București, 3 septembrie 2025 – Libra Internet Bank, una dintre cele mai active bănci în finanțarea proiectelor imobiliare din România, susține cu 35,5 milioane de euro construcția fazei a 6-a a ansamblului Exigent Plaza Residence. Proiectul dezvoltat de Exigent Park SRL este compus din cinci imobile și are, în total, 738 de locuințe.
Exigent Plaza Residence este localizat pe Bulevardul Timișoara, într-o zonă cu acces facil la centre comerciale, unități de învățământ și zone de relaxare. Oferta rezidențială din faza a 6-a cuprinde garsoniere și apartamente cu 2, 3 și 4 camere, alături de locuri de parcare subterane și supraterane. Locatarii vor avea la dispoziție, în interiorul complexului, un spațiu comercial, o grădiniță și un loc de joacă, alături de spații verzi generoase.
„Finanțarea acordată de Libra Internet Bank pentru extinderea Exigent Plaza Residence evidențiază obiectivul nostru de a susține domeniul Real Estate, prin parteneriate cu dezvoltatorii imobiliari care livrează proiecte rezidențiale solide și care aduc un plus de valoare comunității. Prin urmare, suntem bucuroși că putem contribui la punerea în practică a viziunii Exigent Development, una dintre cele mai ambițioase companii imobiliare din Capitală”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, Director General Libra Internet Bank.
Libra Internet Bank susține dezvoltatorii imobiliari prin soluții de finanțare specializate și o abordare integrată, ce combină expertiza tehnică cu cea financiară. Partenerii băncii au acces la finanțări calibrate pe etapele proiectului și la instrumente care accelerează procesul de vânzare, inclusiv produse de creditare flexibile pentru clienții finali și opțiuni de achiziție cu plată directă la dezvoltator.
„Mulțumim echipei Libra Internet Bank pentru încrederea acordată proiectului nostru, Exigent Plaza Residence. Implicarea financiară pentru faza a șasea nu doar susține dezvoltarea acestui ansamblu, ci reflectă un angajament comun de a livra proiecte durabile, relevante pentru comunitate și aliniate celor mai înalte standarde de calitate și transparență”, declară Mihai Măcelaru, CEO ALFA GROUP.
Libra Internet Bank a fost înființată în 1996 în București și face parte din grupul american de investiții New Century Holdings (NCH). Banca s-a specializat în oferirea de produse și servicii dedicate Profesiilor liberale și companiilor din Real Estate și Agribusiness. Libra Internet Bank este, de asemenea, partenerul celor mai importante fintech-uri internaționale prezente în țară și a introdus în premieră un serviciu de inteligență artificială generativă bazat pe voce în aplicația sa de mobile banking. Libra Internet Bank are o rețea de 59 de sucursale în București și în alte orașe mari din România.
Exigent Plaza Residence este dezvoltat de Exigent Park SRL, parte a grupului Exigent Development – unul dintre cei mai mari și activi dezvoltatori imobiliari din București, raportat la unitățile rezidențiale livrate anual. Exigent Development este deținut de START PRIORITY HOLDING, ALFA GROUP și antreprenorul Daniel Niculae. ALFA GROUP, un holding românesc cu experiență în proiecte rezidențiale și de birouri, reunește companii din sectoare cheie precum real estate și mobilitate, oferind servicii care sprijină dezvoltarea comunităților prin conectivitate și sustenabilitate. Divizia imobiliară a grupului include proiectele Cloud9 Residence și Akcent City, ansambluri rezidențiale situate în zone strategice din București.