Prima pagină » Știri externe » Prima reacție a NATO după lansarea din Iran a unei rachete balistice către Turcia

Prima reacție a NATO după lansarea din Iran a unei rachete balistice către Turcia

Un reprezentant al NATO a avut miercuri o primă reacție oficială după lansarea din Iran a unei rachete balistice către Turcia. Este prima dată când Iranul lansează rachete spre un teritoriu al NATO, de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu.
Prima reacție a NATO după lansarea din Iran a unei rachete balistice către Turcia

UPDATE

Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a spus că racheta balistică trasă de Iran spre Turcia nu va declanșa activarea Articolului 5 al Tratatului NATO. Acesta presupune că dacă o țară NATO este atacată, este considerat un atac împotriva tuturor. Activarea Articolului 5 al NATO obligă statele membre să asiste partea atacată, inclusiv prin utilizarea forței armate.

Știrea inițială

Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a condamnat atacul Iranului asupra Turciei, potrivit Sky News. Ea a mai spus că organizația este alături de toți membrii săi.

„Condamnăm atacurile Iranului asupra Turciei. NATO se alătură ferm tuturor aliaților, inclusiv Turciei, în timp ce Iranul își continuă atacurile fără discriminare în regiune. Poziția noastră de descurajare și apărare rămâne puternică în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește apărarea aeriană și antirachetă”, a declarat purtătoarea de cuvânt Allison Hart.

Miercuri, Ministerul Apărării din Turcia a anunțat că apărarea NATO a doborât o rachetă balistică iraniană lansată spre spațiul turc. Ministerul a mai transmis că Turcia va discuta cu NATO și ceilalți aliați ai săi despre incident.

Un proiectil a fost detectat în timp ce se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei. Acesta ar fi fost lansat din Iran și a traversat spațiul aerian irakian și sirian. Racheta a fost neutralizată de elemente NATO de apărare aeriană și antirachetă dislocate în estul Mediteranei.