Dansul flamenco şi opera din Beijing, incluse în patrimoniul imaterial UNESCO

Dansul spaniol flamenco şi opera din Beijing se numără printre cele 47 de tradiţii şi obiceiuri ce au fost incluse în patrimoniul imaterial al umanităţii de un comitet interguvernamental UNESCO, în cadrul unei reuniuni ce are loc în capitala kenyană Nairobi.

275 afișări
Imaginea articolului Dansul flamenco şi opera din Beijing, incluse în patrimoniul imaterial UNESCO

Dansul flamenco (Foto) şi opera din Beijing, incluse în patrimoniul imaterial UNESCO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cele 47 de dosare analizate de experţii UNESCO provin din 29 ţări.

Printre tradiţiile incluse cu această ocazie în patrimoniul imaterial al umanităţii se află şi un festival vechi de câteva secole, constând într-o procesiune dansantă, care are loc în cantonul Echternach din Luxemburg.

Un ritual dansant al aruncătorilor de foarfece din provincia peruană Chanka, ce datează din secolul al XVI-lea, ca şi festivalul din provincia turcească Kirkpinar, în cadrul căruia bărbaţii se luptă în ulei alimentar, se numără printre alte tradiţii insolite incluse în patrimoniul imaterial UNESCO.

Printre propunerile analizate s-au aflat nu doar festivaluri şi ritualuri, ci şi diverse arte, precum acupunctura şi medicina tradiţională chineză.

Bucătăria tradiţională mexicană şi dieta mediteraneană, constând în cereale, ulei de măsline, fructe şi legume proaspete şi uscate, au fost şi ele incluse pe această listă, alături de gastronomia franceză.

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a fost instituită printr-o convenţie semnată în 2003, ratificată până în prezent de 132 de ţări, care are scopul de a proteja culturile şi tradiţiile populare, la fel ca siturile şi monumentele, care au făcut obiectul unei convenţii precedente, semnată în 1972.

După şedinţa de miercuri a comitetului UNESCO reunit la Nairobi, lista patrimoniului imaterial al umanităţii include 213 practici culturale şi obiceiuri tradiţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici