Dansul ritualic al dervişilor rotitori Sema Gösterisi, marţi, în premieră în Bucureşti

Dansul ritualic al dervişilor rotitori Sema Gösterisi, intitulat "Întâlniri de suflet", va fi prezentat pentru prima dată în România, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, marţi, de la ora 19.00.

930 afișări
Imaginea articolului Dansul ritualic al dervişilor rotitori Sema Gösterisi, marţi, în premieră în Bucureşti

Dansul ritualic al dervişilor rotitori Sema Gösterisi, marţi, în premieră în Bucureşti (Imagine: Hepta)

Evenimentul din Bucureşti este intitulat "Întâlniri de suflet", spectacolul fiind prezentat pentru prima dată în România şi susţinut de un ansamblu de dervişi rotitori veniţi din regiunea Konya, renumită pentru această formă de exprimare artistică şi filosofică, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

"Întâlniri de suflet" este o călătorie fascinantă şi seducătoare pe ritmurile muzicii de taṣawwuf, dansul ritualic fiind realizat fie de un singur derviş (semazen în limba turcă), fie de mai mulţi dervişi. Pe ritmurile muzicii mistice, dervişii se desprind de lumea pământească şi încep călătoria către creator. Această călătorie are şapte etape, iar ceremonia mistică se poate face oriunde. Dar nu oricine poate realiza această transpunere. Dervişii trec printr-o educaţie specială pentru a renunţa la lumea pământească şi pentru a ajunge la creator. Dansul ritualic al dervişilor este marea comuniune cu Universul, se arată în comunicatul citat.

"Dansul dervişilor este o poveste despre desprinderea de noi înşine pe care seducătoarea cultură turcă o oferă culturii universale", susţin organizatorii.

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza invitaţiilor care se pot ridica de la Centrul Cultural Turc din Bucureşti.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Turcia, împreună cu Institutul Yunus Emre-Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici