Artişti români au evocat personalitatea Ancăi Parghel

Mai mulţi artişti români care au cunoscut-o pe Anca Parghel, dar şi foşti colegi de scenă, şi-au exprimat regretul pentru decesul artistei şi au evocat personalitatea acesteia.

438 afișări
Imaginea articolului Artişti români au evocat personalitatea Ancăi Parghel

Artişti români au evocat personalitatea Ancăi Parghel (Imagine: Mediafax Foto)

Harry Tavitian: Anca Parghel a fost în prima linie a jazzului românesc

Cântăreţul de jazz Harry Tavitian a declarat pentru MEDIAFAX că Anca Parghel, care vineri dimineaţa a încetat din viaţă, a fost o artistă din prima linie a jazzului românesc.

"În primul rând a fost o colegă de-a noastră cu care am cântat mulţi ani, de la începutul anilor '80, pe la toate festivalurile de jazz - Sibiu, Iaşi, Costineşti, Cluj…", a spus Tavitian.

"Era un talent nativ de la început, era evident lucrul acesta", şi-a amintit artistul. "De la început a fost în prima linie a jazzului românesc, începând cu anii '85, sigur, respectând generaţiile".

"Întotdeauna când aveam ocazia să cântăm împreună era deliciul publicului. Personal, am organizat foarte multe concerte de jazz în Constanţa, oraşul meu natal, şi la multe dintre aceste concerte ea se număra printre invitaţii principali. Dumnezeu să o ierte", a mai spus colegul de breaslă al Ancăi Parghel.

Mircea Tiberian: Anca Parghel a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente

Mircea Tiberian, pianist şi compozitor de jazz, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că dispariţia Ancăi Parghel reprezintă o mare pierdere pentru muzica românească.

"Anca Parghel a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat ţara noastră. În afară de voce, avea o capacitate de creaţie şi o vitalitate ieşită din comun. Toate aceste calităţi au făcut-o o mare cântăreaţă. Şi, probabil că dacă s-ar fi născut pe alte meleaguri, alta ar fi fost traiectoria sa", a declarat el.

"Pentru noi, a fost important că a existat şi este o mare pierdere pentru muzica românescă", a mai spus Tiberian.

Horia Moculescu: Cum să o înlocuieşti pe Anca Parghel?

Muzicianul Horia Moculescu a declarat pentru MEDIAFAX că dispariţia Ancăi Parghel lasă în muzica românească un gol de neînlocuit, valoarea sa de artist, dar şi de om, urmând să fie adânc resimţite odată cu pierderea ei.

"Probabil că abia dispariţia ei va evidenţia valorile pe care le-a avut, pentru că a avut o multitudine de talente. A fost pianistă, a fost muziciană, a fost cântăreaţă, a fost pedagogă, a fost hazoasă, a fost prietenoasă", a spus Horia Moculescu.

"Cum să mai înlocuieşti acum pe cineva care cânta la pian de 35 de ani, cineva care cânta jazz tot de 35 de ani, cineva care a avut mii de concerte... Cum poate fi înlocuit?", a adăugat el.

Johnny Răducanu: Am fi avut nevoie de o sută de cântăreţe ca Anca Parghel

Cântăreţul de jazz Johnny Răducanu a declarat pentru MEDIAFAX că regretă trecerea în nefiinţă a Ancăi Parghel, subliniind că această pierdere lasă un mare gol în muzica jazz din România.

"Era o cântăreaţă foarte importantă pentru noi şi... dacă ar fi fost o sută ca ea... O ţară are nevoie de o sută de cântăreţe grozave", a spus Johnny Răducanu, subliniind faptul că, în România, jazzul duce lipsă de interprete de jazz, "în afară de Aura Urziceanu şi de alte câteva fete care cochetează cu jazzul".

"Păcat că a murit. Pe Anca Parghel o cunosc de 20 de ani, dar românii o cunosc abia de un an... Ăsta-i stilul la noi, românii. Păcat.", a conchis el.

Teodora Enache: Anca Parghel e o valoare în muzica românească

Cântăreaţa de jazz Teodora Enache se alătură artiştilor care plâng trecerea în nefiinţă a Ancăi Parghel, ea declarând pentru MEDIAFAX că aceasta reprezintă o valoare în muzica românească.

"S-a chinuit rău... Anca Parghel e o valoare în muzica românească, în muzica de jazz", a spus Enache.

"Am apreciat-o foarte mult - dispunea de o foarte mare ştiinţă muzicală şi de o foarte mare spontaneitate. E o pierdere pentru ţară", a conchis ea.

Aura Urziceanu: Anca Parghel rămâne vie pentru public

Cântăreaţa de jazz Aura Urziceanu a declarat pentru MEDIAFAX că regretă dispariţia Ancăi Parghel, însă că aceasta va rămâne vie pentru publicul care a iubit-o.

"Ceea ce e trist este că era încă tânără şi este păcat, este mare păcat că s-a stins din viaţă. Lasă în urmă doi fii îndureraţi, dar ea rămâne vie pentru publicul care a aplaudat-o şi a admirat-o", a declarat Urziceanu.

"Pe lângă durere, ea rămâne vie în inima tuturor - a publicului. Anca Parghel va fi în continuare cu noi prin ceea ce a realizat - discuri, filmări...", a mai spus cântăreaţa.

Cântăreaţa Anca Parghel a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici