Comisia de Etică a TVR: Prezenţa Monicăi Ghiurco la Antena 3 este o posibilă abatere disciplinară

Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR spune că jurnalista Monica Ghiurco a participat la o emisiune de la Antena 3 fără a avea acordul prealabil al Comitetului Director sau al preşedintelui-director general, fapt care reprezintă o posibilă abatere disciplinară, însă nu şi una de natură deontologică.

633 afișări
Imaginea articolului Comisia de Etică a TVR: Prezenţa Monicăi Ghiurco la Antena 3 este o posibilă abatere disciplinară

Comisia de Etică a TVR: Prezenţa Monicăi Ghiurco la Antena 3 este o posibilă abatere disciplinară (Imagine: Zoltan Lorencz/Mediafax Foto)

Directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, a solicitat Comisiei de Etică şi Arbitraj (CEA) din Televiziunea Română un punct de vedere cu privire la prezenţa Monicăi Ghiurco, jurnalist senior detaşat la TVR 1, la ediţia specială din 8 august pe care Antena 3 a consacrat-o pronunţării sentinţei în cazul lui Dan Voiculescu.

Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR a analizat în şedinţele din 2 şi 3 septembrie acest caz, constatând că prezenţa jurnalistei Monica Ghiurco în emisiunea de la Antena 3 reprezintă o posibilă abatere disciplinară şi nu una de natură deontologică.

"Din informarea prezentată de directorul TVR 1 în şedinţa Comitetului director din data de 13 august a.c., a cărei copie a fost transmisă comisiei, rezultă că jurnalista Monica Ghiurco a participat la emisiunea postului Antena 3 fără acordul prealabil al Comitetului director sau al preşedintelui-director general, aşa cum prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv (cap. V.3, art.6). Aceasta înseamnă că, potrivit procedurilor şi practicii din TVR, fapta - sesizată pe cale ierarhică - reprezintă o posibilă abatere disciplinară a cărei eventuală sancţionare se află în sarcina administraţiei, şi nu una de natură deontologică, prevăzută în Statutul ziaristului din SRTv", spune Comisia de Etică din TVR, într-un punct de vedere care a fost postat pe site-ul instituţiei.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte zona de competenţă a Comisiei de Etică şi Arbitraj (eventualele aspecte de natură deontologică ale intervenţiei jurnalistei la Antena 3), membrii Comisiei spun că au constatat "cu regret" că Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, "s-a antepronunţat" încă din 19 august, într-un interviu acordat unui ziar. În respectivul interviu, Stelian Tănase a spus că acesta nu este din punctul său de vedere "un caz", iar Monica Ghiurco "poate să facă ce crede de cuviinţă".

"În aceste condiţii, este evident că orice concluzie a comisiei care ar contrazice argumentat şi pe baza regulamentelor opinia prezentată public şi prematur de către domnul Stelian Tănase ar deveni inutilă prin lipsa oricăror consecinţe", spune Comisia de Etică şi Arbitraj.

Pe de altă parte, "în legătură cu dezideratul cunoaşterii şi respectării regulamentelor din TVR de către toţi angajaţii, indiferent de poziţia deţinută", membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj spun că "salută iniţiativa conducerii instituţiei de a le reaminti salariaţilor, printr-o postare pe intranet, prevederile din regulamentele interne (Regulamentul de organizare şi funcţionare, Regulamentul intern şi Codul de conduită) referitoare la relaţionarea cu presa şi dezvăluirea informaţiilor confidenţiale".

"Aparent, oportunitatea acestor precizări a fost dictată de apariţia recentă în presă a câştigurilor salariale ale unor persoane cu funcţii de conducere. Considerăm că ar fi fost la fel de potrivită, având în vedere expunerea publică a cazului prezenţei jurnalistei Monica Ghiurco într-o emisiune a unui post concurent, şi menţionarea obligaţiilor din R.O.F. în asemenea situaţii, precum şi a exigenţelor stabilite de Codul de conduită în ceea ce priveşte activitatea din afara instituţiei: 'Personalul de specialitate şi de conducere al SRTv nu trebuie să (...) susţină o temă care face obiectul unei dezbateri curente sau a unei controverse publice. (...) Dacă îşi exprimă public opiniile personale în afara emisiei în legătură cu unele subiecte controversate, atunci rolul lor editorial şi în cadrul emisiei poate fi grav compromis'", mai spune Comisia de Etică din TVR.

Totodată, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj au decis, în unanimintate, să trimită concluziile în cazul Monica Ghiurco şi Comitetului Director al SRTv.

"Considerăm necesară această informare, având în vedere că subiectul menţionat - abordat în şedinţa CD din 13 august a.c. - a dat naştere la diverse interpretări ale regulamentelor în vigoare în TVR, inclusiv în ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile Comisiei de Etică şi Arbitraj", mai spune CEA.

În prezent, jurnalista Monica Ghiurco este detaşată la Departamentul TVR 1. Ea a fost detaşată la TVR 1 de la Direcţia Ştiri a TVR.

Monica Ghiurco a fost prezentă la o emisiune a Antena 3 şi la "plimbarea" în jurul Palatului Cotroceni, la care au participat jurnalişti şi angajaţi ai televiziunii de ştiri a trustului Intact. În acest context, Ghiurco şi-a exprimat susţinerea pentru jurnaliştii Antena 3.

Ulterior, Monica Ghiurco a făcut pe pagina sa de Facebook un comentariu în care a afirmat, printre altele: "Constat cu tristeţe cât de înverşunaţi suntem când cineva nu este de acord cu noi sau are o cu totul altă părere despre aceleaşi fapte (...) Şi eu, ca şi cei care şi-au exprimat public susţinerea pentru jurnaliştii Antena 3, nu am făcut altceva decât să îmi exersez libertatea. Arătaţi-mi ce legi am încălcat! Solidarizarea cu colegii de breaslă, aflaţi într-o situaţie dificilă în care le este periclitat locul de muncă, din motive independente de persoana lor, este un gest normal într-un regim democratic", a scris Monica Ghiurco. Ea a precizat că a făcut declaraţiile referitoare la Antena 3 în nume propriu, nicidecum în numele TVR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici