Cinematograful Patria din Bucureşti a fost închis. Lider de sindicat: Oamenii au probleme şi nimănui nu-i pasă

Cinematograful Patria din Bucureşti s-a închis, în urma promulgării legii care interzice activităţile în clădirile cu risc seismic, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi, adăugând că Ministerul Culturii nu s-a pronunţat privind problemele sălilor.

1311 afişări
Imaginea articolului Cinematograful Patria din Bucureşti a fost închis. Lider de sindicat: Oamenii au probleme şi nimănui nu-i pasă

Cinematograful Patria din Bucureşti a fost închis. Lider de sindicat: Oamenii au probleme şi nimănui nu-i pasă (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

"Cinematograful Patria s-a închis, iar Ministerul Culturii încă nu s-a pronunţat cu privire la această problemă. Nu ştim ce se va întâmpla cu personalul. Oamenii au o grămadă de probleme şi nimănui nu-i pasă, iar ministerul doarme", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi.

De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Culturii (MC) au declarat, joi, pentru MEDIAFAX că, în urma unei analize, există o singură instituţie în subordinea MC încadrată în clasa I de risc seismic - pericol public: Sala Studio, aparţinând Arhivei Naţionale de Film (ANF).

"Ei (Ministerul Culturii, n.r.) răspund de noi. Vrea, nu vrea, ministerul are treabă aici şi trebuie să se ocupe", a spus Bikfalvi, adăugând că şi clădirea în care se află cinematograful Scala este încadrată în clasa II de risc seismic (în care se încadrează construcţiile care, sub efectul cutremurului, pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă, n.r.). "Cu acesta ce facem? Dacă e inclus în clasa a II-a de risc înseamnă că mor mai puţini oameni, dacă o să cadă şi îl lăsam aşa?", a mai spus Bikfalvi.

Despre situaţia în care se află în prezent Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" (RADEF), preşedintele sindicatului spune că noul director general, Adrian Mironescu, aflat în această funcţie de aproximativ o lună, "încearcă să ia măsuri". "Noul director încearcă să facă ceva, are idei bune, dar sunt foarte multe datorii şi nu ştiu cum se poate rezolva asta", a spus Bikfalvi, care a ţinut să menţioneze că angajaţii regiei nu au primit ultimele şapte salarii.

"Dacă, în urmă câteva luni, erau restanţe de două salarii, acum am ajuns la şapte. Noi speram ca domnul Bogdan Stanoevici (secretar de stat în MC, n.r.) să fie schimbat, odată cu noul guvern de tehnocraţi, dar nu s-a întâmplat asta", a mai spus reprezentanta sindicatului, care, în luna octombrie, transmitea un comunicat presei în care se menţiona că Ministerul Culturii şi Bogdan Stanoevici "sunt singurii şi adevăraţii vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă în care se află regia".

Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii (MC), a declarat, pe 14 octombrie, pentru MEDIAFAX că se lucrează la modificarea Legii 303/2008 pentru a se rezolva problemele de la Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" (RADEF), care are datorii de 32 de milioane de lei, la stat şi la privat. Totodată, Bogdan Stanoevici a spus că Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, împreună cu fostul director RADEF Marius Iuraşcu şi cu alte persoane din conducerea instituţiei au "pus pe butuci" această societate de-a lungul anilor, în mod voluntar, "având grijă să jefuiască banii statului".

În prezent, Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" (RADEF) are datorii de peste 30 de milioane de lei, la stat şi la privat.

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" (RADEF) este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat, care a reabilitat, modernizat şi digitalizat în ultimii ani mai multe săli de cinema, printre care se numără cinematografele "Republica" din Cluj (care a primit denumirea "Florin Piersic"), "Patria" din Ploieşti (care în prezent se numeşte "Premiera"), a reabilitat sala "Europa" din Bucureşti (care se află în circuitul Europa Cinemas), a digitalizat sala "Patria" din Craiova şi a deschis cinci săli de Caffe Cinema 3D, în Bucureşti, Ploieşti, Călăraşi, Turnu Severin şi Craiova. În prezent, şi alte săli de cinema din reţeaua RomâniaFilm sunt în curs de modernizare, potrivit RADEF.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 17 noiembrie, legea nr. 282/2015, care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora. Legea modifică Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, şi a fost iniţiată de senatorii PSD Darius Vâlcov şi Mihai Fifor în anul 2014. Iniţial, legea prevedea doar sancţiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spaţii, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă şi respectiva interdicţie.

Astfel, legea prevede interzicerea organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile "care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente". Spaţiile la care face trimitere legea sunt publice, cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, respectiv "spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare".

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici