Politic

Cristian Preda: USL vrea control total. Societatea se confruntă din nou cu tentaţia totalitară

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda susţine că 3 iulie este o zi importantă pentru evoluţia politică a României, întrucât USL vrea un control total al scenei politice înainte de alegeri, astfel că, la 22 de ani de la căderea lui Ceauşescu, societatea se confruntă din nou cu tentaţia totalitară.

Antonescu ar urma să fie numit şef la Senat dacă reuşeşte revocarea lui Blaga

USL ia în calcul ca, dacă revocarea din funcţie a lui Vasile Blaga va reuşi, liderul PNL Crin Antonescu să fie numit preşedinte al Senatului, cel care asigură interimatul în condiţiile suspendării din funcţie a şefului statului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din USL.

Cezar Preda: Ponta şi Antonescu au declanşat Jihadul împotriva României democratice

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că Victor Ponta şi Crin Antonescu "au declanşatul Jihadul împotriva României democratice" şi că toate cererile USL privind revocările din funcţie "duc spre dictatură".

USL forţează schimbarea preşedinţilor Camerelor, a membrilor Curţii Constituţionale şi iniţierea suspendării lui Băsescu

Majoritatea PSD-PNL ia în calcul, în sesiunea extraordinară care începe marţi, să forţeze schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, înlocuirea judecătorilor CCR declaraţi incompatibili, revocarea Avocatului Poporului şi iniţierea procedurii suspendării preşedintelui.

Anastase: USL nu a depus încă cererea de revocare a mea. Nu convoc Biroul Permanent pentru o eventuală cerere

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, că USL nu a depus încă cererea de revocare a sa din funcţie, ea subliniind că atunci când acest lucru se va întâmpla nu va convoca Biroul Permanent pentru a discuta această eventuală solicitare.

Ponta, întrebat de ce a depus cereri de revocare: Eu? Ca premier, vreau doar să vorbesc Parlamentului

Premierul Victor Ponta a declarat că el personal, în calitate de prim-ministru, nu a depus nicio cerere de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi a Avocatului Poporului, spunând doar că a solicitat să se adreseze Parlamentului.

Parlamentarii PDL părăsesc plenul şi lasă foi cu mesaje pro-ICR, TVR, Monitorul Oficial

Parlamentarii PDL părăsesc plenul reunit, la ora transmiterii acestei ştiri, ei lăsând pe pupitre foi cu mesaje ca "Salvaţi ICR", "Salvaţi TVR", "Salvaţi Monitorul Oficial".

Ovidiu Miculescu, validat ca preşedinte al Radioului Public de Comisiile de Cultură din Parlament

Ovidiu Miculescu a fost validat ca preşedinte - director general al Radioului Public, marţi, de către Comisiile de Cultură ale Parlamentului, cu 17 voturi "pentru" şi 4 "abţineri".

Blaga: Nu convoc sesiune extraordinară pentru schimbarea preşedintelui Senatului

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că el nu va convoca sesiune extraordinară a Senatului pentru revocarea sa din funcţie, întrucât solicitarea în acest sens a USL este "neconstituţională şi nelegală".

USL cere REVOCAREA LUI BLAGA şi ANASTASE

USL a depus, marţi, cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a anunţat Vasile Blaga, precizând că demersul este neconstituţional. Vasile Blaga a precizat pentru MEDIAFAX că USL a depus atât cerere de revocare din funcţie pentru Roberta Anastase, cât şi pentru el.

Sesiune extraordinară a Parlamentului astăzi pentru REVOCAREA AVOCATULUI POPORULUI. Valer Dorneanu, propunerea USL pentru a prelua interimatul

Birourile Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis convocarea marţi, la ora 14.00, a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, la solicitarea USL.

Creţu, în PE: Instituţii fundamentale au fost transformate de Băsescu în instrumente de control

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a vorbit, luni, în plenul PE, despre "abuzurile" săvârşite de instituţii fundamentale ale statului român, despre care a spus că sunt "subordonate preşedintelui Băsescu", precizând că printre aceste instituţii subordonate se numără şi Curtea Constituţională.

USL a discutat retragerea mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale numiţi de Parlament sau acţionarea în justiţie

Parlamentarii USL au discutat, luni, despre o eventuală acţiune în instanţă împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale sau retragerea mandatelor celor numiţi de Parlament, după verdictul în cazul reprezentării la Consilul European, rezultatul fiind schimbarea raportului de forţe în CC.

Fosta gimnastă Corina Ungureanu, consilier al primarului municipiului Ploieşti

Fosta campioană la gimnastică Corina Ungureanu a fost numită consilier pe probleme de sport al noului primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, Ungureanu implicându-se ca membru PSD în campania electorală a actualului edil.

Antonescu: Săptămâna asta cred că putem depune şi vota cererea de suspendare a lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că în această săptămână, în cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului, USL ar putea depune şi chiar vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Ponta transmite secretarului de stat Buzatu că nu îi plac glumele cu „lumea de apoi” la autostrăzi

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să îi transmită secretarului de stat Horaţiu Buzatu că nu îi plac glumele acestuia privind termenul de finalizare a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti şi că este bine să şi le păstreze pentru el, cerând din nou să fie aplicate penalităţi pe întârzieri.

Ministrul Andronescu s-a încurcat la rostirea jurământului de învestitură

Noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a încurcat, luni seară, în momentul în care a rostit jurământul de învestitură la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni, declarând ulterior că a avut "emoţii".

Băsescu, Guvernului: Să aveţi în vedere că priorităţile sunt în economie, şomajul a crescut

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus membrilor Guvernului prezenţi, luni seară, la depunerea jurământului de către noul ministru al Educaţiei, că prioritatea Guvernului trebuie să fie legată de economie, el precizând, în acest context, că şomajul a crescut.

Ponta: Am primit din nou din partea lui Băsescu scrisoarea cu demisia. Este o isterie naţională

Premierul Ponta a spus miniştrilor că a primit din nou din partea preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care şeful statului promite că va demisiona dacă va fi modificată Constituţia, şeful Guvernului spunând că dezvăluie acest lucru pentru a opri "isteria naţională" creată pe această temă.

Blaga: I-am spus lui Ponta că aşteptăm să-şi asume plagiatul, furtul, şi să procedeze în consecinţă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, desfăşurată la Senat, că i-a solicitat acestuia să-şi asume "plagiatul, furtul", şi să procedeze în consecinţă, el precizând că nu a primit niciun răspuns.

Ponta spune că face parte din generaţia premierilor europeni „tineri şi neliniştiţi”

Premierul Victor Ponta a spus, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Croaţiei, că face parte dintr-o generaţie de prim-miniştri europeni "tineri şi neliniştiţi", după ce oficialul croat a remarcat că Ponta se numără, împreună cu şeful Guvernului de la Zagreb, printre tinerii premieri ai Europei.

Elena Băsescu a cerut în Parlamentul European protejarea delfinilor din Marea Neagră

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu şi alţi patru membri ai PE au lansat, luni, o declaraţie scrisă pe tema delfinilor din Marea Neagră, cerând măsuri suplimentare pentru protecţia acestor mamifere marine, inclusiv prin utilizarea în mod obligatoriu a "dispozitivelor acustice de intimidare".

Ponta, după întrevederea cu Blaga: Nu mai sunt copil nici măcar în politică

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după întrevederea cu preşedintele PDL, Vasile Blaga, desfăşurată la Senat, că nu i-a reproşat acestuia afirmaţia la adresa sa, el arătând că nu mai este copil nici măcar în politică.

Ponta: Am impresia că PDL se va face de râs cu mitingul împotriva noastră

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că are impresia că PDL se va face de râs organizând mitingul împotriva USL, el susţinând că democrat-liberalii sunt sunt cei care au încălcat toate legile, inclusiv Constituţia şi au distrus statul de drept.

Baconschi se alătură Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta a lui Ungureanu

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, care sâmbătă a pierdut competiţia pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, anunţă că a decis să se alăture Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta formată în jurul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Băsescu sfătuieşte Croaţia privind aderarea Schengen: Atenţie pentru că aveţi insule multe

Preşedintele Băsescu a subliniat, în declaraţia de presă cu omologul croat, că îndeplinirea standardelor pentru aderarea la Schengen nu e suficientă, aceasta depinzând de decizia politică a statelor membre şi contextul privind imigraţia, el avertizând Croaţia să fie atentă pentru că are insule multe.

Băsescu: România se pronunţă împotriva separării în UE între ţările zonei euro şi cele non-euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că subiectul separării între ţările zonei euro şi ţările din afara acesteia revine în actualitatea europeană, însă România se pronunţă "extrem de puternic" împotrivă, nefiind de acceptat o "Europă cu două viteze".

PDL organizează un miting anti-USL în Piaţa Revoluţiei

PDL va organiza o manifestaţie joi, la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei, la care doreşte să participe cât mai multe organizaţii nonguvernamentale şi cetăţeni care doresc să împiedice anexarea instituţiilor statului de către USL, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda.

Adriean Videanu, desemnat preşedinte interimar al PDL Bucureşti

Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu a fost desemnat, luni, preşedinte interimar al organizaţiei PDL din Bucureşti.

Băsescu: Cei care n-au reuşit în profesie şi se împodobesc cu titluri false să iasă din politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că îi invită pe cei care nu au reuşit în profesie şi îşi împodobesc cariera politică cu tot felul de titluri furate să renunţe la politică.

Băsescu îi răspunde lui Pop: Nu am făcut cursuri de masterat. Nu sunt nici doctor, nici dottore

Traian Băsescu a infirmat, în cadrul unei declaraţii la Palatul Cotroceni, că ar fi făcut cursuri de masterat. Preşedintele a susţinut, de asemenea, că nu este "nici doctor, nici dottore".

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, s-a prezentat la ANI

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, s-a prezentat, luni, la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în legătură cu verificarea pe care au demarat-o inspectorii de integritate la adresa sa pentru conflict de interese.

Blaga: Imaginea României în străinătate este făcută pulbere de Executiv

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, crede că preşedintele Băsescu i-a cerut Ecaterinei Andronescu să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat deoarece şeful statului "nu doreşte să aibă probleme, pentru că oricum imaginea României în străinătate este făcută pulbere de Executiv".

Blaga: Aşa e când laşi copiii să conducă ţara. Ponta aruncă o petardă ca să ascundă gunoiul sub preş

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, referindu-se la propunerea premierului Victor Ponta ca atât el, cât şi preşedintele ţării să demisioneze pentru a fi alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale, că "aşa este când laşi copiii să conducă ţara".

Andreea Paul anunţă că a depus la Registratura ASE cerere să-i fie analizată teza de doctorat

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul a anunţat că a depus luni dimineaţă la Registratura ASE cererea de a-i fi verificată lucrarea de doctorat de Comisia de etică şi a arătat că "va apăra demnitatea umană şi profesională, dacă este cazul în justiţie", în ipoteza în care comisia ar da verdict de plagiat.

ANI cere Parlamentului revocarea lui Sergiu Andon şi a lui Florin Pâslaru

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere din nou Parlamentului revocarea din funcţie a parlamentarilor Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru, ca urmare a rămânerii irevocabile a deciziilor privind încălcarea legii de către cei doi politicieni.

Băsescu vrea ca şi Andronescu să declare că nu a plagiat şi să se asigure că nu e incompatibilă

Preşedintele Traian Băsescu apreciază potrivit ca ministrul desemnat al Educaţiei Ecaterina Andronescu să depună la cabinetul premierului o declaraţie pe propria răspundere că în teza sa de doctorat nu a plagiat şi să se asigure că nu se află în stare de incompatibilitate.

Cezar Preda: PDL e mult mai deschis la minte decât Ponta şi USL

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat pentru MEDIAFAX că "PDL este mult mai deschis la minte decât premierul Ponta şi decât USL şi nu poate să ia în considerare scenarii politice care nu au legătură cu situaţia politică", referindu-se la ideea că PPDD ar putea fi partid de opoziţie.

Cristian Preda: Ponta începe să înţeleagă că e posibil ca mandatul său să fie mai scurt decât credea

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda apreciază că premierul Victor Ponta a început să înţeleagă că e posibil ca mandatul său la Palatul Victoria să fie mult mai scurt decât îşi închipuia acum două luni.

Cezar Preda califică drept fantasmagorie propunerea privind demisia premierului şi a preşedintelui

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, pentru MEDIAFAX, că este "o fantasmagorie" propunerea lui Victor Ponta ca premierul şi preşedintele să demisioneze pentru declanşarea anticipatelor şi a susţinut că Ponta este "încolţit de USL cu privire la plagiat şi încearcă o ieşire de teatru".