brasov

Rețea de sabotaj coordonată de Rusia, identificată de autoritățile române. Mai multe ținte din România și UE, vizate

DIICOT a transmis, luni, că a fost emis un mandat european de arestare pe numele unui bărbat suspectat de sabotaj, depistat în Polonia. Alături de alți doi cetățeni străini, acesta este suspectat că face parte dintr-o rețea de sabotaj care acționa pe teritoriul României, dar și în UE.

Când se deschid târgurile de Crăciun din România în 2026. Unde începe cel mai devreme magia sărbătorilor

Târgurile de Crăciun din România își deschid porțile începând cu 13 noiembrie, când Craiova și Sibiul dau startul sezonului sărbătorilor de iarnă. De la căsuțe cu bunătăți tradiționale și cadouri lucrate manual până la roți panoramice și spectacole de lumini, fiecare oraș își pregătește propriile surprize pentru vizitatori.

Zece ore cu trenul între Brașov și Sighișoara. Cum a reușit un tren internațional al CFR să stabilească un nou „record”

Trenul internațional Dacia al CFR Călători a străbătut distanța de 128 de km dintre Brașov și Sighișoara în zece ore. Trenul circula pe relația București Nord-Wien Westbahnhof și ar fi trebuit să facă trei ore și 28 de minute între cele două orașe.

Trafic blocat la Prejmer, în județul Brașov din cauza unui accident. Pe mai multe șosele din țară se circulă în condiții de ceață

Un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane a blocat traficul rutier în în zona localității Prejmer din județul Brașov. Circulația a fost deviată pe o rută alternativă. În țară, ceața creează dificultăți pe mai multe șosele.

Brașovul ar putea avea un centru pentru sportul paralimpic. Mai mulți sportivi cu dizabilități, încurajați spre performanță

Brașovul ar putea avea un centru dedicat pregătirii și susținerii sportivilor cu dizabilități. Autoritățile locale vor să dezvolte aici atât activități sportive, cât și servicii de sprijin logistic pentru sportul paralimpic.

Primele imagini cu Târgul de Crăciun de la Craiova. Orașul se transformă în „Tărâmul elfilor”, tema din acest an. Când se deschide

Craiova a început deja pregătirile pentru unul dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun. Cu trei săptămâni înainte de deschiderea oficială, centrul orașului este împodobit cu instalații luminoase, ghirlande și decorațiuni festive. Primele imagini surprinse vineri, 23 octombrie, arată cum prinde contur ediția din acest an, care va începe pe 13 noiembrie și se va încheia pe 3 ianuarie 2027.

Mai multe trenuri din Ungaria care străbat România își vor modifica temporar programul

Joi, CFR anunță că mai multe trenuri din Ungaria care circulă în România își vor modifica programul, pe fondul unor lucrări desfășurate de autoritățile maghiare la infrastructura feroviară. Perioada prevăzută este 7-8 noiembrie.

Cetățuia Brașovului ar putea fi redeschisă parțial după lucrările de conservare

Cetățuia de pe Dealul Straja din Brașov ar putea fi redeschisă parțial pentru vizitatori după finalizarea lucrărilor de conservare aflate în desfășurare. Intervențiile urmăresc să oprească degradarea zidăriei istorice, prin îndepărtarea tencuielilor din ciment, eliminarea vegetației de pe ziduri și repararea acoperișurilor, a anunțat marți Primăria Brașov.

Mașină de Poliție, blocată în asfaltul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: „Oricine poate greși”

O mașină de Poliție a rămas blocată în asfaltul proaspăt turnat pe șosea din Brașov. Autospeciala se afla în misiune. Reacția polițiștilor a apărut sub forma unui comunicat de presă. „Oricine poate greși”, au transmis ei.

Doi tineri din Brașov, arestați preventiv după ce ar fi tâlhărit și șantajat un bărbat. Și-ar fi cumpărat dispozitive electronice în rate pe numele lui

Doi tineri din Brașov au fost arestați preventiv, după ce ar fi intrat peste un bărbat în casă și l-ar fi forțat să le dea bani. De asemenea, tinerii l-ar fi forțat să cumpere în rate bunuri pe care cei doi și le-ar fi însușit ulterior, potrivit IPJ Brașov.

Sportivii din Rusia și Belarus vor putea participa la FOTE Brașov 2027. Ce condiții a impus EOC

Comitetul Executiv al Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC) a stabilit condițiile de participare a tinerilor sportivi din Rusia și Belarus la ediția de iarnă a FOTE Brașov 2027, în cadrul reuniunii desfășurate la Split, în Croația, pe 8 octombrie.

Brașovul dă startul sărbătorilor mai devreme. Târgul de Crăciun se deschide înaintea aprinderii luminițelor

Târgul de Crăciun din Brașov va fura startul sărbătorilor de iarnă și își va deschide căsuțele pe 27 noiembrie, cu trei zile înainte de inaugurarea oficială. Luminile festive și bradul de Crăciun din Piața Sfatului vor fi aprinse pe 30 noiembrie.

Indemnizațiile CA de la IAR Brașov cresc de peste patru ori. Irineu Darău: „Administratori competenți, indemnizații justificabile și performanță”

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, anunță că indemnizațiile administratorilor IAR Brașov au crescut de peste patru ori, de la 4.720 la 20.400 de lei brut, în baza performanței și responsabilității companiei.

Grupul Țiriac reconfirmă planurile dezvoltării de la Brașov în valoare de peste 100 de milioane de euro și face primul pas pentru viitorul parc al orașului

Grupul Țiriac dezvoltă proiectul de regenerare urbană de pe fosta platformă industrială Lemexim din Brașov, o investiție amplă, care propune transformarea unei zone industriale dezafectate într-un spațiu urban cu funcțiuni complementare: locuințe, servicii medicale, educație și zone verzi.

Brașovul se pregătește pentru FOTE 2027. Delegații europeni verifică bazele sportive

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Brașov 2027 au intrat într-o nouă etapă. Șefi de misiune și delegați din țările participante se află la Brașov pentru a analiza stadiul organizării și pentru a vizita bazele sportive care vor găzdui competițiile din februarie anul viitor.

Brașov: Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a condus beat și a jefuit mai multe benzinării

Un bărbat din județul Brașov a fost arestat preventiv după ce a condus sub influența alcoolului, a amenințat un angajat al unei benzinării pentru a fura alcool și zeci de pachete de țigări și a plecat fără să plătească carburantul dintr-o altă stație de alimentare.

Brașovul transformă deșeurile din piețe în fertilizator în 24 de ore. Cât a costat echipamentul

Deșeurile biodegradabile dintr-o piață din Brașov sunt transformate în fertilizator organic în aproximativ 24 de ore, cu ajutorul unui echipament pus în funcțiune de municipalitate. Autoritățile vor să extindă sistemul și în alte piețe din oraș.

Angajați ai unor magazine din șapte județe, păcăliți prin telefon. Banii ajungeau inclusiv pe platforme de jocuri de noroc

Polițiștii din Brașov au efectuat marți 24 de percheziții într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor, după ce angajații unor firme ar fi fost convinși prin telefon să facă operațiuni la terminalele de plată din magazine.

Topul județelor cu cele mai multe joburi în 2026 | Bucureștiul domină piața muncii, iar trei județe sunt la coada clasamentului

Aproape 150.000 de locuri de muncă au fost publicate pe eJobs.ro de la începutul anului până în prezent, iar aproape jumătate dintre acestea sunt în București. Capitala este urmată de Brașov, Ilfov, Cluj, Iași, Constanța și Timiș. La polul opus, Harghita, Mehedinți, Caraș-Severin și Covasna au avut cele mai puține joburi disponibile.

Peste 5.000 de panouri fotovoltaice la cel mai tânăr aeroport din România. Investiția depășește 31 de milioane de lei

Peste 5.000 de panouri fotovoltaice vor fi instalate în apropierea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în cadrul unui proiect de peste 31,8 milioane de lei care include și un sistem de stocare a energiei. Investiția ar urma să crească semnificativ independența energetică a celui mai tânăr aeroport din România.

The unique case of a professor from Brașov: Some students accuse him of abuse of power and harassment, others defend him | ANOSR demands his sanction

Professor Thierheimer Walter Wilhelm from Transilvania University in Brașov is at the center of a scandal. Some of his students have made public accusations against the professor, while another group of students has come to his defense. ANOSR is demanding disciplinary action against the professor on Wednesday.

Dincolo de Dracula: România de care s-a îndrăgostit o italiancă după șase vizite

O italiancă pasionată de călătorii a revenit în România de șase ori, iar fiecare vizită i-a dezvăluit o altă față a țării.

Un nou pas pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău. CNIR anunță cinci loturi pe un traseu de 174 km

Autostrada A13 Brașov-Bacău va fi împărțită în cinci loturi, pe un traseu cu o lungime totală de 174 de kilometri, a anunțat joi Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

Descoperire surprinzătoare la restaurarea unui simbol al Brașovului. Au fost găsite sisteme vechi de 300 de ani

Descoperire surprinzătoare pe un șantier. Sisteme de drenare a apei din zidurile unuia dintre simbolurile Brașovului, construite în urmă cu 300 de ani, au fost găsite în timpul lucrărilor de restaurare.

Se ascundea într-un spațiu secret. Trei frați români, capturați în Italia

Credeau că distanța dintre România și Italia îi poate ține departe de închisoare. Trei frați români, condamnați definitiv pentru infracțiuni grave de criminalitate economică și informatică, au fost însă găsiți și arestați în Italia după săptămâni de căutări și o operațiune coordonată între anchetatorii celor două țări.

Cutremur în România, marți dimineață. Seismul s-a produs la 145 de kilometri adâncime

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs marți dimineață, 25 august, în zona seismică Vrancea-Buzău, potrivit datelor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Incendiu pe Autostrada A3 București-Brașov. Trafic oprit spre Brașov, în zona Moara Vlăsiei

Un autovehicul a luat foc pe A3 București-Brașov, în zona Moara Vlăsiei. Persoanele din mașină s-au evacuat fără să fie rănite.

Șapte tineri, reținuți la Brașov într-un dosar de trafic de canabis. Cel mai mic are 15 ani

Șapte persoane cu vârste între 15 și 22 de ani au fost reținute de DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de canabis. Trei dintre suspecți au fost prinși în flagrant.

Peste 5800 de arbori tăiați ilegal, descoperiți în Pădurea Slătioara. Buzoianu: „A fost ani de zile pădurea nimănui”

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a transmis că peste 5800 de arbori tăiați ilegal au fost descoperiți în Pădurea Slătioara din județul Brașov. Potrivit acesteia, „vor fi depuse sesizări penale de către Garda Forestieră pentru furtul de lemn de peste 1000 de mc”.

Salvamont: o persoană a murit pe munte, 4 salvate cu elicopterul, 9 duse la spital de urgență

Dispeceratul Național Salvamont informează, luni, că în ultimele 24 de ore, o persoană a murit pe munte. Alte 9 au ajuns de urgență la spital cu ambulanța, iar alte 4 au fost duse cu elicopterul.

Ultima discuție dintre Salvamont și tânărul britanic dispărut în Bucegi. „Se afla pe traseul corect”

Salvamont Brașov face precizări despre ultima conversație dintre dispecerat și tânărul britanic de 18 ani dispărut în Munții Bucegi în noiembrie 2025, după ce în zona Valea Ciubotea a fost găsit trupul unei persoane care avea asupra sa documentele emise pe numele acestuia.

Șoferul care a omorât doi pietoni în centrul Brașovului și-ar fi întrerupt tratamentul pentru epilepsie. Poliția: Știa că afecțiunea i-ar putea agrava starea | A fost reținut pentru 24 de ore

Șoferul în vârstă de 50 de ani care a provocat accidentul mortal produs marți, 11 august, în centrul municipiului Brașov, suferă de epilepsie și și-ar fi întrerupt în mod conștient tratamentul, deși știa că afecțiunea i-ar putea afecta capacitatea de a conduce.

Un bărbat din Brașov, implicat în furtul a 20.000 de euro, arestat preventiv. Cum ar fi acționat hoții?

Un bărbat de 42 de ani, din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după jaful din primăvara anului trecut, când hoții au plecat cu 20.000 de euro și bijuterii de aur. Acesta este cel de-al treilea suspect prins.

Accident grav în centrul Brașovului: Doi pietoni au murit după ce o mașină a ajuns pe trotuar

Doi bărbați au murit, iar un al treilea a fost grav rănit într-un accident produs marți pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov. Cei trei se aflau pe trotuar în momentul în care au fost loviți de un autoturism al cărui șofer ar fi pierdut controlul direcției.

Buzoianu: 5.000 de arbori tăiați ilegal într-o zonă din Brașov. „Una dintre cele mai mari tăieri descoperite în ultimii ani”

Un caz cu 5.000 de arbori tăiați ilegal a fost descoperit în județul Brașov, fiind una dintre cele mai mari situații de acest fel identificate în ultimii ani, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu, care susține că fenomenul există în continuare.

Se reface unul dintre cele mai spectaculoase puncte de belvedere din România. Lucrările trebuie finalizate în trei luni

Platforma Belvedere de pe Tâmpa, unul dintre cele mai cunoscute puncte panoramice din Brașov, va fi refăcută după ce a fost închisă din cauza riscului de prăbușire. Investiția depășește un milion de lei, iar lucrările ar urma să fie finalizate în trei luni.

Bărbat cercetat penal, după ce a furat bani din cutia milei

Un bărbat este cercetat penal, după ce a fost surprins furând bani din cutia milei dintr-un spațiu amenajat pentru rugăciune de la Aeroportul Internațional Ghimbav din Brașov.

Rezultate Titularizare 2026. În ce județe au obținut profesorii cele mai bune note

Ministerul Educației a publicat rezultatele probei scrise la Titularizare 2026. Peste jumătate dintre candidați au obținut note de cel puțin 7, iar clasamentul pe județe este condus de Dolj, Cluj și Brașov. La polul opus se află Tulcea și Călărași.

Incendiul de la fabrica din Brașov, sub control. Trei autospeciale sunt încă prezente la hala făcută scrum

Incendiul de la hala din Brașov a fost lichidat, nu mai există focare active, însă pompierii au anunțat că rămân în zonă pentru supraveghere și prevenirea reaprinderii.

Explozie urmată de incendiu la o fabrică din Brașov. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. O altă explozie s-a produs la o bandă transportoare

O explozie urmată de un incendiu s-a produs la o hală a unei fabrici de produse din lemn din Brașov. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Ulterior, acesta a fost dezactivat, iar o altă explozie s-a produs, în timpul intervenției, la o bandă transportoare din incinta operatorului economic.