Incendiul care a izbucnit miercuri la hala din municipiul Brașov a fost lichidat, iar în acest moment nu mai există focare active, au anunțat joi reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pompierii au verificat toate clădirile afectate cu ajutorul camerelor de termoviziune, iar în urma controalelor nu au fost descoperite probleme sau surse ascunse de foc.
Pentru a preveni reaprinderea incendiului, echipajele care supraveghează vor rămâne în continuare în dispozitiv, cu autospeciale de stingere amplasate în fiecare sector de intervenție.
În același timp, o parte din tehnica de intervenție va fi retrasă la bază, pe măsură ce dispozitivul este redus în funcție de cum evoluează situația din teren.
La fața locului au rămas trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o autospecială pentru hidroperforare, care vor continua supravegherea zonei.
Reprezentanții ISU precizează că situația rămâne monitorizată permanent de echipajele operative.
Miercuri, o explozie urmată de un incendiu s-a produs la o hală a unei fabrici de produse din lemn din Brașov. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, care e fost ulterior dezactivat. Conform BizBrasov.ro, incendiul a avut loc la fabrica de lemne Kronospan.
În timpul intervenției, o altă explozie s-a produs la o altă bandă transportoare din incinta operatorului economic. Pentru a gestiona situația, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a suplimentat forțele de intervenție cu două autospeciale de stingere și o autospecială pentru transportul roboților de intervenție.