A 12-a brăţară dacică, recuperată vineri

Cea de-a 12-a brăţară dacică din aur, recuperată de statul român, a fost adusă, vineri, în România şi va fi dusă la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, de Poliţia de patrimoniu, a declarat pentru MEDIAFAX Mircea Angelescu, directorul Direcţiei Patrimoniu din Ministerul Culturii.

287 afișări
Imaginea articolului A 12-a brăţară dacică, recuperată vineri

Cea de-a 12-a brăţară dacică, expusă la Muzeul Naţional de Istorie (Imagine: Mediafax Foto)

Brăţara, în formă de spirală, cântăreşte 887 de grame şi a fost răscumpărată contra sumei de 68.994 de euro. Piesa provine din tezaurul dacic furat în mai 2001 de o echipă de braconaj arheologic din judeţul Hunedoara, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

Expertiza acestei brăţări a fost realizată în Germania de specialişti din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN).

Această brăţară se va alătura celorlalte 11 brăţări dacice din aur recuperate deja de statul român şi care în prezent se află în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Directorul instituţiei, Crişan Muşeţeanu, a declarat pentru MEDIAFAX că băţara precum şi detaliile recuperării ei vor fi prezentate într-o conferinţă de presă, la MNIR, săptămâna viitoare.

Ulterior, brăţara va fi expusă pentru public, în tezaurul muzeului.

Cea de-a 12-a brăţară recuperată, care a fost descoperită la un cetăţean din SUA, provine de la persoanele care au fost trimise în judecată în 2005, au precizat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

"Au fost identificate şi alte brăţări, numărul acestora fiind mult mai mare decât ne aşteptam", au menţionat sursele citate, care au adăugat că numărul total al brăţărilor înstrăinate se ridică la peste 20.

De la începutul anchetei, în anul 2005, şi până în prezent, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu mai multe tezaure recuperate, între care 11 brăţări dacice din aur, câteva mii de monede antice din aur, argint şi bronz, precum şi numeroase alte artefacte depuse în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, ale muzeelor naţionale de istorie din Alba Iulia şi Cluj-Napoca.

În total, au fost trimise în judecată 23 de persoane acuzate de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, şantaj, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici