- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (29.07.2013, 18:48)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Claudiu Săftoiu: Selecţia managerilor în TVR este legală şi a fost aprobată de CA al SRTv
Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că selecţia managerilor în TVR este legală şi a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al instituţiei.
294 afișări
Claudiu Săftoiu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
Ada Meseşan, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, a solicitat organizarea unei şedinţe extraordinare a forului, în data de 30 iulie, având în vedere "practica" folosită în procedura de selecţie a managerilor din televiziunea publică.
"Motivul este evident: batjocura faţă de angajaţii instituţiei şi dispreţul faţă de toate regulamentele şi procedurile la care s-au pretat cei care s-au erijat în organizatori şi coordonatori ai concursurilor pentru funcţiile de manageri ai TVR. Este inadmisibil că, nici la această oră, nu s-au făcut publice în TVR, persoanele care şi-au depus proiectele pentru funcţiile de manageri (un exemplu scandalos îl reprezintă cel privind selecţia pentru funcţia de director al Ştirilor TVR) deşi, tot la această ora, o comisie recurge la selecţia dosarelor care intră în concurs! Precizez că niciodată în istoria TVR nu s-a mai înregistrat o astfel de practică", se arăta într-o solicitare a Adei Meseşan către membrii CA ai TVR, remisă duminică seară şi agenţiei de presă MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Israelul a lansat un atac cu drone asupra Iranului/ Iranul neagă atacul
-
Iarnă în plină primăvară. Transfăgărăşanul este din nou acoperit de zăpadă
-
4.100 de pacienţi sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi sau ficat
-
Fenomene extreme. Zborurile în Europa devin tot mai turbulente şi imprevizibile
Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că "selecţia managerilor în televiziunea publică a fost subiectul a nu mai puţin de cinci hotărâri de Consiliu de Administraţie al televiziunii publice".
"Membrii CA au aprobat succesiv în patru şedinţe de CA procedurile, reglementările, regulamentul selecţiei managerilor în televiziune", a spus Claudiu Săftoiu.
El a precizat că, având în vedere că TVR a trecut printr-o perioadă de restructurare, CA al SRTv a decis "să se dea şanse profesioniştilor din TVR" să concureze pentru posturile de directori plini ai Comitetului Director, pentru o perioadă de doi şi trei ani.
"De asemenea, s-a convenit ca această selecţie a managerilor să se facă până la sfârşitul verii, pentru că deja suntem în perioada de prelungire a mandatelor de directori interimari, a celor care de la 1 februarie au preluat funcţiile de middle management în Televiziunea Română. De aceea, trebuie spus că votul suveran al CA confirmă legalitatea selecţiei managerilor şi a concursului managerilor în televiziunea publică", a spus Claudiu Săftoiu.
El a precizat că regulamentul acestui concurs a fost anunţat pe intranetul televiziunii publice. "S-au făcut toţi paşii procedurali obligatorii, în aşa fel încât de o lună şi jumătate cei care au dorit să îşi propună proiecte de management în Televiziunea Română au avut această posibilitate", a spus Claudiu Săftoiu.
Săftoiu a subliniat că toate aceste lucruri "au fost votate pas cu pas, cu majoritate, în Consiliul de Administraţie". "Dacă în momentul acesta, într-o formă sau alta, se invalidează aceste hotărâri de dinainte luate în CA, se pune în pericol însăşi consecvenţa hotărârilor CA din ultima vreme. Astăzi s-au constituit deja comisiile care s-au organizat pentru secţiunea 1 şi 2 în cadrul concursurilor, mâine şi poimânine au loc deja primele evaluări, examene şi interviuri. Aşa că suntem cu procesul în plină desfăşurare. Sperăm ca până la 1 septembrie toate examenele referitoare la selecţia managerilor în televiziunea publică să fie finalizate, pentru a intra cu noua echipă statuată, legiferată şi aprobată prin concurs", a mai spus Săftoiu.
Pe de altă parte, în solicitarea sa către membrii CA ai TVR, remisă duminică seară şi agenţiei de presă MEDIAFAX, Ada Meseşan a spus că a refuzat public să facă parte din comisiile de selecţie şi de concurs pentru ocuparea funcţiilor de manager.
Astfel, unul dintre motivele invocate de membrul Consiliului de Administraţie al TVR pentru refuzul său de a participa la şedinţele comisiilor este că "prin procedurile prezentate în şedinţele CA de către conducerea executivă a TVR, selecţia de proiecte şi concursul indicau procedura asumată tacit de majoritatea conducerii, respectiv, «câştigarea funcţiei, cu dedicaţie», procedeu pe care l-am sancţionat prin vot".
Totodată, al doilea motiv invocat de aceasta a fost că "prezenţa membrilor CA în comisiile în cauză, solicitată cu insistenţă de conducerea executivă a TVR , dincolo de acuzaţia posibilă de imixtiune politică care putea fi folosită în momentele critice, reprezenta, de fapt, o atragere a colegilor mei la frauda care, iată, se petrece în aceste zile în TVR".
Pe de altă parte, Ada Meseşan a afirmat că nu este "întâmplător" că o parte din membrii CA care au participat la şedinţele comisiilor de examinare au luat decizia de a se retrage "în momentul în care suspiciunile lor au căpătat caracterul unor evidenţe".
"Solicitarea mea este întemeiată atât pe informaţiile şi plângerile primite, în calitatea mea de membru al CA, din partea jurnaliştilor şi angajaţilor TVR, cât şi pe observaţiile şi atitudinile mele critice pe care le-am prezentat în toate şedintele CA. Solicit deşfăsurarea acestei şedinţe extraordinare a CA pentru a se prezenta explicit, atât angajaţilor TVR, cât şi membrilor CA, motivele pentru care TVR a intrat agresiv în epoca secretomaniei obscure şi a jocurilor politice de culise. Decăderea accelerată a TVR poate fi stopată. Cei care sunt susceptibili că doresc să transforme TVR într-un nou Oltchim sunt solicitaţi să accepte şedinţa extraordinară a C.A. pe data de 30 iulie", se mai arată în solicitarea Adei Meseşan.
Citește pe alephnews.ro: Votul ONU pentru recunoașterea statului palestinian: SUA votează împotrivă
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Banca românească care a surprins pe toată lumea. Nimeni nu a crezut că a va merge aşa de bine, nici chiar liderii băncii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:38
LIVE TEXT A venit răspunsul Israelului. A atacat pe teritoriul Iranului în cursul nopţii / SUA: Israelul a lovit baza militară din Isfahan / Iranienii susţin că nu sunt pagube şi nu plănuiesc să contraatace / Occidentalii, sfătuiţi să plece din Israel, avioanele ocolesc Iranul
-
astăzi, 10:18
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 786. CIA susţine că, fără ajutor, Ucraina riscă să piardă războiul în câteva luni / Rachete ruseşti au aterizat la Dnipro / Zelenski a premiat soldaţi răniţi