Andrei Şerban a prezentat "Lear" la feminin, în prima repetiţie cu public

Regizorul Andrei Şerban a prezentat, duminică, prima repetiţie cu public a spectacolului "Lear", cu o distribuţie exclusiv feminină, din care fac parte actriţe precum Mariana Mihuţ, Valeria Seciu, Ioana Pavelescu şi Dorina Chiriac.

335 afișări
Imaginea articolului Andrei Şerban a prezentat "Lear" la feminin, în prima repetiţie cu public

Spectacolul "Lear", în regia lui Andrei Şerban (Imagine: www.bulandra.ro)

Repetiţia cu public a durat aproximativ patru ore, timp în care unele dintre cele mai cunoscute actriţe ale teatrului românesc, Mariana Mihuţ, Valeria Seciu şi Ioana Pavelescu au făcut un tur de forţă în roluri masculine precum Lear, Gloucester, respectiv, Edmund.

Înainte de a începe spectacolul, Andrei Şerban a apărut pe scenă şi a mărturisit publicului că repetiţia de duminică este al doilea "şnur" al echipei de actori, deoarece aceştia au mai avut o reprezentaţie sâmbătă.

Regizorul a comparat prima reprezentaţie cu o vizită. "A fost ca şi cum am fi invitat nişte oameni la noi acasă şi ei au venit cu trei ore înainte şi ne-au găsit în baie, dar noi, de fapt, eram în bucătărie".

Spectacolul a adus şi elemente moderne piesei shakespeariene.

Astfel, în luptele dintre curtenii lui Lear au existat revolvere, oamenii din garda regelui erau îmbrăcaţi în haine în stilul mafioţilor din anii '20, iar o parte din întrevederile de taină se desfăşurau la telefonul mobil.

În deschiderea spectacolului, Lear apare în aplauzele curtenilor săi, după ce aceştia scandează timp de câteva minute "Re-ge-le, re-ge-le". La apariţia sa pe scenă, Lear se îndreaptă spre Gloucester şi îi spune în glumă "Bagă Franţa şi Burgundia".

Atunci când fiicele lui Lear - Goneril, Reagan şi Cordelia sunt invitate la microfon să îşi mărturisească iubirea pentru părintele lor, răspunsurile acestora sunt însoţite de sunetul specific momentelor-cheie ale jocurilor televizate de tipul "Ştii şi câştigi".

Astfel, în strigătele mulţimii, Lear o surghiuneşte pe Cordelia (Nicoleta Hâncu) şi împarte o hartă a României (simbolizând ţara condusă de rege) celor două fiice rămase, Goneril (Daniela Nane) şi Regan (Irina Ungureanu).

Regele îşi pune toată încrederea în cele două fiice, care urmează să îl găzduiască, pe rând, ca răsplată pentru faptul că le-a împărţit regatul său. Însă cele două îl forţează pe rege să îşi înjumătăţească suita, formată din oameni îmbrăcaţi în costume, cu ochelari negri la ochi, şi îi dau de înţeles că nu este binevenit în casa niciuneia dintre ele.

Regele alege calea exilului şi singurul său sprijin rămân loialul Kent, care, exilat fiind de rege, se ascunde sub un alt nume, şi bufonul, singurul curtean care are curajul să îi spună adevărul.

Bufonul (Dorina Chiriac), încălţat în tenişi verzi şi proferând judecăţi sub formă de melodii româneşti de jale (în timpul cărora a imitat sunetul ţambalului aferent), melodii hip-hop sau pur şi simplu cântece americane de inimă albastră a smuls hohote de râs publicului.

Scenografia realizată de Dragoş Buhagiar a fost, de asemenea, de efect. Când Lear pleacă în lume, lăsându-le în urmă pe fiicele trădătoare, faţada castelului se surpă, dezvăluind astfel un deal plin de ruine, acoperit de ploaia torenţială, în care bufonul nu se sfieşte să cânte minute bune.

În momente-cheie, replicile actorilor de pe scenă erau dublate, din boxe, de aceleaşi replici, înregistrate de aceştia în prealabil.

Oamenii din ţinutul în care Lear şi-a făcut casă sunt şi ei, asemeni regelui, spirite ale unor oameni dezamăgiţi de semenii lor - Tom cel nebun, care aleargă gol în jurul regelui, şi "aurolaci" care dorm pe cartoane.

Repetiţia cu public nu a fost lipsită, însă, de unele "defecţiuni", care au necesitat intervenţia regizorului. În timpul unei scene, jocul actorilor trena, iar Şerban le-a dat indicaţii de la galerie: "Vorbeşte", i-a spus el Valeriei Seciu. Câteva minute mai târziu, regizorul a apărut pe scenă şi a explicat publicului că orga de lumini s-a stricat şi că, din această cauză, reprezentaţia va continua cu luminile de serviciu.

Reprezentaţia de duminică a fost prima repetiţie cu public a spectacolului.

Vor mai avea loc repetiţii generale cu public marţi, joi şi vineri, la sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra, biletele pentru aceste reprezentaţii fiind deja epuizate.

Andrei Şerban a realizat două distribuţii alternative pentru spectacol, singurul rol care rămâne neschimbat fiind cel al Marianei Mihuţ. Astfel, Valeria Seciu va fi înlocuită de Dana Dogaru în rolul lui Gloucester, Rodica Lazăr va juca rolul lui Edgar, iar bufonul va fi interpretat de Virginia Mirea.

Premiera spectacolului va avea loc în noiembrie, în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, organizat de Teatrul Bulandra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici