"Boogie" de Radu Muntean, distribuit în Franţa

"Boogie" de Radu Muntean va fi distribuit în Franţa de compania franceză Films Sans Frontières, în urma unui contract semnat miercuri, la Cannes, după ce, pe 16 mai, filmul a fost proiectat în secţiunea paralelă Quinzaine de Realisateurs.

14 afișări
Imaginea articolului "Boogie" de Radu Muntean, distribuit în Franţa

Regizorul Radu Muntean (Imagine: Mediafax Foto)

Films Sans Frontières (FSF) are propriul lanţ de cinematografe - Cine Metro Art, cu 25 de săli, la Paris, Lyon şi Marsilia şi este prezent pe piaţa de cinema de 20 de ani. Compania descoperă şi reprezintă în fiecare an patru nume noi, dar reeditează şi filme clasice ale unor regizori precum Luis Bunuel, Pedro Almodovar şi Emir Kusturica.

Pe lângă FSF, alte două companii de distribuţie din Franţa au fost interesate de preluarea filmului lui Radu Muntean, care va avea premiera în Franţa în toamnă.

O coproducţie MultiMedia Est şi Antena 1 şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, "Boogie" este reprezentat pe plan internaţional de Maximum Film Intl, din Canada, Charlotte Mickey, agenta de vânzări a filmului, fiind unul dintre cele mai cunoscute nume de pe piaţa internaţională de vânzări de cinema.

"Boogie" a avut premiera la Cannes, în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs, pe 16 mai.

"Boogie", un film despre maturizare şi vârsta de 30 şi ceva de ani, este cel de-al treilea lungmetraj al lui Radu Muntean, după "Furia" şi "Hârtia va fi albastră". Iniţial denumit "30 şi ceva", filmul are la bază un scenariu de Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu şi Radu Muntean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici