A doua ediţie a Festivalului Filarmonicilor are loc în weekend în Piaţa Sfatului din Braşov

Piaţa Sfatului din Braşov găzduieşte în perioada 11-13 august a doua ediţie a FILAfest, primul Festival al Filarmonicilor, un eveniment muzical unic în România.

247 afișări
Imaginea articolului A doua ediţie a Festivalului Filarmonicilor are loc în weekend în Piaţa Sfatului din Braşov

„Timp de trei zile, muzica fusion interpretată de trei filarmonici va umple Piaţa Sfatului cu o atmosferă vibrantă şi plină de energie. Festivalul îşi propune să creeze o experienţă muzicală memorabilă şi unică pentru toţi cei prezenţi la eveniment”, transmit organizatorii.

Concertele vor începe la ora 20.00, iar accesul publicului este gratuit.

Prima seară, vineri, va fi dedicată jazz-ului printr-un concert intitulat „Swinging voices & Jazz Notes” şi va aduce în scenă Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti în colaborare cu Trupa Ploieşti Jazz Trio. Sub îndrumarea dirijorului Eduard Dinu, un muzician tânăr şi apreciat în domeniul muzicii corale, această interpretare inedită va încânta publicul cu ritmuri vibrante şi armonii subtile.

Sâmbătă piaţa va răsuna de sunetele pop simfonice ale Filarmonicii din Braşov, împreună cu VIBE Band, Cosmin Stanciu şi Emanuel Vots - solişti instrumentişti şi Ovidiu Anton, câştigător Eurovision 2016. Dirijorul serii va fi Laurenţiu Muntean, muzician de calibru şi manager al Filarmonicii din Arad. Repertoriul acestui concert va fi alcătuit din cele mai populare piese de pe topurile Billboard şi cele mai vizualizate pe platforma YouTube, pentru a oferi o seară de neuitat.

Duminică, Filarmonica Oltenia Craiova va încheia festivalul cu un concert Rock Simfonic de excepţie. Alături de celebra Trupa Iris şi soprana Felicia Filip, Orchestra Simfonică va fi condusă de către dirijorul Alexandru Ilie, un talentat şi consacrat reprezentant al tinerei generaţii de dirijori. Concertul va aduce publicului reinterpretări unice ale celor mai iubite piese din repertoriul formaţiei Iris, într-o combinaţie inedită de sunete clasice şi rock.

„FILAfest este conceput ca un eveniment de elită, menit să atragă publicul tânăr în sălile de concerte ale filarmonicilor. Ne dorim să oferim o experienţă culturală excepţională, prin care să apropiem tinerii de muzica simfonică, care este considerată una dintre cele mai nobile forme de artă. Având în vedere standardele înalte pe care le promovăm, suntem încrezători că a doua ediţie a festivalului va atrage în special iubitorii mai tineri de muzică, ce sunt invitaţi să se lase surprinşi de reinterpretări muzicale inedite, prezentate cu măiestrie de cele mai prestigioase filarmonici din ţară şi de invitaţi de renume. Sperăm ca FILAfest să îmbogăţească gusturile şi să lărgească orizonturile muzicale ale celor prezenţi, pentru că suntem convinşi că muzica clasică este expresia sublimă a culturii şi a excelenţei artistice”, a declarat Rebecca Diaconu, directorul festivalului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici