Coregraful Merce Cunningham a murit

Celebrul coregraf american Merce Cunningham, care a revoluţionat dansul contemporan, a murit duminică, la vârsta de 90 de ani, a anunţat, luni, fundaţia care-i poartă numele, informează New York Times.

109 afișări
Imaginea articolului Coregraful Merce Cunningham a murit

Coregraful Merce Cunningham a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Merce Cunningham, născut pe 16 aprilie, în Centralia, Washington, se numără printre cei mai influenţi coregrafi ai secolului XX, după ce a stat în fruntea avangardei americane timp de mai bine de 50 de ani. Mare parte a vieţii sale, Cunningham a fost considerat a fi unul dintre cei mai mari dansatori americani.

De-a lungul carierei sale, el a influenţat artişti din diferite domenii, printre care muzicienii John Cage şi David Tudor, designerul Romeo Gigli şi arhitectul Benedetta Tagliabue.

În calitate de coregraf, profesor şi lider al Merce Cunningham Dance Company, el a influenţat profund dansul modern. Printre dansatorii care s-au format sub îndrumarea acestuia şi au pus apoi bazele unor alte companii se numără Paul Taylor, Trisha Brown, Lucinda Childs, Karole Armitage, Foofwa d'Immobilité şi Jonah Bokaer.

În luna aprilie a acestui an, Cunningham a sărbătorit împlinirea a 90 de ani cu o premieră a unui nou spectacol - "Nearly Ninety", la Brooklyn Academy of Music din New York.

De-a lungul vieţii, coregraful american a fost recompensat cu unele dintre cele mai importante distincţii care se acordă în lumea artelor, inclusiv National Medal of Arts şi MacArthur Fellowship. El a primit Premiul Imperiale din partea Guvernului japonez şi premiul britanic Laurence Olivier, iar în Franţa a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare.

Viaţa lui Cunningham a făcut subiectul a numeroase cărţi, filme şi expoziţii, spectacolele sale fiind puse în scenă inclusiv la Opera din Paris, New York City Ballet, American Ballet Theater şi London's Rambert Dance Company.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici