Medialine România participă la Hannover Messe 2022

Medialine România participă la Hannover Messe 2022

Medialine România va participa în perioada 30 mai - 2 iunie 2022 la târgul de la Hanovra, în cadrul standului României, Hala 5, standul D62. Compania va fi prezentă cu o echipă mixtă, atât din România, cât şi din Germania, tehnică şi de business, pentru a promova un portofoliu extins de soluţii şi servicii IT de generaţie nouă. Consultanţii Medialine sunt pregătiţi cu expuneri despre Cloud, soluţii de comunicaţii unificate integrate cu Teams, sisteme CRM şi ERP dedicate companiilor industriale etc. Participarea are ca obiectiv exploatarea oportunităţilor de afaceri cu organizaţii globale, târgul de la Hanovra fiind cunoscut pentru numărul mare de expozanţi şi vizitatori internaţionali. La ultima ediţie, înainte de pandemie, târgul industrial din Hanovra a avut peste 6.500 de expozanţi şi cca 250.000 de vizitatori.

”Prin participarea ediţia 2022 a Hannover Messe, cel ai mare târg industrial din Europa, vizăm identificarea unor noi oportunităţi de business pe piaţa internaţională, iar Hanovra est un loc de întâlnire pentru companiile din întreaga lume care doresc să facă afaceri în Uniunea Europeană. Suntem interesaţi atât de companii industriale care doresc să intre pe piaţa din România, dar şi de companii care au nevoie de tehnologie pentru a-şi creşte competitivitatea. Prin apartenenţa noastră la grupul german Medialine avem o evidentă amprentă europeană, pe care dorim să o exploatăm eficient şi să o extindem pe cât mai multe pieţe” afirmă Elena Radu, Business Operations Manager | Medialine România.
 

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Medialine

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16269

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici