Paşaport COVID-19 pentru intrarea în baruri şi restaurante în Marea Britanie? Ce spun autorităţile britanice

Marea Britanie nu are planuri imediate de a utiliza certificatele COVID-19 pentru a controla intrarea în baruri, restaurante şi alte locaţii atunci când li se va permite redeschiderea în interior, în luna mai, a declarat ministrul Robert Jenrick.

918 afișări
Imaginea articolului Paşaport COVID-19 pentru intrarea în baruri şi restaurante în Marea Britanie? Ce spun autorităţile britanice

Paşaport COVID-19 pentru intrarea în baruri şi restaurante în Marea Britanie? Ce spune autorităţile britanice

„Avem în vedere o gamă întreagă de lucruri şi facem asta cu mare atenţie; analizăm problemele practice, preocupările etice şi suntem ghidaţi de cea mai bună opinie medicală şi ştiinţifică”, a declarat el pentru Times Radio.

„Vom prezenta rezultatul acelei lucrări în următoarele săptămâni; nu avem un plan imediat pentru a lua acesta măsură", a mai spus el.

Boris Johnson a sugerat zilele trecute că, pentru pub-uri şi restaurante, „conceptul certificatului de vaccinare nu ar trebui să ne fie total străin”.

Numărul persoanelor care au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 a crescut la peste 30 de milioane, cu mult peste jumătate din populaţia adultă.

Marea Britanie are una din cele mai bune campanii de vaccinare din lume, iar scăderea deceselor COVID-19 este direct legată de succesul acestei campanii, potrivit specialiştilor.

Marea Britanie urmează să relaxeze restricţiile în mai multe etape.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici