15 premiere mondiale, la Festivalul de Film de la Veneţia

Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, care va avea loc în perioada 2 - 12 septembrie, include 15 premiere mondiale şi se va încheia cu proiecţia filmului SF chinezesc "Chengdu", informează variety.com.

82 afișări
Imaginea articolului 15 premiere mondiale, la Festivalul de Film de la Veneţia

15 premiere mondiale, la Festivalul de Film de la Veneţia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul "Chengdu, wo ai ni/ Chengdu, I Love You", prezentat drept primul lungmetraj SF chinezesc, este semnat de regizorul Fruit Chan, din Hong Kong, care a mai fost prezent la ediţiile precedente ale festivalului veneţian cu "Durian Durian" (2000), "Public Toilet" (2002), peliculă recompensată cu o menţiune specială, şi "Dumplings" (2004).

"Chengdu" prezintă două poveşti care au loc în oraşul cu acelaşi nume din China - una din 1976, iar cealaltă din anul 2029. Pelicula va fi proiectată pe 12 septembrie, după Gala de premiere.

Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, cel mai vechi eveniment de gen din lume, include 15 pelicule proiectate în premieră mondială, în secţiunea paralelă Giornate degli Autori (Venice Days).

Printre acestea se numără:

"Honeymoons" (Albania/Serbia), o dramă despre migranţi semnată de Goran Paskaljevic,

"The Last Days of Emma Blank" (Olanda), de Alex Van Warmerdam, ce spune o poveste despre lupta de clasă printr-un amestec de comedie şi dramă, şi

filmul francez "Je suis heureux que ma mère soit vivante/ I Am Happy That My Mother Is Alive", o dramă despre adopţie, semnată de Claude Miller şi de fiul său, Nathan Miller.

În secţiunea Venice Days, coordonată de Giorgio Gosetti, care s-a ocupat în trecut de Festivalul de la Roma, au fost anunţate, deocamdată, 10 titluri, dintre care:

"Barking Water", de Sterlin Harjo, un road-movie care va fi lansat pe plan internaţional la Lido (locul de desfăşurare a Festivalului de la Veneţia), după ce a fost prezentat în avanpremieră la festivalul Sundance,

"Celda 211", de Daniel Monzon

"Gordos", de Daniel Sanchez-Arevalo (Spania),

"Di Me Cosa Ne Sai", de Valerio Ialongo (Italia),

"Qu'un seul tienne, et les autres suivront", de Lea Fehner (Franţa),

"Harragas", de Merzak Allouache (Algeria/Franţa), şi

"Desert Flower", de Sherry Horman (Germania/Austria/Marea Britanie).

Lista completă a filmelor selecţionate la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului va fi publicată pe 30 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici