"Crazy Stories in the City" şi "Băieţii de Aur", în noua stagiune a Teatrului Mic din Capitală

Spectacolele "Crazy Stories in the City" şi "Băieţii de aur" se numără printre producţiile noi ale stagiunii 2010 - 2011 a Teatrului Mic din Capitală, informează instituţia.

139 afișări
Imaginea articolului "Crazy Stories in the City" şi "Băieţii de Aur", în noua stagiune a Teatrului Mic din Capitală

"Crazy Stories in the City" şi "Băieţii de Aur", în noua stagiune a Teatrului Mic din Capitală

Cu ocazia Zilelor Bucureştiului, vineri şi sâmbătă, va avea loc avanpremiera "Crazy Stories in the City", un spectacol non-verbal, inedit pentru sala Teatrului Foarte Mic, semnat de coregraful Arcadie Rusu.

Autorul imaginează, la fel ca în basme, o călătorie fabuloasă în care eroii întâlnesc obiecte simbolice, se luptă cu forţele răului, sunt supuşi unor probe iniţiatice, înving şi sunt răsplătiţi. Spectatorul este transportat pe tărâmul basmelor, unde vulpea cea vicleană îl păcăleşte pe urs, iar împăratul cel puternic are în grădină un măr cu mere de aur. Dar desfăşurarea epică a acestor poveşti nu mai este esenţială, ci doar un pretext pentru un spectacol în care întâmplările devin imprevizibile, miraculoase, paradoxale, în care motive din folclorul naţional se îmbină cu elemente de cultură urbană.

Spectacolul va avea premiera oficială pe 1 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic.

Sala Teatrului Mic îşi aşteaptă spectatorii, în luna octombrie, cu o nouă comedie savuroasă, "Băieţii de aur", de Neil Simon, în regia lui Claudiu Goga. Textul, care a avut premiera pe Broadway în 1972, iar trei ani mai târziu a fost ecranizat de Herbert Ross, cu Walter Matthaw şi George Burn în rolurile principale, este o garanţie a succesului. Povestea plină de umor a doi mari actori de comedie, care se reîntâlnesc peste ani pentru un ultim show, prinde viaţă pe scena Teatrului Mic în interpretarea a doi veterani ai trupei: Dan Condurache şi Mihai Dinvale.

Tot la început de stagiune, Teatrul Mic va participa la două importante festivaluri din ţară. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru Clasic de la Arad a invitat spectacolul "Doamna noastră din Pascagoula", de Tennessee Williams, în regia lui Florin Fătulescu. Ultima piesă a marelui dramaturg, deşi abordează teme precum singurătatea şi bătrâneţea, se împlineşte artistic prin aportul, plin de umor şi vivacitate, a doi mari interpreţi: Valeria Seciu şi Mircea Andreescu.

Totodată, cel mai nou spectacol realizat la Teatrul Foarte Mic, "Ca pe tine însuţi", după un text de Maria Manolescu, a fost selecţionat în secţiunea Pledez pentru Tineri a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ. Preocupat de problemele sociale şi reflectarea lor în teatru, regizorul Radu Apostol spune cu acest spectacol povestea întâlnirii dintre doi supravieţuitori ai vieţii de stradă şi un tânăr cu porniri suicidale. Spectacolul este o poveste sensibilă, cu intermezzo-uri muzicale live semnate Bogdan Burlăcianu (Bobo de la Fără Zahăr) şi accente grafice marca Daniel Bălănescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici