Actriţa Luminiţa Stoianovici s-a stins din viaţă

Actriţa Luminiţa Stoianovici a murit vineri, la vârsta de 49 de ani, "după o lungă şi grea suferinţă", potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional Timişoara.

1061 afișări
Imaginea articolului Actriţa Luminiţa Stoianovici s-a stins din viaţă

Actriţa Luminiţa Stoianovici s-a stins din viaţă

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face duminică, de la ora 10.00, în Holul cu Coloane al Teatrului Naţional Timişoara, unde sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus.

De asemenea, slujba religioasă se va face tot în Holul cu Coloane, duminică, începând cu ora 13.00.

Înmormântarea va avea loc duminică, în Cimitirul Rusu Şirianu, de la ora 14.00.

Născută pe 13 iunie 1959, la Iaşi, Luminiţa Stoianovici a absolvit IATC Bucureşti, promoţia 1984, clasa profesor Sanda Manu.

În acelaşi an, şi-a început activitatea artistică la Teatrul de Stat Reşita, cu rolul Vasea, în spectacolul "În toate timpurile, iubirea", de S. Alioşin, în regia lui E. Vancea.

Primul rol interpretat la Teatrul Naţional Timişoara a fost Împărăteasa din "Răceala", de Marin Sorescu (regia Emil Reus), dar se spune că "adevăratul" ei debut a fost Natalia Ivanovna, din "Trei surori" (1988, regia Alexa Visarion), rol în care s-a investit cu bucurie şi o enormă plăcere.

Au urmat roluri de facturi diverse, în care Luminiţa Stoianovici şi-a demonstrat personalitatea scenică complexă şi, mai ales, deschiderea spre toate genurile, pe care le-a abordat cu acelaşi profesionalism caracteristic.

A jucat roluri variate, de la comedie la dramă, de la tragedie la spectacole pentru copii.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici