Celebrul dirijor James Levine dă în judecată The Metropolitan Opera din New York, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale. Valoarea despăgubirilor este uriaşă

Celebrul dirijor şi pianist american James Levine, care a fost concediat de The Metropolitan Opera din New York, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale, a dat în judecată instituţia şi a cerut despăgubiri de peste 4 milioane de dolari, transmite AFP.

202 afișări
Imaginea articolului Celebrul dirijor James Levine dă în judecată The Metropolitan Opera din New York, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale. Valoarea despăgubirilor este uriaşă

Celebrul dirijor James Levine dă în judecată The Metropolitan Opera din New York, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale. Valoarea despăgubirilor este uriaşă

Procesul a fost intentat joi, la o instanţă din New York. Levine cere despăgubiri de peste 4 milioane de dolari şi acuză instituţia că vrea să îi distrugă moştenirea muzicală.

The Metropolitan Opera l-a concediat pe dirijor după ce, în urma unei anchete interne care a durat trei luni, s-a stabilit că există "dovezi credibile că Levine a săvârşit abuzuri sexuale şi a avut un comportament de hărţuire". Mai mulţi muzicieni care i-au fost studenţi l-au acuzat pe Levine de comportament sexual nepotrivit.

The Met, care a fost criticată pentru faptul că ar fi reacţionat prea lent la aceste acuzaţii, a transmis, joi, într-un comunicat de presă: "Este şocant că domnul Levine refuză să îşi asume resposabilitatea pentru faptele sale şi, în schimb, a decis astăzi să atace Met cu un proces, cu acuzaţii pline de minciuni".

Avocaţii instituţiei spun că Levine acuză The Metropolitan Opera că se răzbună pe el, când, de fapt, acesta a fost sprijinit de operă în timpul perioadelor lungi şi repetate de boală, care l-au ţinut departe de scenă. Aceştia mai spun că The Met a creat o nouă poziţie de director muzical emerit special pentru Levine, care s-a retras în 2016, din motive de probleme de sănătate.

Publicaţia The Boston Globe a scris, la începutul acestei luni, că Levine a devenit o figură de cult la Institutul de Muzică din Cleveland, cerându-le unor studenţi să îi jure credinţă, tăindu-le legăturile cu lumea din exterior şi obligându-i să facă sex cu el.

Pe 3 decembrie 2017, Peter Gelb, directorul The Metropolitan Opera, a anunţat că îl suspendă pe dirijor, în contextul în care Levine, care a fost director muzical al instituţiei timp de 40 de ani, până în 2016, era acuzat de trei bărbaţi de abuz sexual. Faptele s-ar fi petrecut în urmă cu mai multe decenii, pe când cei trei bărbaţi erau minori.

Levine, în vârstă de 74 de ani, care este şi pianist, a dirijat peste 2.500 de reprezentaţii la Metropolitan Opera. Chiar dacă în 2016 a renunţat la funcţia de director muzical al instituţiei, figura încă pe afişul stagiunii din toamna lui 2017 şi a dirijat premiera unei noi puneri în scenă a operei "Tosca", de Giacomo Puccini. Contractele instituţiei cu Levine au fost anulate, iar conducerea Metropolitan Opera i-a cerut atunci unui avocat să investigheze cazul.

"În aşteptarea rezultatelor anchetei, în lumina noilor revelaţii din presă, Met (Metropolitan Opera, n.r.) a decis imediat să ia măsuri", a declarat la momentul respectiv Peter Gelb, care a adăugat că este "o tragedie pentru toată lumea care a fost afectată".

La adresa lui James Levine există două acuzaţii de abuz sexual, datând din 1968, aduse de un contrabasist, Chris Brown, şi de un violoncelist, James Lestock, pe atunci în vârstă de 17 ani. Brown, încă foarte afectat de ceea ce s-a petrecut în urmă cu 50 de ani, a declarat pentru The New York Times că Levine exercita asupra lui o influenţă sexuală şi profesională, numindu-l atunci, spre marea lui mirare, prim contrabasist, deşi nu avea foarte multă experienţă. Lestock a descris o experienţă similară: în acea perioadă, Levine, a cărui carieră lua avânt, era înconjurat de un grup de tineri muzicieni fascinaţi de el şi care îşi doreau să îl urmeze. Lestock a povestit că a făcut parte din acest grup de tineri muzicieni, care cântau, călătoreau şi trăiau de multe ori împreună. Şi a mai povestit cum a fost nevoit să întreţină relaţii sexuale umilitoare cu Levine.

Cea de-a treia acuzaţie de abuz sexual i-a fost adusă dirijorului de Ashok Pai. Faptele ar fi fost comise în 1986, pe când acesta avea 16 ani. De altfel, acuzaţiile acestuia au determinat poliţia din Illinois să deschidă o anchetă, în 2016.

Acuzaţii privindu-l pe Levine au ajuns în două rânduri la urechile conducerii Metropolitan, prima dată prin intermediul unei scrisori anonime, în 1979, a doua oară în octombrie 2016, în urma unor întrebări ale poliţiei americane, care deschisese ancheta în urma plângerii depuse de Pai. Zvonurile circulau, de asemenea, în lumea muzicală.

James Levine a negat toate acuzaţiile.

Metropolitan Opera se alătură astfel unui număr mare de studiouri de cinema şi posturi de televiziune americane care au decis să se despartă de vedete ale lor, multe în vârstă, în urma unor acuzaţii privind comportamente sexuale nepotrivite.

The New York Times a publicat, la începutul lunii octombrie 2017, o anchetă despre comportamentul de prădător sexual al producătorului de cinema Harvey Weinstein, iar, de atunci, numeroase vedete americane au fost suspendate sau concediate în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală ori comportament nepotrivit. Jurnalistului Charlie Rose, în vârstă de 75 de ani, i-au fost anulate brusc contractele cu CBS, PSE şi Bloomberg. Matt Lauer, starul "NBC News", în vârstă de 59 de ani, vedetă a matinalului de 20 de ani, a fost concediat pentru "violarea flagrantă a principiilor companiei". La Fox News, Bill O'Reilly, în vârstă de 68 de ani, a fost concediat, în aprilie 2017, pentru fapte similare. Iar conducerea The New York Times l-a suspendat pe unul dintre reporterii săi politici, în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici