Ciutacu sesizează din nou CNA în cazul emisiunii "Naşul"

Victor Ciutacu, redactorul-şef al Jurnalul Naţional, a trimis, vineri, o nouă sesizare la CNA, spunând că "execuţia" sa a continuat la postul B1 TV, Radu Moraru aducându-i noi acuzaţii în emisiunea "Naşul" de joi, în ciuda amenzii de 10.000 de lei, pe care Consiliul a dat-o televiziunii respective.

41 afişări
Imaginea articolului Ciutacu sesizează din nou CNA în cazul emisiunii "Naşul"

Victor Ciutacu şi Radu Moraru (Montaj foto)

Victor Ciutacu a sesizat, vineri, ConsiliulNaţional al Audiovizualului (CNA), cu privire la RaduMoraru, care în emisiunea "Naşul", difuzată joi seară laB1 TV, a continuat "execuţia" sa publică. În emisiune, printelefon, a avut o intervenţie şi Bogdan Rădulescu, care până anultrecut a realizat emisiunea "Periscop", la Radio RomâniaActualităţi.

Emisiunea în care Radu Moraru a vorbit din noudespre Victor Ciutacu şi afacerile pe care acesta le-a făcut cânda lucrat cu "doi miniştri penali" a fost difuzatădupă ce, joi, CNA a decis să amendeze B1 TV, cu 10.000 de lei,pentru emisiunile "Naşul", difuzate în 7 şi 8 septembrie, în carerealizatorul tv i-a adus acuzaţii lui Ciutacu, încălcând legislaţiaaudiovizuală.

Radu Moraru a criticat amenda dată de CNA, spunând că membriiConsiliului ar trebui să o retragă "de urgenţă", precizând în maimulte rânduri că o să prezinte probele în legătură cuafirmaţiile făcute la adresa lui Ciutacu.

"CNA-ul s-a mişcat cu o viteză extraordinară (...) Aici însă, şivă voi demonstra în această seară ce mare luptă s-a dat, aicipractic cam toată lumea orchestrată de cineva din spate, a încercatsă protejeze pe piticul ăsta", a spus Radu Moraruîn emisiunea sa, precizând că Victor Ciutacu este "un individ carereprezintă mai degrabă grobianismul, tot ce este mai murdar înpresă, alături de gaşca aia a lui". "Ai supt nişte bani de la stat,ai lucrat trei ani cu Muşetescu, apoi cu Şereş (...) ai lucrat cudoi miniştri penali", a afirmat Moraru în emisiune.

Moraru a mai spus că nu a cerut arestarea lui Ciutacu, atuncicând i-a precizat în emisiunea sa premierului Emil Boc că "niştebăieţi de ăştia" trebuie "arătaţi cu lanţuri". "Domnilor, n-amcerut arestarea lui Ciutacu. Cine e Ciutacu? În această seară văvoi demonta toată diversiunea creată tot de băieţi, şi tot într-unmod securistic. Vă voi arăta cu probe, dar am lăsat două zile ca săcadă toţi în această capcană, inclusiv CNA-ul (...) nu am cerutarestarea lui Victor Ciutacu. Eu dacă am cerut vreodată arestări aufost arestările unor găşti, unor granguri care au devalizat ţara,care poate că au fost miniştri corupţi, unii grei", a afirmat RaduMoraru.

El a spus că probele despre Ciutacu fac parte dintr-un serialnumit "Securiştii din presă", pe care-l va prezenta în emisiuneasa, "crezând într-o Românie mai curată şi mai frumoasă", "în carenu se mai pot da ţepe atât de mari".

În emisiunea "Naşul", Bogdan Rădulescu a precizat că în fosta saemisiune "Periscop" a discutat despre "problema aşa-numitelortonomate cu euro care se puneau în slujba mogulilor din presaromânească". "Atunci am atacat şi cazul Ciutacu şi am reuşit prininvestigaţii proprii să descopăr că domnia sa, deşi se pretinde unjurnalist care respectă codul deontologic, se pretinde un jurnalistobiectiv, este un jurnalist mercenar care se află în slujba unorgrupuri de interese economice", a spus Rădulescu.

În urma emisiunii, vineri, Victor Ciutacu a transmis osesizare la CNA, a treia din această săptămână, înlegătură cu afirmaţiile făcute de Radu Moraru în diferite ediţiiale emisiunii "Naşu".

"Întrucât execuţia mea publică a continuat pe postul B1 TV, înciuda amenzii pe care CNA a dat-o postului respectiv în cursulzilei de ieri (joi, 10 septembrie, nr.), revin cu o nouă sesizare.Deşi detest să abuzez de timpul şi de răbdarea membrilorConsiliului, sunt nevoit să mă adresez, din nou, Dumneavoastră.Pentru că sunt adeptul ideii că doar instituţiile abilitate alestatului pot veghea la desfăşurarea decentă şi în limitelelegalităţii a vieţii publice", scrie Victor Ciutacu, în sesizareaadresată preşedintelui CNA, Răsvan Popescu.

Ciutacu precizează că, în timpul mandatului său deconsilier "al ministrului Privatizării", nu acomis nicio faptă de care să-i fie "ruşine".

"În timpul mandatului meu de consilier al ministruluiPrivatizării, nu există nici o faptă pe care s-o fi comis şi decare să-mi fie ruşine astăzi. Nu am vândut Sidex şi Alro Slatina(pentru că nu am fost membru al comisiilor de privatizare), nu amvândut Petrom (pentru că altă instituţie, la care nu eram angajat,a semnat contractul de privatizare), nu am făcut afaceri cu niştecetăţeni arabi pe care nu i-am văzut în viaţa mea (pentru că nu amfost implicat niciodată în vreo afacere, iar arhiva RegistruluiComerţului stă mărturie) şi, nu în ultimul rând, nu reprezint niciun grup obscur de interese al Estului, cum am aflat aseară, cuuimire, din emisiunea «Naşul», realizată de Radu Moraru.Respectivele precizări au fost trimise şi difuzate (ca drept lareplică) şi la Radio România Actualităţi acum mai bine de un an dezile, al cărui fost angajat, Bogdan Rădulescu, a simţit nevoia,aseară, să repete aceleaşi acuzaţii nefondate pentru care CNA areacţionat şi la momentul respectiv", spune Victor Ciutacu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici