Cannes 2014: Filme de Dardenne, Godard şi Cronenberg, în selecţia oficială a Festivalului

Lungmetraje regizate de cineaşti celebri, precum Bertrand Bonello, Nuri Bilge Ceylan, David Cronenberg, Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Jean-Luc Godard, Mike Lee şi Ken Loach se regăsesc în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit organizatorilor.

169 afişări
Imaginea articolului Cannes 2014: Filme de Dardenne, Godard şi Cronenberg, în selecţia oficială a Festivalului

Cannes 2014: Filme de Dardenne, Godard şi Cronenberg, în selecţia oficială a Festivalului

Selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2014 a fost dezvăluită într-o conferinţă de presă care a avut loc joi, la cinematograful UGC Normandie de pe Bulevardul Champs-Elysées din Paris.

Conferinţa de presă a fost organizată de delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux, şi de preşedintele evenimentului, Gilles Jacob.

Selecţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes include 49 de lungmetraje din 28 de ţări, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Aşa cum a fost anunţat anterior, lungmetrajul "Grace of Monaco", regizat de Olivier Dahan, cu actriţa Nicole Kidman în rolul principal, va deschide festivalul de pe Croazetă, pe 14 mai, şi va fi proiectat în afara competiţiei.

Lungmetrajul "Party Girl", filmul de debut al regizorilor Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis, va deschide secţiunea Un Certain Regard de la Cannes 2014.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 - 25 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d'Or pentru lungmetraj ("Pianul").

Prezentăm mai jos selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2014:

Competiţia oficială: "Sils maria", de Olivier Assayas; "Saint Laurent", de Bertrand Bonello; "Kis uykusu (sommeil d’hiver)", de Nuri Bilge Ceylan; "Maps to the stars", de David Cronenberg; "Deux jours, une nuit", de Jean-Pierre şi Luc Dardenne; "Mommy", de Xavier Dolan; "Captives", de Atom Egoyan; "Adieu au langage", de Jean-Luc Godard; "The search", de Michel Hazanavicius; "The homesman", de Tommy Lee Jones; "Futatsume no mado (deux fenêtres)", de Naomi Awase; "Mr Turner" de Mike Leigh; "Jimmy’s hall", de Ken Loach; "Foxcatcher", de Bennett Miller; "Le meraviglie", de Alice Rohrwacher; "Relatos salvajes/ wild tales", de Damian Szifron; "Leviathan", de Andrey Zvyagintsev; "Timbuktu", de Abderrahmane Sissako

În afara competiţiei: "Gui lai", de Zhang Yimou; "How to train your dragon 2", de Dean Deblois

Un Certain Regard: "Party girl", de Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis (filmul de deschidere); "Jauja", de Lisandro Alonso; "La chambre bleue", de Matthieu Amalric; "Incompresa", de Asia Argento; "Titli", de Kanu Behl; "Eleanor Rigde", de Ned Benson; "Bird People", de Pascale Ferran; "Lost River", de Ryan Gosling; "Amour fou", de Jessica Hausner; "Charlie’s country", de Rolf de Heer; "Snow in paradise", de Andrew Hulme; "Dohee-ya", de July Jung; "Xenia", de Panos Koutras; "Run", de Philippe Lacôte; "Turist", de Ruben Ostlund; "Hermosa juventud", de Jaime Rosales; "The salt of the earth", de Wim Wenders şi Juliano Ribeiro Salgado; "Fantasia", de Wang Chao; "Harcheck mi headro", de Keren Yedaya

Les Séance de Minuit: "The rover", de David Michod; "The salvation", de Kristian Levring; "Pyo jeok", de Chang

Les Séances spéciales: "Eau argentée", de Mohammed Ossama; "Maidan", de Sergei Loznitsa; "Red army", de Polsky Gabe; "Caricaturistes – fantassins de la démocratie", de Stephanie Valloatto; "Les ponts de sarajevo", film chorale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici