuri dure împotriva lui Mutu

Administratorul delegat al clubului Fiorentina, Sandro Mencucci, a declarat, joi, pentru Sky Sport, că gruparea italiană va lua măsuri dure împotriva atacantului român Adrian Mutu, după ce acesta a părăsit antrenamentul de miercuri fără să ofere vreo explicaţie, informează fiorentina.it.

Stoica: Kapetanos pleacă, vine Dică, cu primul Steaua a terminat pe şase şi patru în clasament

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că atacantul grec Pantelis Kapetanos va părăsi cu siguranţă gruparea "roş-albastră", fiind încrezător în evoluţiile înlocuitorului său, Nicolae Dică.

Mihai Stoica: Nu există disensiuni între mine şi Marius Lăcătuş, conlucrarea este perfectă

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu există disensiuni între el şi antrenorul echipei, Marius Lăcătuş, infirmând zvonurile apărute în presă despre problemele dintre cei doi.

Galatasaray l-a transferat pe Juan Culio

Gruparea turcă Galatasaray Istanbul, pregătită de românul Gheorghe Hagi, l-a transferat pe mijlocaşul argentinian al echipei CFR Cluj, Juan Emmanuel Culio, informează site-ul oficial al clubului.

Galatasaray este foarte aproape de a-l transfera pe Mutu

Gruparea Galatasaray Istanbul, la care este antrenor Gheorghe Hagi, l-a achiziţionat pe fotbalistul echipei CFR Cluj, Juan Culio, şi este foarte aproape de un transfer al atacantului Fiorentinei, Adrian Mutu, informează presa turcă.

Fost antrenor italian: Mutu ar fi util la AC Milan

Fostul antrenor italian Corrado Orrico a declarat, la Sky Sport, că AC Milan ar face o mare afacere dacă l-ar transfera pe atacantul român Adrian Mutu, care se află în dizgraţia conducătorilor clubului AC Fiorentina, informează site-ul direttanews.it.

Preşedinte Unirea Alba Iulia: Situaţia financiară ne obligă să vindem jucători tineri

Preşedintele clubului Unirea Alba Iulia, Nicolae Lupu, a declarat că situaţia financiară în care se află gruparea ardeleană îi obligă pe conducători să vândă şi jucători mai tineri din lotul formaţiei.

Vicente del Bosque, cel mai bun selecţioner al anului 2010. Vezi restul clasamentului

Antrenorul echipei naţionale a Spaniei, Vicente del Bosque, care a cucerit titlul mondial în Africa de Sud, a fost desemnat, joi, cel mai bun selecţioner al anului 2010 de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Mutu a refuzat să se antreneze după ce a aflat că Fiorentina nu îl lasă să plece liber de contract

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, într-o emisiune televizată, că atacantul Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri după-amiază al Fiorentinei după ce a aflat că gruparea viola nu îi permite să se transfere la o altă echipă din Italia liber de contract.

Fiorentina ar putea deschide acţiuni contra lui Mutu în plan sportiv şi civil

Site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunţat, printr-un comunicat, că atacantul român Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri fără să ofere vreo explicaţie şi că, urmare a comportamentului său din ultima perioadă, gruparea va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil.

Director sportiv Cesena: Mutu ne interesează doar dacă vine gratis

Directorul sportiv al clubului Cesena, Lorenzo Minotti, a declarat, miercuri, pentru site-ul fiorentinanews.com, că a vorbit cu impresarul lui Adrian Mutu, Victor Becali, şi i-a transmis că atacantul român poate veni la echipa sa doar gratis.

Mutu, nou incident la Fiorentina. Becali spune că ruptura dintre român şi clubul viola este totală

Presa italiană a scris, miercuri, că atacantul Adrian Mutu a avut un nou incident la Fiorentina, iar fostul impresar Ioan Becali a declarat că ruptura dintre jucătorul român şi clubul viola este "totală".

Mihajlovici: Dacă într-o zi Mutu va pleca, avem alţi jucători pe postul lui

Antrenorul echipei AC Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat, miercuri, că în cazul în care atacantul Adrian Mutu va pleca într-o zi de la formaţia italiană, are alţi jucători pe postul lui, informează La Repubblica.

Un fotbalist român de 15 ani a fost în probe la SC Freiburg

Atacantul român, în vârstă de 15 ani, al echipei din liga a patra Universitatea Petroşani, Sergiu Szlacsi, a fost pentru o perioadă de o săptămână în probe la formaţia SC Freiburg.