"Cealaltă Irina" de Andrei Gruzsniczki a câştigat Trofeul Anonimul

Lungmetrajul "Celaltă Irina" de Andrei Gruzsniczki a câştigat Trofeul Anonimul, în urma votului publicului de la Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care a avut loc la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

344 afișări
Imaginea articolului "Cealaltă Irina" de Andrei Gruzsniczki a câştigat Trofeul Anonimul

"Cealaltă Irina" de Andrei Gruzsniczki a câştigat Trofeul Anonimul (Imagine: Mediafax Foto)

Anul acesta, pentru prima oară, toate premiile au fost acordate exclusiv pe baza voturilor publicului. Potrivit organizatorilor, sâmbătă au votat aproximativ 370 de persoane.

Pelicula spune povestea lui Aurel (Andi Vasluianu) şi a Irinei Jianu (Simona Popescu), un cuplu care se stabileşte în Bucureşti, cu speranţa unei vieţi mai bune.

Aurel se angajează ca bodyguard într-un mall, în timp ce Irina obţine un post într-o companie egipteană.

Tânăra primeşte din partea companiei propunerea de a lucra la Cairo timp de trei luni, ofertă pe care nu o poate refuza, date fiind recompensele financiare promise.

Când revine acasă, Irina este schimbată, mult mai veselă şi mai încrezătoare în viitor. După un timp, este chemată din nou la Cairo.

În ziua reîntoarcerii ei acasă, Aurel primeşte un telefon din partea consulului român din Cairo, care îl informează că soţia lui s-a sinucis.

Informaţiile confuze pe care le primeşte îl fac pe Aurel să creadă că nu e vorba despre o sinucidere şi porneşte în căutarea adevărului.

Regizorul filmului, a declarat, într-un mesaj înregistrat, că spectatorii de la Anonimul sunt "cel mai bun public" pe care l-a văzut la acest film.

"Cealaltă Irina", care va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 noiembrie, a câştigat premiul Zilelor Filmului Românesc la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Trofeul Anonimul este în valoare de 3.000 de dolari. Directoarea festivalului, Miruna Berescu, a declarat că, în ultimele ore de vot, filmul din Kazakhstan, "Tulpan" şi "Cealaltă Irina" aveau rezultate apropiate.

Premiul pentru scurtmetraj, în valoare de 1.000 de dolari a revenit filmului "Nunta lui Oli" de Tudor Jurgiu.

Premiul Ovidiu Bose Paştină (tot în valoare de 1.000 de dolari) a fost acordat peliculei "Utanc/Shame" (Turcia) de Hasan Gunduz.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie ( în valoare de 1.000 de dolari) a revenit peliculei "Post!" din Germania de Matthias Bruhn şi Christian Asmussen.

Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul (10-16 august) a fost organizat de Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Televiziunii Române, producător asociat.

Potrivit organizatorilor, la ediţia de anul acesta a festivalului Anonimul au participat circa 3.500 de persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici