Relaxare a măsurilor anti-Covid-19 în Israel. Activităţi redeschise, după ce aproape jumătate din populaţie a fost vaccinată

  • Israelul şi-a redeschis duminică mai multe domenii ale economiei.
  • Măsurile de distanţare socială sunt încă în vigoare.
  • Israelul a înregistrat peste 740.000 de cazuri şi 5.500 de decese cauzate de această boală.
1994 afișări
Imaginea articolului Relaxare a măsurilor anti-Covid-19 în Israel. Activităţi redeschise, după ce aproape jumătate din populaţie a fost vaccinată

Foto: Profimedia

Israelul şi-a redeschis duminică mai multe domenii ale economiei, în semn de început al unei reîntoarceri la rutină, conform Reuters.

În timp ce magazinele erau deschise pentru toată lumea, accesul la locurile de agrement, precum sălile de sport şi teatrele, era permis doar persoanelor vaccinate sau celor vindecate după Covid, care au o presupusă imunitate, aşa-numitul „Green Pass” afişat într-o aplicaţie specială a Ministerului Sănătăţii.

Măsurile de distanţare socială sunt încă în vigoare. Dansul este interzis la sălile de banchet, iar sinagogile, moscheile sau bisericile sunt nevoite să îşi înjumătăţească numărul normal de credincioşi.

La exact la un an de la primul caz de Covid documentat de Israel, relaxarea de duminică face parte dintr-un plan de deschidere mai largă a economiei luna viitoare, când premierul Benjamin Netanyahu se pregăteşte de alegeri.

Israelul a administrat cel puţin o doză de vaccin Pfizer la mai mult de 45% din populaţia sa de 9 milioane de oameni, conform Ministerului Sănătăţii. Infecţiile s-au redus cu 95,8% după rapel.

Israelul a înregistrat peste 740.000 de cazuri şi 5.500 de decese cauzate de această boală, guvernul Netanyahu fiind criticat pentru cele trei blocaje naţionale. Acesta a promis, însă, că nu va exista un al patrulea.

Şcolile elementare şi elevii din ultimii doi ani de liceu au participat duminică la cursuri în oraşele israeliene care ţin rata de infectare sub control. Şcolile medii se redeschid luna viitoare, după aproape un an de educaţie la distanţă.

Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat sâmbătă că vaccinarea cu două doze de Pfizer are o eficienţă de 95,8% împotriva Covid-19, la două săptămâni după rapel. De asemenea, ar fi 99,2% eficient în prevenirea formelor grave şi 98,9% în prevenirea morţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici