Kristen Lowery, activistă „fără botniţă”, a murit de Covid la 40 de ani. A lăsat în urmă 4 copii

  • Femeia s-a autointitulat „gânditoare liberă” şi „fără botniţă” pe reţelele de socializare.
  • Protesta nu numai faţă de vaccinuri şi orice fel de restricţii anti-covid, ci şi faţă de măşti ca instrument util pentru a limita răspândirea virusul.
  • Acum, rudele strâng bani de înmormântare pe un site şi i-au ascuns profilul de Facebook.
2721 afișări
Imaginea articolului Kristen Lowery, activistă „fără botniţă”, a murit de Covid la 40 de ani. A lăsat în urmă 4 copii

Kristen Lowery, activistă „fără botniţă”, a murit de Covid la 40 de ani. A lăsat în urmă 4 copii

Pe 15 septembrie, Lowery, din Escalon, California, mamă a patru copii, a pierdut bătălia personală împotriva covidului. Un site de strângere de fonduri, GoFundMe, căruia cei din familie i-au încredinţat sarcina de a strânge contribuţii pentru cheltuielile înmormântare, a dat vestea morţii „neaşteptate” a femeii.

Lowey a participat la demonstraţii şi campanii şi şi-a definit crezul prin intermediul reţelelor de socializare: într-o fotografie postată pe Facebook în timpul unui miting a purtat un tricou cu cuvintele împtriva vaccinurilor. În status, s-a proclamat „mamă pentru libertate”.

Apoi, a apărut virusul. A subestimat pericolul şi a considerat inutil să se protejeze. La începutul lunii septembrie, sora ei, Cassie, a scris pe Facebook: „Kristen se află în spital luptându-se pentru viaţa ei împotriva Covid şi a pneumoniei. Vă rog să nu renunţaţi”.

Săptămâna trecută, confirmarea decesului. Aproape instanataneu, pagina sa de Facebook a devenit private, pentru a împiedica vizibilitatea comentariilor străinilor.

Mai ales cele legate de refuzul său de a vaccina şi de a se proteja de virus. Dar unele capturi de ecran de pe Facebook fuseseră deja făcute şi publicate pe Reddit, iar un utilizator a comentat: „De ce nu înţeleg oamenii importanţa vaccinurilor pentru toată lumea?”.

Acum, despre Kristen Lowery se ştie doar ce au vrut să scrie despre ea componenţii familiei ei pe GoFundMe, anume că a fost o „femeie frumoasă şi extraordinară, dar mai presus de toate a fost o mamă fenomenală care şi-a pus întotdeauna copiii pe primul loc”, care „ a trăit pentru copiii ei (Tayden, McKenna, Ella şi Ryenn) şi a iubit să fie mama lor mai mult decât orice altceva".

Potrivit Universităţii Johns Hopkins, peste 627.000 de persoane din Statele Unite au murit de Covid-19 de la începutul pandemiei. 182 de milioane de americani au finalizat circuitul de vaccinare, aparent foarte mulţi. În realitate, aceasta reprezintă doar 55% din populaţia vaccinabilă.

Preşedintele Biden a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că doreşte să introducă obligaţia de vaccinare pentru angajaţii guvernului federal, pentru contractanţii administraţiei, pentru personalul sanitar şi unele categorii de profesori.

Nu va fi o sarcină uşoară într-o ţară în care protestul de masă împotriva vaccinurilor şi măştilor are milioane de susţinători.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici