Cătălin Mitulescu: Sunt foarte mulţumit de ce a ieşit cu "Eu când vreau să fluier, fluier"

Cătălin Mitulescu, scenaristul şi producătorul filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", în regia lui Florin Şerban, a declarat, sâmbătă, la conferinţa de presă care a avut loc după proiecţia peliculei, că este foarte mulţumit de cum a ieşit filmul, precizând că Şerban a fost regizorul potrivit.

217 afișări
Imaginea articolului Cătălin Mitulescu: Sunt foarte mulţumit de ce a ieşit cu "Eu când vreau să fluier, fluier"

Cătălin Mitulescu: Sunt foarte mulţumit de ce a ieşit cu "Eu când vreau să fluier, fluier" (Imagine: Sorina Andreica/Mediafax Foto/Publimedia)

"Eu când vreau să fluier, fluier" a fost prezentat, sâmbătă, presei prezente la Festivalul de Film de la Berlin. La proiecţia peliculei, care a avut loc la Berlinale Palast, au participat circa 1.000 de jurnalişti.

Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" spune povestea lui Silviu (George Piştereanu), care, după patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, Silviu primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp petrecut în Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii şi decide că, din acel moment, i se poate întâmpla orice.

"Îl ştiam pe Florin Şerban de ceva vreme şi îmi plăceau filmele lui. Nu eram prieteni, dar cred că am găsit ceva în munca lui care mi-a plăcut. Aveam acest scenariu şi am considerat că ar putea să facă o treabă bună. Ulterior, munca cu el a fost foarte bună şi am fost din ce în ce mai convins că el e directorul potrivit pentru acest film. Şi sunt foarte mulţumit de ce a ieşit", a declarat Cătălin Mitulescu la conferinţa de presă care a precedat proiecţia.

La conferinţa de presă au participat regizorul Florin Şerban, producătorii Daniel şi Cătălin Mitulescu şi actorii George Piştereanu şi Ada Codescu.

Regizorul peliculei, apreciată de presa de specialitate prezentă în sală, a vorbit despre cum s-a născut acest proiect, dar şi despre cum este să lucrezi în penitenciar cu actori debutanţi şi actori neprofesionişti.

"Cu doi ani în urmă m-am întâlnit cu Cătălin Mitulescu. El a început scenariul, acesta fiind inţial o piesă de teatru scrisă de Andreea Vălean. (...) Şi m-a întrebat dacă vreau să "fluier" pe el". (...) Eu am găsit povestea foarte puternică", a povestit Şerban.

"Cred că atunci când te lansezi în cinematografie trebuie să îţi începi cariera cu un film puternic şi mie mi se pare că am început bine", a mai punctat regizorul.

De asemenea el a explicat celor prezenţi că în film, în afară de foarte puţin actori, restul erau foşti sau actuali deţinuţi. "Toţi copii din jurul lui Silviu (George Piştereanu, n.r.) erau la acea dată ori actual ori foşti deţinuţi", a spus Şerban, subliniind faptul că şi Piştereanu era un simplu elev de liceu.

"Titlul filmului este titlul original al piesei de teatru. Am încercat să găsim alt titlu, alte versiuni, dar niciunul nu a fost atât de puternic precum ăsta. (...) Cuprinde ceva din atitudinea acestor copii în faţa vieţii - cred în ceva şi merg spre împlinirea acelui lucru fără să se gândească la altceva", a precizat acesta.

Întrebat dacă pelicula porneşte de la întâmplări reale, Şerban a precizat că nu, dar că în film se regăseşte realitatea din România şi anume faptul că din ce în ce mai mulţi părinţi pleacă în străinătate să facă bani, iar copiii rămân să aleagă să îşi facă singuri un scop în viaţă.

Prezent la conferinţă, George Piştereanu a vorbit despre expereinţa sa cu actoria, acest film fiind debutul său în cinematografie. "A fost mult de muncă. Mi-a plăcut şi m-am bucurat că am participat la acel casting, pentru că el a fost un workshop pentru mine, un mod de a înţelege mai bine scenariul, rolul meu. (...) A existat în mine ceva din Silviu, dar mi-a trebuit ceva timp ca să îl creez, să îl înfiinţez ca personaj. Ideea este că George, eu, se joacă cu violenţa lui Silviu, nu Silviu cu violenţa lui George, a mea", a declarat actorul.

"Am avut două treburi de făcut pentru acest film: să lucrez la rol şi să lucrez cu deţinuţii. A fost un fel de domino, pentru că dacă eu nu reuşeam să lucrez cu ei şi să mă împrietenesc cu ei, nu aveam un rol", a mai spus actorul.

Premiera de gală a peliculei "Eu când vreau să fluier, fluier" are loc sâmbătă seară la Berlinale Palast.

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, aflat, în 2010, la cea de-a 60-a ediţie, este unul dintre cele mai mari evenimente de gen şi găzduieşte premiere ale unora dintre cei mai mari regizori.

(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Berlin, Alexandra Buzas)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici