Un doctor din Italia susţine că trebuie să aleagă ce pacienţi vor fi trataţi. Care sunt primii bolnavi care primesc măşti de oxigen

  • Pacienţii cu pneumonie virală, care nu mai pot respira, sunt primii care primesc măşti cu oxigen.
  • Acesta a spus că oamenii vor avea voie să circule doar pentru a se duce la serviciu sau pentru urgenţe personale.
  • Conte a adăugat că măsurile, ce intră în vigoare marţi, au scopul de a îi proteja pe membrii cei mai fragili ai societăţii.
6799 afișări
Imaginea articolului Un doctor din Italia susţine că trebuie să aleagă ce pacienţi vor fi trataţi. Care sunt primii bolnavi care primesc măşti de oxigen

Un doctor din Italia susţine că trebuie să aleagă ce pacienţi vor fi trataţi. Care sunt primii pacienţi care primesc măşti de oxigen

Un doctor Italian din Lombardia a sugerat că doctorii trebuie să aleagă pe cine să trateze „în funcţie de vârstă şi de starea sănătăţii”.

Doctorul Christian Salaroli a declarat că urgenţa este atât de mare în Italia, încât el şi colegii lui trebuie să selecteze pacienţii are vor avea acces la mecanisme precum intubarea.

Pacienţii cu pneumonie virală, care nu mai pot respira, sunt primii care primesc măşti cu oxigen.

Întrebat despre decizia Guvernului italian de a pune în carantină peste 15 milioane de oameni, pentru a ţine sub control epidemia, Salaroli a declarat că este o „decizie corectă, dar cu o săptămână mai târziu”.

Italia a extins măsurile stricte de carantină, care implică şi interzicerea de a participa la adunări publice, pe întreg teritoriul ţării, a anunţat, luni seara, premierul Giuseppe Conte.

Acesta a spus că oamenii vor avea voie să circule doar pentru a se duce la serviciu sau pentru urgenţe personale.

Conte a adăugat că măsurile, ce intră în vigoare marţi, au scopul de a îi proteja pe membrii cei mai fragili ai societăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici