Este oficial! După negocieri care au durat mai mult de jumătate de an, lanţul de restaurante Spartan

După negocieri care au durat mai bine de jumătate de an, Spartan, lanţul de restaurante fondat de cunoscutul om de afaceri Ştefan Mandachi, a încheiat înţelegerea pentru preluarea a cinci dintre locaţiile Taksim din Bucureşti.

Discuţiile dintre cele două companii s-au încheiat în primăvara acestui an, ajungându-se la un acord de 1 milion de euro.

Spartan a reuşit, în urma negocierilor purtate, să obţină mai mult de jumătate dintre locaţii şi este în negocieri avansate pentru a le prelua şi pe ultimele trei.

„Suntem extrem de încântaţi să anunţăm că, după lungi negocieri purtate în ultima jumătate de an, Spartan a încheiat înţelegerea pentru a-şi adăuga în portofoliu cinci noi restaurante. Le mulţumesc colegilor mei şi întregii echipe Spartan pentru munca depusă în aceste luni! De asemenea, doresc să le mulţumesc şi reprezentanţilor Taksim, pentru profesionalismul lor şi pentru modul în care au tratat aceste negocieri – cu seriozitate şi cu promptitudine. Spartan este deja în negocieri avansate şi pentru celelalte trei locaţii din Bucureşti, discuţiile apropiindu-se şi aici de final”, a declarat Ştefan Mandachi, fondatorul Spartan.

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Agora Ideon

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16409

 

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici