Litoral 2021. Vaccinul anti COVID-19 poate face diferenţa între turişti?

  • Până astăzi, în România au fost confirmate peste 721.500 de infectări cu SARS-CoV-2
  • Până acum s-au vaccinat peste 570.700 de români
  • Pe litoral, la vară, nu vor se vor face diferenţe între turiştii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi, momentan
2951 afișări
Imaginea articolului Litoral 2021. Vaccinul anti COVID-19 poate face diferenţa între turişti?

FOTO: Profimedia

Te vaccinezi sau nu, sigur ai în plan să mergi în vacanţă la mare în această vară. Rişti ca patronii hotelurilor să-ţi restricţioneze vizita? Momentan nu, spune, de exemplu, Roxana Taiss, manager de hotel în Mamaia. Până acum, guvernul nu a impus reguli în acest sens, iar ea nu are de gând să facă diferenţieri între clienţii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi. 
 
„Nu putem discrimina turiştii pe această bază. Noi oferim un produs hotelier pentru toată lumea. Pentru toţi este decizia fiecăruia dacă se vaccinează sau nu. Sigur că îndemn pe toată lumea să facă acest lucru pentru că este extrem de important să fim sănătoşi ca să putem munci. Nu-i voi caza pe etaje diferite, nu voi crea orare speciale pentru servirea meselor pentru că asta înseamnă o discriminare. Cu siguranţă, dacă vor exista măsuri legale în acest sens, fiecare locaţie, fie ea de la malul mării sau de la munte, se va adapta”, spune Roxana Taiss, director general Complex Mediteranean Mamaia.
 
Marin Aurelian, proprietar de agenţie de turism şi de hoteluri, e de părere că autorităţile nu vor impune o măsură de separare a turiştilor vaccinaţi de cei nevaccinaţi. 
 
„Este prematur să discutăm ce măsuri am putea lua. Doar un singur lucru, o singură observaţie aş face: unde e lege, nu e tocmeală. Dacă se iau de către guvern astfel de măsuri, fără doar şi poate, toată lumea este obligată să le respecte şi să le implementeze. Personal nu cred că se vor lua astfel de măsuri”, spune Marian, proprietarul agenţiei de turism Paradis Vacanţe de vis.
 
Gabi, pe de altă parte, merge an de an pe litoral şi nu va lăsa pandemia să-l ţină în casă nici vara aceasta. Momentan nu are în plan să se vaccineze şi speră la o vacanţă liniştită. 
 
„Nu m-am gândit la treaba asta, dar bănuiesc că cei din Zanzibar mă primesc, aşa că nu cred c-o să-şi facă vreo problemă în ceea mă priveşte pe mine, dacă mi-am făcut vaccinul sau nu. Ştii că sunt plajele pentru nudişti. Cred că o să fie acum plaje pentru cei care nu sunt vaccinaţi şi plaje pentru cei care sunt vaccinaţi. Bine, e aceeaşi apă. Dar nu mai contează”, crede Gabi Lupu, freelancer.
 
În SUA, pe de altă parte, câteva staţiuni din Mexic şi Caraibe s-au conformat şi oferă test COVID-19 călătorilor, potrivit CNBC. Alte hoteluri au la vânzare teste PCR la 160 de dolari şi teste rapide la 65 de dolari. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici