În noul sezon al serialului HBO Max Original, Carrie va trece peste amintirile sale grele și va încerca să scrie ficțiune, potrivit trailerului sezonului. Aidan (John Corbett), care voia să petreacă mai mult timp cu fiii săi adolescenți și a cerut o pauză de cinci ani de la Carrie, este în continuare prezent.
„E complicat cu Aidan, dar încerc să-mi dau seama ce să fac”, spune Carrie, în timp ce serialul sugerează o posibilă nouă relație amoroasă.
Conform sinopsisului oficial al HBO, al treilea sezon „le urmărește pe Carrie, Miranda, Charlotte, Seema și Lisa Todd Wexley navigând prin realitatea complicată a vieții, iubirii, sexului și prieteniei la vârsta de 50 de ani în New York City”.
Serialul este disponibil pe platforme începând cu 29 mai 2025.
Presa americană nu se arată deloc încântată de acest serial în general. Fiecare sezon a fost analizat dur de critici, în toată presa de specialitate și nu numai.
Un articol recent publicat în Time Magazine atacă și ridiculizează nu doar cel mai recent serial, ci întregul proiect Sex and The City.
„Carrie Bradshaw nu încetează niciodată să o ia de la capăt. După ce serialul original Sex and the City s-a încheiat cu eroina polarizantă interpretată de Sarah Jessica Parker, jurnalistă specializată în sex, bucurându-se de declarația de dragoste mult așteptată a sufletului ei pereche, Mr. Big (Chris Noth), filmul din 2008 l-a făcut să o părăsească la altar, astfel încât ea să poată plânge împreună cu cele mai bune prietene ale sale în ceea ce trebuia să fie luna de miere a cuplului.
Filmul SATC, prea lung, s-a încheiat cu împăcarea dintre Carrie și Big; deși nunta lor de la primărie a rămas valabilă, o continuare atroce a filmului a sugerat o criză conjugală înainte de a le trimite pe doamne la Abu Dhabi pentru o ușroară apropriere culturală. Ceea ce a lăsat revigorarea lui Max, And Just Like That, cu puține opțiuni, decât să răstoarne din nou viața lui Carrie: RIP Big, ucis de propriul său Peloton”, a scris Time.