Rusia l-a desemnat drept agent străin pe Pavel Talankin, co-regizorul filmului „Mr Nobody Against Putin”, la câteva zile după ce a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar.
Potrivit Reuters, numele acestuia a apărut vineri pe lista online a agenților străini a Ministerului rus al Justiției, etichetă pe care Moscova o folosește în privința persoanelor considerate a fi implicate în activități anti-ruse susținute de străini.
Documentarul realizat de Talankin și David Borenstein folosește imagini filmate pe parcursul a doi ani de către Talankin la o școală unde era angajat în regiunea Chelyabinsk din Rusia. Secvențele arată modul în care elevii erau expuși la mesaje pro-război.
Filmul a stârnit controverse inclusiv în rândul rușilor care se opun lui Putin și războiului, unii criticându-l pe Talankin pentru că și-a filmat colegii și copiii fără consimțământul lor.
Într-o reacție pentru publicația independentă rusă The Moscow Times, Talankin încerca să asimileze informația și că se aștepta la „comentarii furioase și reacții negative”.
„Sunt agent străin pentru prima dată, așa că nu știu cum să reacționez. Sincer, nu mă așteptam [să fiu desemnat drept «agent străin»]. Mă așteptam la comentarii furioase și reacții negative, dar nu m-am gândit niciodată că se va ajunge la asta”, a spus Talankin pentru sursa citată.
Informația vine în contextul în care un tribunal din Rusia a interzis distribuirea documentarului „Mr Nobody Against Putin”, premiat recent cu Oscar și BAFTA, după ce procurorii au susținut că filmul promovează o imagine negativă a guvernului rus și a războiului din Ucraina.
Procurorii ruși au susținut că filmul promovează „extremismul și terorismul” și prezintă Rusia într-o lumină negativă. Tribunalul din Celiabinsk a decis interzicerea distribuției documentarului pe întreg teritoriul Rusiei, inclusiv pe platformele de streaming. Autoritățile au mai susținut că unele imagini ar fi fost filmate cu elevi fără acordul părinților.