Comisiile senatoriale au aprobat 14 candidaturi pentru Consiliul de conducere al ICR

Senatorii din comisiile reunite pentru cultură şi politică externă au avizat favorabil, luni, candidaturile a 14 persoane propuse ca membri ai Consiliului de conducere al ICR, voturi negative primind Ştefan Mitroi, propus de PSD, şi Ulpiu Vlad, propus de Uniunea compozitorilor şi muzicologilor.

207 afișări
Imaginea articolului Comisiile senatoriale au aprobat 14 candidaturi pentru Consiliul de conducere al ICR

Comisiile senatoriale au aprobat 14 candidaturi pentru Consiliul de conducere al ICR (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Membrii celor două comisii parlamentare i-au audiat pe candidaţii propuşi de grupurile parlamentare şi de asociaţiile şi uniunile de creatori din România pentru calitatea de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR).

Secretarul Comisiei pentru cultură din Senat, Radu F. Alexandru, a explicat că grupul PSD propusese trei candidaţi în loc de doi, astfel că senatorii au respins candidatura lui Ştefan Mitroi.

Potrivit acestuia, asociaţiile şi uniunile de creaţie au transmis pentru validare opt propuneri pentru şapte posturi, senatorii din cele două comisii respingând candidatura lui Ulpiu Vlad, care nu s-a prezentat la audiere.

"Au fost audiaţi atât reprezentanţii grupurilor parlamentare, cât şi cei ai uniunilor de creaţie. Toate grupurile parlamentare au respectat numărul locurilor alocate, cu excepţia grupului PSD, care, având două locuri, a înaintat comisiilor trei candidaturi. În urma audierii candidaţilor, au fost reţinuţi domnul Florin Codre şi domnul Octavian Mihail Sachelarie ca viitori membri ai Consiliului. Deci domnul Ştefan Mitroi a picat. Asta a fost şi opţiunea majorităţii membrilor PSD. La audierea candidaţilor uniunilor de creaţie, au fost înaintate opt propuneri pe un număr de şapte locuri. Domnul Ulpiu Vlad nu s-a prezentat la audiere. L-am sunat personal pe domnul Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii compozitorilor. Acesta nu mi-a răspuns. Ca atare, în lipsa candidatului şi a posibilităţii de audiere a acestuia, au fost reţinute toate celelalte propuneri avansate", a explicat senatorul.

Astfel, candidaţii propuşi de grupurile parlamentare care au primit aviz favorabil sunt Demeny Peter (UDMR), Adriana Popescu şi Vlad Păunescu (PDL), Octavian Mihail Sachelarie şi Florin Codre (PSD), Zoe Petre (PNL) şi Ruxandra Garofeanu (UNPR).

Dintre propunerile de candidaturi făcute de uniunile de creatori au fost acceptate cele ale lui Ştefan Gheorghiu (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), Mihai Zamfir (Uniunea Scriitorilor din România), Viorica Curea (Uniunea Arhitecţilor din România), Aurelia Corbeanu (Uniunea Teatrală din România), Cristian Russu (Uniunea Artiştilor Plastici din România), Gheorghe Arsene (Asociaţia Editorilor din România) şi Laurenţiu Damian (Uniunea Cineaştilor din România).

Ulterior, plenul Senatului îi va numi pe membrii Consiliului de conducere al ICR.

Conducerea Institutului Cultural Român s-a schimbat pe 11 septembrie, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al instituţiei. Acesta a fost propus de PNL, care a solicitat plenului Senatului un vot, fără a mai fi nevoie de audierea acestuia în comisiile de specialitate. Andrei Marga a fost anterior ministru de Externe, din mai până în august, anul acesta, dar şi ministru al Educaţiei, în perioada 1997 - 2000.

La scurt timp de la numirea lui Marga în funcţia de preşedinte al ICR, Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost numiţi vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu nr. 27 din 2012, care aduce modificări Legii nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român (ICR), prevede, la Articolul 6, că din componenţa Consiliului de conducere al ICR fac parte, alături de preşedinte, un membru desemnat de primul-ministru, un secretar de stat desemnat de ministrul Afacerilor Externe, prin ordin, un secretar de stat desemnat de ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin ordin, un secretar de stat desemnat de ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin ordin, preşedintele Academiei Române sau un vicepreşedinte desemnat de acesta, 14 membri numiţi de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, dintre care şapte membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori şi şapte membri la propunerea Biroului permanent al Senatului.

Reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate cuprinde un număr de 17 institute - Berlin, Bruxelles, Chişinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia şi Viena - cel de la Budapesta primind, în decembrie 2007, o extensie la Seghedin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici