Cărţile furate de nazişti din biblioteca lui Thomas Mann vor fi restituite

Biblioteca statului german Bavaria va dona Arhivelor Thomas Mann, din Zürich, cărţile din biblioteca personală a scriitorului german care au fost furate de nazişti, potrivit unui comunicat emis de bibliotecă.

139 afișări
Imaginea articolului Cărţile furate de nazişti din biblioteca lui Thomas Mann vor fi restituite

Cărţile furate de nazişti din biblioteca lui Thomas Mann vor fi restituite (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Colecţia cuprinde 75 de volume, manuscrise şi traduceri în diverse limbi străine ale operelor celebrului scriitor antinazist.

Autorul romanelor "Casa Buddenbrook" şi "Moarte la Veneţia" a fugit din Bavaria în 1933 şi s-a refugiat la Zürich. Familia sa a reuşit să transfere în Elveţia aproape două treimi din biblioteca lui personală, înainte ca naziştii să le ocupe casa din Munchen, capitala Bavariei, în luna august 1933.

Restul cărţilor, confiscate de nazişti, au fost depozitate la Biblioteca Statului Bavaria, potrivit comunicatului acesteia.

Lui Thomas Mann, autorităţile naziste i-au retras cetăţenia germană, în 1936. După un exil în Statele Unite, între anii 1939 şi 1952, Mann s-a retras în Elveţia, unde a decedat, în 1955.

În 1999, instituţiile publice germane s-au angajat să restituie bunurile culturale persoanelor jefuite de nazişti sau moştenitorilor lor de drept.

Paul Thomas Mann s-a născut în 1875, în Lübeck, în apropiere de Zürich şi este unul dintre cei mai mari romancieri şi eseişti ai secolului XX. Mann a primit premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929, pentru romanul "Casa Buddenbrook".

Scriitorul semnează opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică şi numeroase eseuri. A devenit celebru datorită celor patru romane de mare întindere, "Casa Buddenbrook", "Muntele vrăjit", "Iosif şi fraţii săi", "Doctor Faustus". Dintre povestiri, cele mai cunoscute sunt "Tonio Kröger", "Moarte la Veneţia", "Mario şi vrăjitorul", "Capetele schimbate" şi "Legea". De asemenea, Mann a scris eseuri despre scriitori, cu precădere germani, dar şi ruşi, precum şi despre filosofi, psihologi şi compozitori germani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici