C.T. Popescu: Marele Premiu – Chifla de Aur

Căci aceştia au dat o adevărată chiflă în materie de gust şi competenţă cinematografică, numărându-se probabil şi printre cei mai vorace înfulecători din pauzele dese. În opinia subsemnatului, acest film de un umanism rar, pe cât de reţinut, pe atât de intens, un film cu o poveste de neuitat, cu un umor autentic şi cald (Marian Crişan e un Corneliu Porumboiu ardelean) merita premiul pentru excepţionalele imagini "între câine şi lup" ale lui Tudor Mircea, pentru interpretările lui Andras Hathazi şi Yilmaz Yalcin, de care pur şi simplu te îndrăgosteşti, pentru scenariul perfect articulat organic, fără nimic "pus cu mâna", pentru regia de înalt nivel mitteleuropean, demnă de un Menzel, Kachyna, Forman sau Peter Bacso. Unul dintre cele mai bune filme ale cinematografiei româneşti din toate timpurile.

Ceea ce nu înseamnă că e de rău triumful lui "Eu când vreau să fluier, fluier". De la bun început, filmul lui Florin Şerban mi s-a părut bine făcut şi capabil - lucru foarte important - să aibă succes de public la mall fără să fie vreun kivetsch de-al lui Sergiu Nicolaescu. Este o ieşire necesară din schema vânătorii de premii la festivaluri, fără grija sălilor goale făcute în România pe bani şi de la bugetul statului. Iar rolul trăit de George Piştereanu l-am văzut mai viu decât performanţa tehnică a lui Victor Rebengiuc în Medalia de Onoare. Clara Vodă a binemeritat premiul pentru rol secundar. De aceea mi-e greu să înţeleg accesele de adevărată duşmănie ale unor critici tineri (concretizate chiar în huiduieli) la adresa acestui film - mi s-a întâmplat şi să fiu înfierat cu degetul, ca la bolşevici: "Sunteţi un admirator al Fluierului ăla, domnule Popescu!"

Citeşte mai departe pe www.gandul.info.