UPDATE 21.30 Adrian Sârbu: ”Nu e complicat. E complex. Nu poţi să aspiri să faci un produs care îşi propune să revoluţioneze, fără motivare, etică profesională. Noi Aleph News facem un tip de jurnalism al zilei de azi.”
(VIDEO AICI)
UPDATE 21.50 Povestea Aleph News spusă de Adrian Sârbu: ”Ştiu este predicatul, pentru că ştiu e buletinul de identitate al jurnalistului. Recunoaşterea faptului că el ştie şi ştiind, el e pregătit să transmită, asta îl validează.”
UPDATE 21.30 Adrian Sârbu: ”Nu e complicat. E complex. Nu poţi să aspiri să faci un produs care îşi propune să revoluţioneze, fără motivare, etică profesională. Noi Aleph News facem un tip de jurnalism al zilei de azi.”
UPDATE 21.10 Povestea Aleph News spusă de Adrian Sârbu. ,,Tot ce încerc eu să fac are o filozofie. Vorbesc de Aleph care m-a fascinat şi care mă pandeşte de 50 de ani. Aleph-ul m-a obsedat dintr-o vreme a adolescenţei când îmi împărţeam viaţa între fotbal şi lecturi. Atunci am crezut că l-am descoperit pe Borges, povestea asta facinantă, paralizantă. Iniţial am înţeles povestea. Ulterior mi-am dat seama că n-am înţeles nimic. (…) Le-am cerut tuturor să fie motivaţi. Meseria asta nu poţi s-o faci dacă nu eşti motivat.
(VIDEO AICI)
Un om care nu e educat şi care nu are un minim confort material asigurat, nu are gânduri. De fapt e o paradigmă. Primul nostru obiectiv e să îi creăm acestui smart o conştiinţă de sine. Cum altfel, decât să îi generăm gânduri? Acest canal e un univers de informaţii şi entertainment pe care îl oferim smartului pe orice canal de distribuţie.
Noi aici lucrăm cu jurnalişti cu care mă cunosc, cu care am crescut. Sunt foarte mulţi, foarte buni. Am reuşit să atragem atât colegi cu autoriatate, cât şi colegi pe care i-am crezut talentaţi, pe care îi antrenăm , ne antrenăm împreună cu ei. E o surpriză. Au veni foarte mulţi copii motivaţi. Dacă plecăm cu motivaţie, avem şansa să ajungem la autoritate.”
În cadrul emisiunii Marius Tucă show, moderatorul cu acelaşi nume spune: ,,Mi s-a părut cu totul altceva, ceva ce aşteptam. Mi s-a părut fresh totul, oameni frumoşi, oameni liberi, care fac cu bucurie asta, care au devenit constienţi că sunt martori şi în acelaşi timp, oameni care lucrează la un proiect minune. Îmi place starea, îmi place conceptul. Televiziunea asta are filozofie” (VIDEO AICI)
UPDATE 17:26 Pe jurnalista Mădălina Bucur, corespondentă din Braşov, Aleph a pus-o în faţa unui nou început după 7 ani petrecuţi în televiziune. ”Am îmbrăţişat proiectul în momentul în care mi s-a spus: Aici poţi să fii autentică!”
Mădălina te îndeamnă: ”Alege un nou început şi porneşte alături de noi într-o călătorie necunoscută, plină de adrenalină, cu realizări şi împliniri. Vei fi informat şi vei fi distrat.” (VIDEO AICI)
UPDATE 17:15 Şi Irina Ursu, jurnalistă la Aleph News, îţi spune povestea ei ”alephiană”. În luna ianuarie şi-a făcut bagajele şi a plecat din oraşul natal, Cluj. A venit în Bucureşti unde a început un întreg proces de regândire a felului în care profesia de jurnalist se face.
”A fost greu să ieşi din cutie, a fost mult de muncă, dar nu m-am opus nicio secundă. Am fost uimită de cât de în detaliu se face aici această meserie. Am înţeles că Adrian Sârbu nu face nimic întâmplător. Aleph este ca o familie, ca o piramidă umană, în care oamenii lucrează împreună şi în care ştim cu toţii că doar sprijinindu-ne reciproc vom reuşi. Şi am reuşit.”
UPDATE 16:25 Smartul are nevoie de noi. Asta simte jurnalista Raisa Humeniuc: ,,Când mi-a fost prezentat proiectul, în octombrie anul trecut, l-am crezut din start unul ambiţios, de viitor şi am acceptat să fac parte din echipa Aleph fără să stau prea mult pe gânduri. Aici presa are libertate, aici am găsit corectitudine şi oameni care ştiu să respecte munca de jurnalist şi, mai important, ştiu să îi respecte pe cei din jurul lor”.
(VIDEO AICI)
UPDATE 16:15 Adelina Mihai, jurnalist Aleph News, îţi spune că proiectul cu acelaşi nume e o oglindire a internetului de astăzi. În plus Aleph-ul vrea să îţi readucă plăcerea de a consuma ştiri. ,,Este foarte bun feedback-ul pe care l-am primit până acum din partea publicului. Oamenii sunt impresionaţi de formatul de tip Instagram şi de simplitatea pe care o aduce noul proiect, pe care publicul îl aştepta fără să ştie că îl aşteaptă. Pentru mine a fost o renaştere după 11 ani în care am scris ştiri la Ziarul Financiar”.
Şi pentru Oana Despa, pe care o ştii deja de pe micile ecrane, Aleph este o experienţă unică. ,,În ultima jumătate de an proiectul s-a concretizat din ce în ce mai bine şi de la o săptămână la alta am crescut. Am învăţat să mă reinventez ca jurnalist, astfel încât să mă adaptez cerinţelor publicului nostru. Sunt extrem de încântată de echipă”.
UPDATE ORA 15:25 Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică, spune că o să urmărească Aleph News cu plăcere şi că ,,naşterea unui post de televiziune dedicat informării populaţiei este întotdeauna benefică.” El a mai adăugat: ,,Loviturile de încercare, să fie lovituri de maestru.”
(VIDEO AICI)
UPDATE ORA 15:00 Tatiana Lipchin, jurnalistă Aleph News: „Sunt îndrăgostită de Aleph. Recunosc, nu a fost o dragoste la prima vedere, pentru că eram puţin reticentă la început fiindcă totul era diferit. E ceva ce nu a mai existat până acum în România, dar pe care îl vom explora împreună”.
Anca Mihai, corespondentă Aleph News la Roma, îţi spune că ai parte de o evadare smart din cotidian, iar Angela Carp crede că Aleph e un deschizător de drumuri pentru toţi cei care fac televiziune.
UPDATE 14:26 Oricine pierde, eu câştig: ŞTIU! La Aleph News, fluviul ştirilor zilei se varsă în Delta ŞTIU. Aici, ele sunt filtrate, analizate, condimentate şi sedimentate în universul interior al spectatorului. Nu te aştepta însă la un laborator plictisitor: aici se produce penru tine şampania cea mai spumoasă! ŞTIU e un program de seară din categoria infotainment şi reprezintă pentru Adrian Sârbu ”vârful programului de news. Ştiu exprimă de fapt – sau aspiră să exprime – ideologia noastră.”
De unde a venit ideea? Un indiciu ne dă Felix Drăghici: ”Ştiu e despre discuţiile zilnice din redacţie, despre o ştii pe aia sau nu o ştii pe cealaltă. Sârbu a devenit foarte atent la discuţie, distrându-se oarecum despre celebrele dispute pe care le am eu cu Moşu’, celebre în lumea redacţiei.” Moşu nu e altul decât Costi Mocanu, care precizează: ”Mă cert cu Felix de 20 de ani în redacţie şi nu s-a gândit nimeni să filmeze treaba asta”. Până acum.
Acest duel al minţilor a devenit un spectacol ritmat şi incitant. După ce ai urmărit emisiunea, ai mintea încinsă. Ai revăzut ştirile zilei, însă ca un jurnalist: fapte, cauze, consecinţe, relevanţă pentru tine. La emisiunea asta nu doar afli, aici ştii. Adică vezi 360 grade o problemă, o stăpâneşti şi o poţi explica şi unui prieten. Pentru Dan Pavel, ”ăsta e un avantaj, să ieşi cu un program de ştiri fără prompter”. La fel cum improvizaţia unui muzician de jazz duce mai departe o partitură, calităţile umane ale jurnaliştilor le revelează şi amplifică pe cele profesionale.
În final, doar unii reuşesc să convingă. Cel care iese însă câştigat eşti tu. Pentru că distrându-te, ai aflat şi ai înţeles. Şi poţi spune: ŞTIU.
(VIDEO AICI)