Coronavirus

O femeie a ajuns la spital după ce s-a vaccinat într-un centru din judeţul Galaţi

O femeie a fost transportată la spital după ce s-a imunizat într-un centru de vaccinare din judeţul Galaţi. Ea s-a simţit rău şi cadrele medicale din centrul de vaccinare au decis să o trimită la spital. La unitatea medicală, femeia şi-a revenit şi a plecat acasă.

Experiment aparent bizar în Marea Britanie. Persoane vindecate de COVID, infectate din nou. Studiul este realizat de Universitatea din Oxford

Experiment controversat în Marea Britanie. Tineri vindecaţi de COVID vor fi infectaţi din nou, pentru că cercetătorii vor să afle de ce unele persoane despre care se presupune că au dezvoltat anticorpi în timpul primei infecţii se reinfectează.

Italia ia în calcul producerea locală a vaccinurilor anti-COVID pe bază de ARN mesager: UE pare să renunţe la serurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson, create cu ajutorul adenoviruşilor

Autorităţile italiene iau în considerare producerea locală a vaccinurilor anti-coronavirus pe bază de ARN mesager. Roma a discutat până acum cu firma americană de biotehnologie Moderna, grupul elveţian Novartis şi compania italiană ReiThera, conform unor persoane familiare cu situaţia, citate de Financial Times. Negocierile cu Novartis şi ReiThera au inclus posibilitatea producerii vaccinului ARN mesager […]

Austria a anunţat că va folosi vaccinul Sputnik V anti-Covid, doar dacă îndeplineşte o singură condiţie

Austria va folosi vaccinul rus Sputnik V împotriva coronavirusului doar după ce Agenţia Europeană a Medicamentului îl va aproba, a declarat luni cancelarul Sebastian Kurz, pe fondul nemulţumirii populaţiei faţă de ritmul lent în care se desfăşoară campania de vaccinăre.   Austria a purtat discuţii cu Rusia pentru a cumpăra un milion de doze de […]

CORONAVIRUS 19 aprilie. Situaţia pe judeţe. În Bucureşti, peste 1.000 de infectări şi o incidenţă de peste 5 la mia de locuitori. Judeţele care au raportat mai mult de 300 de cazuri

Până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 998.555 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).    896.573 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.   În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.942 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV […]

Coronavirus în România 19 aprilie LIVE UPDATE. Cel mai mic număr de cazuri din ultimele luni. Noi date COVID-19. Ultimul bilanţ actualizat

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 19 aprilie 1.768 de români au aflat că au COVID-19 în ultimele 24 de ore, iar 149 au murit, infectaţi cu SARS-CoV-2. În secţiile de Terapie Intensivă sunt 1.448 de persoane. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani. Până luni, 19 aprilie, pe teritoriul României, au […]

India, record de cazuri de coronavirus într-o singură zi. Boris Johnson şi-a amânat pentru a doua oară vizita în această ţară

India a înregistrat luni 273.810 de cazuri noi de coronavirus şi 1.619 decese, un nou record zilnic pe fondul unui al doilea val al pandemiei care suprasolicită spitalele din statele afectate, notează DPA.    Cele mai recente cifre au dus bilanţul de cazuri noi la 15 milioane, cu 178.769 decese înregistrate până acum, a informat […]

Studiu: La 6 luni de la trecerea prin COVID-19, mai puţin de jumătate dintre bolnavi au anticorpi

Studiul făcut de Regina Maria, demarat în august 2020, în Bucureşti şi Cluj, s-a bazat pe folosirea testului de anticorpi IgG anti-Nucleocapsidă – anticorpii specifici bolii. În timp ce faza I a studiului a evaluat răspunsul imun la 43-56 de zile de la primirea rezultatului pozitiv la testarea RT-PCR, faza a II-a examinează gradul de […]

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie lansează un studiu pentru a cerceta reinfectarea cu SARS-CoV-2

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au anunţat, luni, lansarea unui studiu pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă atunci când persoanele care au avut coronavirus se infectează pentru a doua oară, relatează CNBC.   Cercetătorii vor examina ce fel de răspuns imun ar putea împiedica reinfectarea oamenilor cu Covid-19 şi vor investiga cum reacţionează […]

SUA trec un prag cheie: Jumătate dintre adulţii au primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19. Ţara vaccinează peste 3 milioane de oameni pe zi

Jumătate din toţi adulţii americani au primit acum cel puţin o doză de vaccin Covid-19, potrivit datelor de la Centrelul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, marcând o etapă majoră în campania de vaccinare din SUA, relatează CNBC. Reperul vine la o zi după ce numărul total de morţi din cauza virusului a atins 3 milioane […]

RO Vaccinare: Liderii europeni au ales AstraZeneca

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi vicecancelarul Olaf Scholz s-au vaccinat vineri cu Vaxzevria, vaccinul produs de compania AstraZeneca. „Mă bucur că mi-a fost administrată astăzi prima doză a vaccinului AstraZeneca”, a spus Angela Merkel. Preşedintelui Frank-Walter Steinmeier i-a fost administrat acelaşi tip de vaccin la începutul lunii aprilie. De asemenea, premierul francez, Jean Castex, ministrul […]

Un cetăţean străin s-a vaccinat la Periş: Trăiască România! Trăiască Europa! It rocks!

Un rezident străin s-a vaccinat într-un centru de vaccinare din comuna ilfoveană Periş. Ulterior, acesta a scris un mesaj pe Facebook care a fost preluat pe pagina RO Vaccinare.

Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii: Putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor

Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, susţine că restricţiile ar putea fi ridicate la 1 iunie, în contextul în care numărul infectărilor este în scădere uşoară. Anularea unor restricţii se va face doar dacă trendul se menţine şi românii se vaccinează, aşa cum a anunţat premierul. „Practic, dau un trend care s-a stabilizat. […]

Maraton de vaccinare la Timişoara. Vaccinare non-stop timp de 64 de ore. „Acţiunea este o premieră pentru România”

Primăria din Timişoara a reuşit să facă ceea ce statul nu a reuşit. Peste 500 de voluntari medici şi asistenţi de la toate spitalele timişorene vor să vaccineze non-stop timp de trei zile, în timpul lor liber.   Ţinta autorităţilor este de zece mii de oameni vaccinaţi cu Pfizer în perioada 23-25 aprilie. Principalul organizator […]

Anthony Fauci spune că SUA vor relua utilizarea vaccinului anti-Covid Johnson&Johnson. În ce condiţii se va întâmpla

Dr. Anthony Fauci, consilier medical şef al Casei Albe, a declarat duminică că este de părere că SUA vor relua probabil utilizarea vaccinului Johnson&Johnson anti-Covid-19 cu un avertisment sau o restricţie ataşată, relatează CNBC.   Autorităţile de reglementare a sănătăţii din SUA au cerut marţi suspendarea temporară a utilizării vaccinului monodoză produs de Johnson&Johnson, după […]

Se caută ministru la Sănătate. Toate scenariile posibile, în acest moment

Se caută ministru pentru Sănătate. În pandemie, România nu are ministru plin, de câteva zile. Este aşteptată întâlnirea coaliţiei care va avea loc luni dimineaţă. Dacă se înţeleg asupra unui nume, noul ministru ar putea fi învestit foarte repede. În acest moment sunt trei scenarii posibile. USP-PLUS propune o persoană, care este acceptată şi avem […]

Cîţu: 20 de paturi libere la ATI, în toată România. Rata de vaccinare a ajuns la 20% în Bucureşti. În pregătire, centre „drive through”

Prim-ministrul a anunţat că duminică, în România sunt 20 de paturi libere la ATI. Cîţu a arătat că în ultimele trei zile au apărut în spitale 12 paturi ATI . „De joi până astăzi au fost operaţionalizate încă 12 paturi la ATI şi la nivel naţional, în acest moment, sunt 20 de paturi libere. Totuşi, situaţia pe […]

AstraZeneca ar putea produce un vaccin COVID-19 împotriva variantei din Africa de Sud până la sfârşitul anului 2021

O versiune modificată a vaccinului AstraZeneca (AZN.L) COVID-19 adaptată pentru combaterea unei variante de coronavirus descoperită pentru prima dată în Africa de Sud ar putea fi gata până la sfârşitul anului 2021, a declarat un oficial AstraZeneca din Austria.   Sarah Walters, managerul AstraZeneca din Austria, a declarat că studiile de până acum care indică […]

Noua tulpină a virusului Sars-CoV-2, descoperită în India, un motiv în plus de îngrijorare. Conţine două mutaţii în proteina spike

O nouă tulpină de COVID-19, detectată pentru prima dată în India, a fost găsită în Marea Britanie. Este vorba despre 77 de persoane care au fost depistate cu această variantă în curs de investigare. Ea conţine două mutaţii în proteina spike. Ceea ce înseamnă că poate scădea eficienţa anticorpilor. Un cercetător din Marea Britanie a […]

O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge, luni, în România. Cum vor fi împărţite dozele de vaccin pe regiuni

O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte luni în ţară, au anunţat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea (CNCAV).

Doi dintre pacienţii transferaţi de la Bucureşti la Iaşi, cu COVID-19, au murit

Doi dintre pacienţii cu COVID-19, transferaţi de la Bucureşti la Iaşi, au murit, a declarat, duminică, Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

CORONAVIRUS 18 aprilie. Situaţia pe judeţe. Doar 5 judeţe au peste 100 de cazuri noi. Rata de pozitivare de 11,66%. LISTA COMPLETĂ

Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 940.792 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.265 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID […]

Coronavirus în România 18 aprilie LIVE UPDATE. Rata de pozitivare de 11,66 %. Uşoară scădere la ATI. Noi date COVID-19 din ultimul bilanţ actualizat

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 18 aprilie În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.265 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) CITEŞTE AICI CORONAVIRUS 18 aprilie. Situaţia pe judeţe. Doar 5 judeţe au peste 100 de cazuri noi. Rata de pozitivare […]

România primeşte o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca. Ţara noastră a primit în total aproape 1,4 milioane de doze, dar a folosit doar 450.000

România primeşte astăzi o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca. Este vorba despre 139.000 de doze care vor ajunge la Institul „Cantacuzino”. Ele vor fi ulterior distribuite către centrele regionale din ţară. Chiar şi aşa, nu ducem lipsă de doze AstraZeneca. Până în prezent, România a primit 1.378.000 de doze. Însă, doar aproximativ 450 de mii […]

RO Vaccinare: numai vaccin cu vaccin se face primăvară. Pardon, imunizare!

Vaccin cu vaccin se face primăvară şi imunizare. Este mesajul RO Vaccinare care anunţă că desenele caricaturistului Costel Pătrăşcan vor fi prezentate pe pagina de Facebook. Terapia prin umor înseamnă sănătate, este explicaţia celor de la RO Vaccinare. „Astăzi, dovada că a început curăţenia de primăvară, şi numai vaccin cu vaccin se face primăvară. Pardon, […]

Aproape 2.500 de cadre medicale au făcut COVID-19 de la începutul anului. 81,3% nu erau vaccinate

De la începutul anului până în prezent, un număr de 2.481 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate la personal medical, transmit reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinare (CNCAV), potrivit cărora 81,3% dintre aceste cazuri nu erau vaccinate. Potrivit statisticii CNCAV, până în 12 aprilie, din totalul personalului medico-social s-au vaccinat 291.812 […]

Barna: În două – trei luni vom epuiza doritorii de vaccin şi apoi va începe o altă luptă

În următoarele două sau trei luni nu vor mai fi români care să îşi dorească să se vaccineze şi va începe o nouă luptă: aceea de a-i convinge pe cei care sunt victime ale dezinformării că trebuie să se vaccineze, spune, sâmbătă, Dan Barna. El crede că pandemia se va termina în cel mult un an.

VIDEO Imagini cu normalitatea care acum pare ireală. Primul weekend de relaxare în Marea Britanie. Sărbătoare la Londra

Petrecăreţii s-au strâns vineri seara în centrul Londrei pentru a sărbători primul weekend de relaxare. Atmosfera era destinsă, iar londonezii se adunau la terase pentru a se bucura de o seară însorită, relatează standard.co.uk   De pe 12 aprilie, barurile şi restaurantele au început să servească din nou mâncare şi băuturi afară, pentru prima dată […]

Avertismentul şefului OMS: Rata de infectare cu SARS-CoV-2 se apropie de cel mai înalt nivel de la începutul pandemiei

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a atras atenţia că o creştere alarmantă a cazurilor Covid-19 a împins infecţiile globale la cel mai înalt nivel al pandemiei, relatează CNBC.   „În întreaga lume, cazurile şi decesele continuă să crească la cote îngrijorătoare,” a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.   „La nivel global, numărul […]

Studiu. Vaccinul chinezesc CoronaVac are o eficienţă de 80% în prevenirea deceselor. Ce eficienţă are în prevenirea simptomelor COVID-19

Vaccinul chinezesc anti-COVID produs de Sinovac are o eficienţă de 67% în prevenirea infecţiei simptomatice, potrivit datelor unui studiu realizat în Chile, după câteva luni de campanie de imunizare, relatează Reuters.   Vaccinul are, de asemenea, o eficienţă de 80% în prevenirea deceselor şi 85% în prevenirea spitalizărilor, a declarat guvernul chilian.   „Acestea sunt […]

VACCINARE Romania 17 aprilie. Record la vaccinare, în ultimele 24 de ore. Câte persoane au fost imunizate cu AstraZeneca

Peste 81.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Dintre cele 81.178 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 55.093 au primit prima doză de vaccin, iar 26.085 a doua doză. 61.858 de persoane au primit vaccin de la Pfizer, […]

Bilanţ negru de COVID-19 în lume. Planeta trece pragul de 3 milioane de decese, la 16 luni de la declanşarea pandemiei

Peste 3 milioane de decese cauzate de Covid-19 au fost înregistrate oficial la nivel mondial de la apariţia virusului în China, în decembrie 2019, potrivit unui raport realizat de AFP şi preluat de Le Figaro.   După o uşoară stagnare în martie, numărul deceselor zilnice este din nou în creştere în lume, cu peste 12.000 […]

Nelu Tătaru, despre raportarea greşită a morţilor COVID, investigaţia pornită de ex-ministrul Vlad Voiculescu: ”La supărare putem spune multe”

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că platforma CoronaForms arată exact numărul deceselor de COVID-19 şi cauza lor, referindu-se la declaraţiile lui Vlad Voiculescu, privind raportarea greşită.  Întrebat, sâmbătă, la Digi 24, cât afectează criza politică imunizarea, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, în guvernul liberal condus de Ludovic Orban, a spus că […]

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca soseşte în România

139.200 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge duminică la Bucureşti, la Institutul  Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.  Transportul este  asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.  Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente […]

România trimite o nouă tranşă de doze AstraZeneca în Republica Moldova

132.000 de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca au plecat sâmbătă către Republica Moldova, în sprijinul autorităţilor implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID-19. Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, iar dozele de vaccin, destinate Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, fac parte din rezerva Ministerului […]

CORONAVIRUS 17 aprilie. Situaţia pe judeţe. Cazurile noi la nivelul ţării sunt în scădere. LISTA COMPLETĂ

Până astăzi, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.027.039 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 936.515 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.474 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID […]

Coronavirus în România 17 aprilie LIVE UPDATE. Peste 1500 de persoane la ATI. Aproape 3500 de noi cazuri. Noul Bilanţ COVID-19

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 17 aprilie Până astăzi, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.027.039 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 936.515 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.474 de cazuri noi de […]

Un vaccin împotriva cancerului, pe bază de ARN mesager, este în curs de dezvoltare. BioNTech lucra la acesta înainte de pandemia de COVID-19

„Avem mai multe vaccinuri diferite împotriva cancerului pe bază de ARNm”, a declarat Türeci. „Deşi este prea devreme pentru a prezice când va fi disponibil un astfel de vaccin, perspectiva este promiţătoare. Este foarte dificil de prezis în dezvoltarea inovatoare. Dar ne aşteptăm să fie gata în câţiva ani”, a adăugat Türeci. Comunitatea biotehnologiei studiază ARNm […]

Turişti cu scopul de a se imuniza. Germanii călătoresc în Rusia pentru a primi vaccinul anti-COVID-19

Un grup de 50 de germani au călătorit în Rusia pentru a se vaccina anti-COVID-19, din cauza lipsei de vaccinuri din Europa.   Au zburat de la Frankfurt la Moscova pentru a primi prima doză a serului rusesc Sputnik V. Acolo a organizat biroul german al operatorilor de turism europeni un turneu de vaccinare.   […]

Vlad Voiculescu îşi nuanţează declaraţiile despre raportarea incorectă a morţilor COVID-19: ”Diferenţa poate fi de ordinul miilor”

Vlad Voiculescu îşi nuanţează, vineri seară, declaraţiile făcute dimineaţă despre subraportarea morţilor COVID-19. Diferenţa între datele raportate poate fi „de ordinul miilor”.  Întrebat la Digi24 despre câte mii de cazuri este vorba, Vlad Voiculescu a răspuns că deocamdată nu se ştie, dar este o certitudine faptul că decesele COVID-19 nu sunt raportate corect. Investigaţia în […]