"432", văzut de 20.000 de români

Filmul " 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu a adunat, în prima săptămână de proiecţii în ţară, aproximativ 20.000 de spectatori, dintre care 3.000 l-au vizionat în caravana care cutreieră principalele oraşe din provincie.

1 afișare
Imaginea articolului "432", văzut de 20.000 de români

Filmul lui Mungiu, văzut de 20.000 de români

Cei 3.000 de spectatori au văzut filmul în primele două oraşe unde s-a oprit caravana, Tulcea şi Brăila.

Caravana cinematografică "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a pornit la drum, duminica trecută. Ea a ajuns vineri la Galaţi, următoarea destinaţie fiind Focşani.

În fiecare din cele 15 oraşe incluse în traseul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", caravana va poposi timp de două zile, pe parcursul cărora vor avea loc patru proiecţii pe peliculă de 35 de mm, cu ajutorul unui echipament tehnic adus din Germania, acelaşi de la premiera din Bucureşti. Caravana este însoţită în deplasare de o echipă de documentarişti şi reporteri care vor transmite ştiri şi vor realiza un documentar al acestei călătorii cinematografice.

Caravana va ajunge la Bârlad (25 şi 26 septembrie), Vaslui (27 şi 28 septembrie), Roman (29 şi 30 septembrie), Satu Mare (2 şi 3 octombrie), Zalău (4 şi 5 octombrie), Miercurea Ciuc (6 şi 7 octombrie), Petroşani (8 şi 9 octombrie), Reşiţa (10 şi 11 octombrie), Drobeta Turnu Severin (12 şi 13 octombrie), Călăraşi (14 şi 15 octombrie) şi Constanţa (16 şi 17 octombrie).

Premiera de gală a filmului lui Mungiu a avut loc pe 13 septembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în prezenţa a circa 1.100 de persoane, printre care preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, Eugen Şerbănescu. De pe 14 septembrie, primul lungmetraj românesc care a câştigat prestigiosul Palme d'Or rulează în cinematografe din Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Timişoara.

Începând de vineri, filmul a intrat şi în cinematografele din Bacău, Craiova şi Cluj şi poate fi văzut în continuare în Braşov şi Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici